Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 16/11/2022
Eat & Drink Lifestyle

Și, unde bem matcha în Bucureşti? 4 recomandări

Mădălina Lefter De Mădălina Lefter
Comentarii Și, unde bem matcha în Bucureşti? 4 recomandări Share Și, unde bem matcha în Bucureşti? 4 recomandări


Toamna este despre plimbări lungi, admirând metamorfozarea naturii, seri nostalgice și dimineți târzii de weekend, petrecute într-o cafenea învăluită într-o atmosferă cozy, alături de o băutură fierbinte și câțiva oameni dragi. Iar în cazul în care te afli printre persoanele care fie evită cafeaua, fie preferă să încerce de fiecare dată câte o băutură diferită, află că matcha este o opțiune ideală, cu atât mai mult cu cât ne aflăm în anotimpul rece.

Matcha este o pudră fină, obținută prin simpla măcinare a frunzelor de ceai verde, dar care este specială atât prin istoria sa, care se învârte în jurul legendelor, cât și prin aroma unică și autentică pe care o deține. După prima ceașcă, un singur lucru este cert: de matcha ori te îndrăgostești, ori fugi!

Fiind înlocuitorul ideal al cafelei de dimineață și având, în același timp, numeroase beneficii pentru sănătate, matcha a devenit, de-a lungul anilor, o băutură extrem de îndrăgită în întreaga lume, fapt pentru care există și în București din ce în ce mai multe locuri unde te poți bucura de un matcha latte gustos.

Rekolta

Calea Floreasca 102

Și, unde bem matcha în Bucureşti?
Și, unde bem matcha în Bucureşti?

Învăluită într-un vibe boem, dar cool, potrivită atât pentru hipsteri, dar și pentru corporatiștii din zonă, care caută un refugiu în pauza de masă, Rekolta este una dintre cafenelele acelea pe lângă care treci și care cu siguranță îți atrage atenția. Cafeneaua care a luat locul ceainăriei Rendez-Vous este situată într-o clădire superbă, recondiționată, având un stil minimalist, îmbinat cu cel industrial și completat cu numeroase elemente din lemn.

Când vine vorba despre meniu, Rekolta se laudă cu preparate urbane, gustoase și de efect, în ciuda dimensiunii limitate a acestuia – cheesecake, biscuiți vegani, banana bread cu caramel sărat, shrimp quesadilla sau veggie toast, completat perfect de o selecție de cafea, atent aleasă, chiar de la Origo Roastery, fiind, de asemenea, cunoscut și pentru unul dintre cele mai bune matcha latte-uri din zonă.

Noi2 Cafe

Strada Tirana 3

Și, unde bem matcha în Bucureşti?
Și, unde bem matcha în Bucureşti?

Situată chiar la câteva minute de Calea Victoriei, destul de ferită, totuși, de aglomerația urbană zilnică, se află Noi2, o cafenea micuță, cu măsuțe de lemn amplasate direct pe bulevard, în covorul de frunze perfect aranjat de natură, fără prea mult efort. Aceasta se află la demisolul unei clădiri din zona Dorobanți și primul lucru care îți rămâne în minte când treci prin zonă este chiar numele – Noi2, scris cu galben, deasupra unui balcon.

La cafenea vei găsi doar sortimente alese cu atenție de la prăjitorii de specialitate, iar când vine vorba despre ceaiul matcha, acesta provine de la Matcha Bar Shop, un magazin online dedicat special matcha-ului, importat chiar din Japonia. Deci, nu e de mirare că aici te vei delecta cu unul dintre cele mai bune matcha-uri din Capitală.

PS: Dacă îți place atât de mult, află că Noi2 îți oferă posibilitatea de a te bucura de ea și la tine acasă.

Two Minutes

Strada Constantin Aricescu 50A

Și, unde bem matcha în Bucureşti?
Și, unde bem matcha în Bucureşti?

Two Minutes este genul acela de loc cunoscut de toată lumea, aflat chiar la intersecția dintre Floreasca și Dorobanți, pe o mică stradă ferită (mai mult sau mai puțin) de agitație. Deși nu este foarte spațioasă, cafeneaua este mai mereu aglomerată, fapt care se datorează atât cafelei preparate după rețete personalizate, cât și atmosferei friendly regăsite acolo.

Cafeaua provine de la Right Side Coffee Roastery, o prăjitorie cool din Barcelona, iar cuvântul care definește cel mai bine Two Minutes este diversitatea originilor. Pe lângă cafeaua iubită de oricine ajunge aici, cafeneaua oferă un Chai Latte foarte aromat, precum și un Matcha Latte delicios, savurat alături de un biscotti.

AMARcoffee Tribe

Strada Puțul lui Zamfir 20

Și, unde bem matcha în Bucureşti?
Și, unde bem matcha în Bucureşti?

Tot undeva prin zona Floreasca-Dorobanți se află și Amar Coffee Tribe – o cafenea la fel de micuță, cu accente de design nordic și numeroase piese de mobilier, confecționate din lemn. Ajuns la cafenea, vei fi întâmpinat energic de un personal nice, amabil și de mesajul „You are exactly where you need to be!”, reminder de care fără doar și poate avem cu toții nevoie.

Când vine vorba despre cafea, aceasta provine de la una dintre cele mai bune prăjitorii, MABO, fapt care te va convinge cu siguranță să mai treci pragul celor de la Amar. Totodată, pe cât de bună este cafeaua, pe atât de gustos este și matcha, preparat exact așa cum trebuie.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Un răspuns

  1. nu intamplator si la Amar si la Two minutes Matcha este de la Matchabar shop 🙂 Pentru ca este cea mai buna. Este important si cine o prepara iar cei de acolo stiu bine !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.