“Ce rol poate avea arta în situații de urgență ca cea pe care o experimentăm în prezent decât acela de a ne alina și de a funcționa ca un balsam peste rănile noastre, ale artiștilor și ale audienței noastre?” este întrebarea de la care a plecat dramaturga şi actriţa Mihaela Drăgan, cofondatoarea companiei de teatru feminist rom Giuvlipen, în iniţierea cercetarii artistice colective care s-a finalizat cu performance-ul Trauma Kink, spectacol nerecomandat persoanelor sub 18 ani, dat fiind faptul că abordează modul în care traumele timpurii și cele experimentate ca adulți ne definesc percepția asupra intimității și a plăcerii.
Trauma Kink, cea mai recentă producție teatrală Giuvlipen în regia lui Gabriel Sandu, are premiera pe 17, 18 și 20 noiembrie la Teatrul Dramaturgilor Români din București, iar biletele sunt disponibile online și la casa de bilete a TDR.
Artistă multidisciplinară care locuiește în București, dar își desfășoară activitatea profesională în diverse țări, Mihaela Drăgan, autoarea textului şi parte a distribuţiei spectacolului Trauma Kink, a fondat Giuvlipen în 2014, pentru ca, un an mai târziu, să o joace pe soţia lui Carfin în multipremiatul Aferim! al lui Radu Jude.
Nominalizată în 2017 la prestigiosul The Gilder/Coigney International Theatre Award, la New York, a pus apoi, în 2018, în rezidență la ParaSite Hong Kong, bazele unei noi mișcări artistice, Roma Futurism, ce explorează elemente SF în cultura romă și pune la intersecție cultura și istoria romă cu vrăjitoria și tehnologia viitorului.
În acelaşi an, prin spectacolul-lectură cu textul ei, Del Duma / Tell Them About Me!, a fost recunoscută de PEN World Voices International Play Festival ca una dintre cele mai respectate dramaturge ale lumii. Trauma Kink este primul spectacol post-pandemic al Mihaelei Drăgan şi, dat fiind caracterul său cu totul aparte, de conversație despre traumă prin poveștile unor artiști care se deschid în fața publicului într-un demers performativ ce îmbină elementele confesionale cu ficțiunea și imaginarul hedonist, era firesc să încercăm să aflăm unele detalii despre originea acestui demers incitant şi curajos.
Ca subiect de cercetare artistică, trauma este un subiect ieşit din comun, mai ales din perspectivă hedonistă. Ce a motivat inițierea unui astfel de research, care a fost “punctul zero” al demersului?
În ultimii ani am fost interesată de modul în care traumele ne definesc personalitatea și de cum putem atinge vindecarea. Am explorat tema asta și în alte proiecte artistice pentru că mă intrigă că traumele intergeneraționale pe care le moștenim în informația noastră genetică ne limitează pe mulți dintre noi și totuși vorbim atât de puțin despre ele.
De altfel, mi-am dorit să cercetez cum pandemia ne-a afectat sănătatea mintală. E prima dată în mulți ani când oamenii se confruntă cu o criză globală și mi se pare că încă nu am avut suficient timp să procesăm tot acest șoc și ce urme a lăsat în noi. Traume vechi parcă au devenit mai clare o dată cu toată anxietatea pe care am experimentat-o în toată această perioadă. De aici și urgența de a discuta despre și de a ne preocupa de vindecare. În definitiv ce rol mai poate avea arta în aceste vremuri dacă nu și unul de vindecare colectivă?
Care au fost componentele pe care s-a clădit cercetarea?
Păi, în primul rând, împreună cu regizorul Gabriel Sandu și echipa artistică a proiectului, am organizat o serie de workshop-uri în care am invitat o terapeută și un sex coach să ne vorbească despre traumă, consimțământ sexual, kink, BDSM. A fost interesant de descoperit legătura dintre traume și sexualitate. Sau legătura biologică dintre durere și plăcere. Am învățat multe despre ambele subiecte de la specialistele invitate iar apoi am încercat să deschidem o conversație onestă cu performerii despre propriile experiențe traumatice, intimitate, despre cum i-a impactat pandemia. Pornind de la propriile experiențe pe care am încercat să le ficţionalizez, am construit textul spectacolului.
Sunt anumite teme pe care spectacolul le explorează cu predilecţie?
În loc de teme o să-ți dau câteva avertismente pe care le dăm în descrierea spectacolului, ca oamenii să știe la ce vin și să-și dea consimțământul informat că o să interacționeze cu un conținut care vorbește despre traumă, consimțământ și abuz sexual, depresie, germofobie, transfobie, kink și fetiș. După etapa de cercetare, cel mai important a fost să creăm muzica spectacolului și partea de coregrafie înainte de a trece la repetițiile cu regizorul.
Cum s-a schimbat optica ta asupra legăturii dintre traumă și plăcere în procesul de lucru la Trauma Kink?
Nu făceam neapărat legătura, înainte. Ce am descoperit este că poate că încercăm să ne vindecăm traumele în nevoia noastră de plăcere. Plus alte conexiuni reale despre care vorbim și în spectacol și nu aș vrea să le dezvălui aici și nici nu mi se pare potrivit pentru că sunt subiecte delicate sau cu impact emoțional.
De ce crezi că în societatea noastră asemenea teme sunt încă tabu?
Sunt încă tabu pentru că religia în legătură cu conservatorismul au o mare putere în societățile noastre. Nu discutăm despre sexualitate şi intimitate pentru că asta e considerat ceva rușinos, ceva care nu e ”respectabil”. Deși sexualitatea sau lipsa educației sexuale sunt unele dintre motivele pentru care avem traume. Într-un stat care nu e prietenos cu ideea de diversitate, acceptare și toleranță, e normal ca aceste subiecte să fie încă tabu.
Cum a fost lucrul la un nou spectacol după doi ani de pandemie?
Sincer? Destul de dificil. Simt că s-a schimbat modul în care relaționăm, suntem mult mai sensibili și fragilizați emoțional de pandemie și pierderile pe care le-am avut. Iar asta ne afectează și munca, clar. Din fericire, ne-am sprijinit unii pe ceilalți și am comunicat de fiecare dată când s-a ivit un impas în echipa noastră.
Mihaela, cu ce ai vrea să rămână oamenii după vizionarea lui Trauma Kink?
Sperăm ca spectacolul să fie tot atât de relevant pentru audiență cât a fost și pentru noi, echipa artistică care a lucrat la el. Și să deschidă conversații interesante în jurul subiectelor pe care le atingem în spectacol.
A consemnat IOAN BIG
Foto Mihaela Drăgan: Claudiu Popescu
Foto Trauma Kink: Amalia Drăniceanu
