Cea de-a 17-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA e în plină desfășurare. În al doilea weekend și cel final, organizatorii invită sibienii la o serie de evenimente, precum prezentări de carte, experiențe gastronomice, spectacole pentru copii și concerte. Festivalul prezintă tradițiile și bogăția culturală maghiară atât localnicilor, cât și turiștilor. Prin programul diversificat al ediției din acest an, festivalul își propune să contribuie la afirmarea comunității maghiare și să construiască punți de legătură între persoane, comunități și instituții.
Programul celui de-al doilea weekend al festivalului se deschide vineri, 18 noiembrie, de la ora 12:00, când Szonda Szabolcs, poet și traducător literar, director al Bibliotecii Județene Bod Péter din Sfântu Gheorghe, va susține o prezentare de carte a unui volum ce cuprinde poemele lui Alexandru Muşina în traducere maghiară. Pentru copii, organizatorii au pregătit de la ora 16:00 spectacolul muzical ”Basme maghiare” susținut de Tóth Viktor. Cei mici vor viziona basme populare maghiare, iar artistul va oferi fundalul sonor live la saxofon. Seara se încheie cu un concert intitulat ”Beyond” susținut de același artist Viktor Tóth, tot în Sala Oglinzilor, dar de la ora 19:00, urmat de o degustare de vinuri a cramei Bíbor Birtok din regiunea Villány.
Sâmbătă, 19 noiembrie, formația Kelekótya va oferi un concert pentru copii de la ora 15:00, în Sala Oglinzilor, iar seara, de la ora 19:00 va concerta formația Kávészünet din Ungaria. Distracția nu se oprește pentru că de la ora 21:00 publicul are ocazia să deguste specialități de pălincă ale Distileriei Szicsek. În ultima zi a festivalului, duminică, 20 noiembrie, iubitorii de muzică sunt invitați la un concert susținut de Five Live Acappella din Ungaria, de la ora 11:00, în Galeria Bisericii Reformate. De la ora 12:30, Zsuzsanna Gyulai & Trio Strofa vor interpreta ”Lumea îngheață în mine” la Biserica romano-catolică Sfânta Treime. Concertul care trage cortina peste cea de-a 17-a ediție a festivalului Ars HUNGARICA e un recital cameral extraordinar susținut de pianista Krisztina Fejes și flautista Eszter Illés, în Sala Oglinzilor, de la ora 17:00.