Cu o istorie multiseculară ale cărei rădăcini se regăsesc în Japonia, în arta Ukiyo-e şi reproducerile cu ajutorul tiparelor cioplite în lemn ale desenelor lui Hokusai şi Hiroshige, grafica din spaţiul Poster Art şi-a dobândit popularitatea prin utilizarea ca vehicul de promovare consumeristă şi politică la nivel de masă odată cu apariţia afişelor litografiate, dar, în paralel, s-a insinuat printre preferinţele iubitorilor de frumos datorită creaţiilor memorabile semnate de artişti precum Toulouse-Lautrec, Alphonse Mucha sau Aubrey Beardsley şi, mai târziu, pe valul resurgenţei din anii ’60, René Magritte, Tamara de Lempicka ori Andy Warhol.
În era digitală, afişul tipărit şi-a pierdut progresiv menirea mercantilă sau propagandistică, devenind, în cele mai multe cazuri, un mijloc de expresie eminamente artistic, iar seria de lucrări expuse de către reputatul şi multipremiatul graphic designer coreean Byoung-il Sun, sub tema Korean Beauty in Poster Art, în cadrul expoziţiei Art Safari, deschisă la Bucureşti până pe 11 decembrie, reprezintă o dovadă de ataşament de apreciat pentru un mediu care, altfel, ar putea pare desuet artiştilor tineri.
Puşi în faţa unor creaţii vizuale care îmbină în mod remarcabil tradiţiile filosofiei şi artei asiatice cu principiile graficii de afiş europene, am simţit nevoia să aflăm mai multe detalii de la autorul acestora, prezent pentru câteva zile în România.
Prin definiţie, un poster promovează ceva sau e doar un element de decor, înglobează creativitate, dar nu e obligatoriu o operă de artă… de ce şi când vorbim de Poster Art?
Poster design-ul a devenit actualmente cel mai popular mediu de expresie artistică tocmai pentru că reprezintă şi un instrument de comunicare, având posibilitatea să transmită mesaje publicului în modul cel mai simplu şi accesibil cu putinţă. În anii ’60-’70, Poster Art se constituia într-un mediu prin care se livrau îndeobşte mesaje desprinse din diverse ideologii, pentru ca, odată cu trecerea timpului, mai ales după 9/11 şi posterele de felul celor cu In God We Trust, să fie purtătoare de mesaje cu caracter social, ecologic sau comunitar, la care privitorii reacţionează în asentimentul autorilor lucrărilor respective.
Publicul putea simţi realmente, măcar fragmentar, ce anume vroia să le împărtăşească artistul, personal, prin acel poster imaginat pe marginea unui anume subiect. În zilele noastre însă, peisajul general s-a nuanţat şi s-a diversificat, iar designul de afiş a devenit tot mai mult un mediu orientat în primul rând spre imagine, spre constructul vizual, care poate avea drept punct de plecare creativ o varietate de teme extraordinar de mare.
Unde cauţi inspiraţia pentru compoziţiile vizuale din postere?
Eu mă inspir de obicei din cotidian, din viaţa mea de zi cu zi, fără a încerca în mod deliberat să caut un tip de motive specific sau prestabilit. Nu-mi propun neapărat să explorez o anume zonă, ci absorb firesc, în permanenţă, ceea ce îmi oferă propria existenţă, trecând totul, desigur, prin filtrul propriilor simţiri. Mi se pare natural să simt intens fiecare element ce îmi compune viaţa şi să fiu constant inspirat de acestea în crearea de noi vizualuri… cred că asta diferenţiază poster design-ul de pictura realizată în maniera clasică. Să privim, de exemplu, la lucrarea aflată acum, întâmplător, în faţa ochilor noştri.
Ne prezintă imaginea unei cărţi albe în care cuvintele fugare s-au îngrămădit îndărătul ei, sub carte de fapt, şi ele doar se întrezăresc…. este o imagine simplă dar care trăieşte cu putere în sine, interpretabilă în felurite moduri, în funcţie de privitor.
Născut în ‘58, te-ai familiarizat, fără îndoială, cu lucrările Şcolii poloneze, ale lui Milton Glaser, ideii de liberation of typography al lui Wofgang Weingart… cât de mult ai fost influenţat de Poster Art-ul occidental în definirea propriului ID?
Evident, m-am familiarizat cu Primul Val al Post-Modernismului încă din anii mei de formare ca artist dar, pe măsură ce a trecut timpul, am devenit tot mai mult interesat de cultura coreeană şi de frumuseţea, să îi spun tradiţională, a Coreei, astfel încât am încercat să găsesc formule de a combina cele două direcţii în modul în care mă exprim eu artistic. Inclusiv din punct de vedere al imaginii, nu doar al limbajului, vreau să continui să rămân concentrat pe asta în Poster Art, deci şi după ce expoziţia din România se va fi încheiat.
“I prefer to create artwork by hand. Therefore, I do draw, I take a photo, I make an object and I cut out a piece of paper. This process is to disrupt my identity.”, spuneai cândva. De ce nevoia de redefinire identitară prin lucrul cu materiale?
Am folosit termenul ‘disruptiv’ în conexiune cu identitatea şi cu nevoile mele, asimilându-l unui nou început, în raport cu lucrările mele de artă pre-existente. Asta e o componentă imuabilă a practicii mele artistice, un catalizator. Lucrând manual, pot crea vizualuri pe care instrumentele digitale nici măcar nu le pot reproduce. A face totul “de mână” reprezintă, în esenţă, o expresie a unei anume stări de spirit. A desena sau a scrie tu însuţi îţi personalizează stilul şi îl face singular, pentru că nu poate fi apropriat. Aşa că încerc din răsputeri să rezist tentaţiei permanente de a face uz de digital.
Practica asta nu te face însă cam “depăşit” în ochii studenţilor tăi, născuţi şi crescuţi în… secolul “digital”?
Ai nimerit drept la ţintă! Predau de 28 de ani şi ideea asta mă bântuie de foarte multă vreme. Încerc să îmi învăţ studenţii [Byoung-il Sun predă Visual Information Design la Namseoul University – n.r.] prin diverse tehnici şi metode să se îndepărteze, cât pot ei de mult, de zona digitalului, dar şansele mele de a reuşi acest lucru scad pe zi ce trece deoarece, în mod evident, cu toţii suntem supraexpuşi la manifestările mediului digital.
Dar eu nu mă las, continui să îi încurajez să îşi găsească o zonă în care să îşi poată defini propria identitate artistică, una aflată cât mai la distanţă de digital. Cu circa trei săptămâni în urmă, de exemplu, la o clasă de-a mea, le-am dat tinerilor ca temă, pur şi simplu… să îşi scrie numele de mână, ca să ajungă să experimenteze şi caligrafia, nu doar scrisul pe computer.
Ce se întâmplă cu vaga frontieră trasată în crearea unui poster… între design şi artă?
Cred că tendinţa de a o face să dispară se va accentua. În ţări europene precum Polonia, Republica Cehă sau Elveţia s-au făcut deja încercări notabile de a desfiinţa spaţiul de frontieră dintre artele plastice clasice şi Poster Art, mai ales că oamenii descoperă că Poster Art-ul reprezintă o cale de apropiere de artă foarte prietenoasă şi lipsită de obstacole, inclusiv prin faptul că lucrările de Poster Art nu sunt atât de costisitoare precum picturile, fiind astfel accesibile oricărui om care doreşte să le integreze în propriul ambient. Sunt deci convins că această frontieră va dispărea complet în lumea artelor Pop.
Cum este însă recepetată creaţia de Poster Art în partea ta de lume? Ştim destul de puţin de puţin, eventual, lucrările niponului Shigeo Fukuda şi a încă unor artişti…
Realitatea este că, spre deosebire de Japonia sau China, unde acest trend se manifestă puternic de mai bine de trei decenii, la noi în Coreea, arta posterelor nu este un subiect de interes de masă. Oamenilor le place să le admire odată expuse în public, dar nu le colecţionează. Ceea ce încerc eu este să fac posterele să devină un mediu mai popular, să determine publicul larg să le achiziţioneze şi să le aprecieze ca pe o adevărată formă de expresie artistică.
Expoziţia ta are ca inspiraţie alfabetul Hangul, dar ‘impersonated by forms & shapes’. E interesant, pentru că, spre deosebire de Hanja, cu clare calităţi logografice, literele Hangul sunt modificate ca să aibă trasaturi fonetice, deci au mai mult legătură cu sunetul decât cu imaginea. Spune-mi câte ceva despre motivaţia alegerii temei…
În primul rând, expoziţia mea este organizată de Ambasada Republicii Coreea în România ca parte a Săptămânii Coreei, unul dintre cele mai importante evenimente din acest an în ce ne priveşte, ce a înglobat şi Ziua Naţională Hangul, care celebrează limbajul nostru tradiţional, deci iată un prim motiv pentru tema aleasă.
În al doilea rând, cred că privitorii non-coreeni receptează literele Hangul mai degrabă ca simboluri grafice sau, cum să spun, estetic, doar ca nişte simple desene, dar eu văd în ele frumuseţea structurală care le defineşte pe fiecare în parte…. şi pe asta am vrut să mă concentrez. Da, e adevărat că Hangul este un limbaj fonetic, vechi de numai 600 de ani – faţă de literele chinezeşti care au o istorie de aproximativ 3000 de ani -, dar asta nu diminuează nenumăratele posibilităţi de declinare vizuală ale semnelor care-l compun, în forme şi imagini.
Hangul e un limbaj foarte accesibil pentru a comunica în viaţa cotidiană şi se poate învăţa foarte uşor însă, privind mai atent la cum se compune, îi poţi descoperi frumuseţea poetică… deci are, în fapt, două funcţii. Trebuie să cauţi mai adânc, înspre esenţa sa, şi vei realiza ce sursă nemaipomenit de bogată de imagini poate fi Hangul.
Ce înseamnă pentru Byoung-il Sun… ‘Korean Beauty’?
Este o… întrebare dificilă. Foarte, foarte dificilă. Pot găsi frumuseţea coreeană într-un obiect folosit în viaţa de zi cu zi, în natură sau oriunde altundeva, deci îmi este aproape imposibil să dau o definiţie într-o singură frază, dar cred că… cele mai importante sunt narativele absorbite şi întreţesute în mai mult de 5000 de ani de istorie a noastră, de istorie şi tradiţii. Toate acestea compun Korean Beauty.
Interviu de IOAN BIG
