Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 10/12/2022
Eat & Drink

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris

Ana Consulea De Ana Consulea
Comentarii CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris Share CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Harta cofetăriilor


Ca multe alte milioane de oameni, iubesc Parisul! Pentru cartierele lui atât de diferite, parizienii îmbrăcați atât de elegant, înghesuiți la măsuțe de 40 de cm, vitrinele atent aranjate, parcurile îngrijite, librăriile cu geamuri prăfuite de lângă Sorbonne, piețele cu papuci marocani, dar mai ales pentru miile de cofetării, patiserii, ciocolaterii, gelaterii și restaurante!

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Ana Consulea

Am fost de atât de multe ori în acest oraș minunat, încât mi-am creat propria hartă a cofetăriilor și braseriilor. O hartă construită la pas, cu câteva sute de puncte importante, despre care mi-ar plăcea să vă povestesc astăzi, dragi cititori Zile și Nopți. Ultima incursiune în partea dulce a Parisului am făcut-o chiar toamna aceasta, așa că stați liniștiți, harta pe care o găsiți în cele ce urmează este la zi. Să înceapă călătoria!

Am fost de atât de multe ori în Paris, încât mi-am creat harta cofetăriilor și a braseriilor din acest oraș minunat.

Începem de la…

Punctul 0 al cofetăriei franțuzești – Pierre Hermé. Iubesc munca pe care acesta a făcut-o pentru cofetăria mondială, așa că Pierre Hermé Café Beaupassage și L’Occitane x Pierre Hermé de pe Champs-Élysées merită de fiecare dată o vizită.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Pierre Hermé. Foto © Ana Consulea

În timpul petrecut în practică la Maison Vergne, pe când eram la Școala de cofetărie din Montbeliard, am avut ocazia să lucrez cu Pierre Hermé, acest Picasso al cofetăriei, așa cum a fost descris de jurnaliștii francezi în anii ’90. Comparația cu celebrul artist nu este nici întâmplătoare, nici exagerată. Se datorează faptului că acesta a schimbat drastic domeniul nostru și, mai ales, percepția publicului asupra cofetăriei și dulciurilor.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
L’Occitane x Pierre Hermé. Foto © Facebook

Atenția extraordinară pentru cele mai mici detalii (vizuale și gustative), inventarea conceptului de „Haute Patisserie”, precum și modelul de business extrem de prolific fac din magazinele lui o destinație obligatorie! Pierre a revoluționat cofetăria mondială. A inventat o lume a gusturilor, senzațiilor și plăcerilor profund originală, zdruncinând și cele mai bine înrădăcinate tradiții. Eu iubesc tarta „Infiniment Vanille”.

Mai putem? Desigur! Așa că ne continuăm călătoria și îl întâlnim pe Cédric Grolet, unul dintre cei mai buni și urmăriți chefi cofetari din lume. Într-o lume prea colorată, încărcată și complicată, Cedric s-a reîntors către origini și simplitatea gustului. Toate prăjiturile lui sunt o odă adusă fructelor și florilor. În laboratorul său, materia primă este transformată în adevărate delicatese, pe care le puteți savura la Cédric Grolet Opéra și Le Meurice Cédric Grolet.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Cédric Grolet Opéra. Foto © Instagram

În spatele fiecărui desert conceput de Cedric există multă muncă și cercetare pentru a aduce în vitrină cele mai bune produse, chiar dacă asta înseamnă luni de eforturi din partea echipei. O „Lămâie” poate conține chiar și 4 tipuri diferite de lămâi, aduse din zone diferite ale lumii.

Continuăm cu…

François Perret, Jean-Paul Hevin și Jérémie Runel. Trei, Doamne, și toți trei! Știți ce au în comun un cofetar, un ciocolatier și un gelatier super talentați? Te fac să te întorci de fiecare dată pentru experiențe intense.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Ritz Paris Le Comptoir. Foto © Ana Consulea

În viziunea lui François Perret, desertul trebuie să te surprindă cu aromele sale și să aibă un gust nostalgic, care să te ducă înapoi în universul colorat al copilăriei. Ne invită în lumea sa dulce la Ritz Paris Le Comptoir, unde găsiți prăjituri moderne, inspirate din deserturile copilăriei francezilor – madlenele, checul marmorat, lapte de pasare sau orez cu lapte.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Thierry Marx. Foto © Ana Consulea

Dacă v-ați săturat de atâta dulce, puteți să vă opriți rapid la Thierry Marx pentru un sandwich sau un quiche DELICIOS.

Ni s-a făcut poftă de ciocolată! Unde să mergem, la Jean-Paul Hévin Opera sau la Jean-Paul Hévin – Jardins Du Luxembourg? Oriunde ați alege, nu veți regreta și nu veți greși. Universul lui Jean-Paul Hévin este ciocolata, pe care o integrează perfect în praline, trufe, macarons, eclere și prăjituri. Veți înțelege pasiunea sa pentru ciocolată abia după ce veți mânca prăjitura „Praline Feuillete”. Dacă sunteți nebuni după ciocolată, este musai să faceți un drum și în unul dintre magazinele lui Patrick Roger. Încercați pralinele cu migdale, în timp ce admirați sculpturile de ciocolată din vitrină.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Jean-Paul Hévin. Foto © Ana Consulea

Ahhh, după atâta ciocolată, parcă ni s-a făcut poftă de… înghețată. Așa că următoarea oprire va fi la La Fabrique Givrée, gelateria mea preferată. Înghețata de cocos, cea de fructul pasiunii și cea de ciocolată sunt demențiale! Cofetar la bază, Jérémie Runel propune și foarte multe deserturi pe bază de înghețată, în combinații ingenioase. Grija pentru materia primă este extraordinară, în laborator folosind doar lapte proaspăt din Ardeche, apă de izvor și fructe proaspete de la producători locali sau mici plantații din lume pentru fructele exotice. Înghețata lor se mănâncă perfect pe băncile din Jardin du Luxembourg.

CEVA DULCE | Harta cofetăriilor din Paris
Jeffrey Cagnes. Foto © Ana Consulea

O altă apariție spectaculoasă pe scena cofetăriilor din Paris, care merită tot drumul, este cofetăria lui Jeffrey Cagnes – o viziune aparte, relaxată, extrem de generoasă și gustoasă. Eclerul cu vanilie este un must!

Terminăm cu…

…Yann Couvreur. Îl apreciez foarte mult pentru curajul său de a duce cofetăria mai aproape de consumator, cu laboratoare deschise și patiserie coaptă în fața publicului, deși, din punct de vedere operațional, aceste lucruri sunt un adevărat calvar. Yann Couvreur din Le Marais este preferata mea datorită aerului special al cartierului. Și dacă tot ați ajuns până aici, nu ratați falafelul, vedeta Parisului, de la L’As du Fallafel, chiar vis-a-vis de Yann.

Nu uitați că cel mai bine, Parisul se descoperă la pas. Așa putem mânca din tot, fără regrete! Până una alta, eu vă aștept în Micul Paris, pe Aviatorilor 65, pentru o porție de inspirație franțuzească adaptată gustului nostru românesc.


 

» Vezi și alte recomandări de la ANA CONSULEA.

Ana Consulea este chef cofetar & owner Zexe Braserie şi Zelato. A studiat cofetăria în Franța, la Școala de Cofetari din Montbeliard. În 2017, 2018 și 2019, a primit titlul consecutiv de „Cel mai bun Chef Cofetar din România”, la Gala Horeca Awards, iar în 2019 a primit titlul „Pastry Chef of the Year”, din partea ghidului Gault&Millau.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.