Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/11/2022
Muzică / Dialoguri fără note Zile si Nopti

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | Cadoul Corbului Troian, ALTERNOSFERA și noile ei forme – Interviu cu MARCEL BOSTAN

Alina Bălan De Alina Bălan
Comentarii DIALOGURI FĂRĂ NOTE | Cadoul Corbului Troian, ALTERNOSFERA și noile ei forme – Interviu cu MARCEL BOSTAN Share DIALOGURI FĂRĂ NOTE | Cadoul Corbului Troian, ALTERNOSFERA și noile ei forme – Interviu cu MARCEL BOSTAN
Alternosfera


Cadoul Corbului Troian, ALTERNOSFERA și noile ei forme – Interviu cu MARCEL BOSTAN

Sunt sigură că recomandările de pe Spotify au plecat de la clasicul i-auzi, băi, cum e piesa asta! În fond, cea mai onestă formă de prietenie poate însemna împărțirea muzicii, pentru unii dintre noi.

Așa am ajuns și eu să experimentez, din vorbă în vorbă, noul proiect ALTERNOSFERA, intitulat Theatroll | Corbul Troian, care promite a fi un cadou și nicidecum o capcană, precum s-ar putea înțelege. Și a livrat într-adevăr, un sound nou, redat cu ajutorul sensibilității unei orchestre, un suflu fresh, piese nemaiauzite live și o mai mare greutate în versuri.

Discutând cu MARCEL BOSTAN, solistul trupei, am aflat că fanii Alternosfera au fost îngrijorător de cuminți anul acesta, așadar, urmează să primească în dar în luna noiembrie mai multe reprezentații Theatroll, în Timișoara, Sibiu, Brașov și o posibilă reîntoarcere în București, dar și….(inserați tobele) un album nemaiauzit, dar mai bine lăsăm artistul să vorbească…

Crezi că ați ajuns la o maturitate artistică odată cu acest performance cu orchestra. Am citit că inițial Alternosfera era formată din 11 muzicieni.

Povestea care e, nu poți să spui că ai ajuns la o maturitate neapărat artistică făcând un nou program și experimentând cu alte instrumente. Noi din Alternosfera, să-i spunem așa, grupul creativ, noi suntem cu studii muzicale, adică nu suntem băieți care au învățat chitară undeva în curte sau cântând în diverse trupe. Noi mereu am fost foarte aproape de tot ce înseamnă muzică clasică. Eu când eram mic, pe lângă faptul că ascultam Queen sau Nirvana, mai aveam și discuri cu Mozart și cu Bach. Taică-meu mi-a cumpărat primul casetofon cu disc în ’94, l-a adus din Germania și a adus un disc Pink Floyd și două Mozart. Habar n-avea nici de Pink Floyd și nici nu avea foarte mare tangență cu muzica în general, așa i-au recomandat băieții care i-au vândut aparatul. Și noi ne știam ca trupă rock, dar ni se trăgea din copilărie povestea cu orchestra.

Teoretic am fi putut să facem mult mai devreme pasul ăsta spre așa un program, d-aia și nu consider că putem să numim asta o maturitate cumva. Motivele erau diverse, ba nu e timp, ba trebuie să conștientizăm exact ce vrem să obținem printr-un astfel de program, și io cred că acum e mai mult sau mai puțin legat de starea internă și starea psihologică, de faptul că ești gata să pășești pe scenă, că nu ai oameni care să stea în picioare și să se miște sub beat-ul tobelor, iar tu ai un public care stă foarte focusat.

Tu ești ca într-o palmă pe o scenă de teatru, unde absolut totul este vizibil și nu ai cum să te ascunzi în spatele luminilor, care sunt epileptice și îți accentuează anumite lucruri.

Și e vorba de timp, noi chiar nu am vrut să facem un fel de outsource, cum fac majoritatea artiștilor, iau piesele, angajează pe cineva care știe să facă orchestrație de genul, cunoaște anatomia specifică fiecărui instrument și își face aranjamentele. Apoi tu vii ca maimuțica frumos, bine mersi pe scenă, el a fluturat frumos din bagheta magică, și toată lumea…înțelegi? Noi am mers pe altă cale, noi am mers, am studiat, am făcut o selecție de piese, am făcut orchestrația, am învățat să lucrăm pe voci, deci a fost și un proces autodidactic destul de interesant.

Nu pot spune neapărat că e maturitate, dar e mai mult un quest pentru toată lumea, un fel de hai să vedem dacă putem să îl facem și cu siguranță că o să spun începând cu prima și terminând cu ultima piesă, am înțeles că o să mergem mai departe și o să săpăm și mai adânc.

Alternosfera
Alternosfera. Theatroll. Corbul Troian Foto: Emil Stoica

Cum a fost adaptarea pe un sound nou din punctul de vedere al unui solist care intră într-o anumită stare în prestația live?

Ideea este foarte simplă. Dacă ești artist, ești artist, nu contează dacă ești pe scenă mare, mică, în stradă, în subteran, deși n-am încercat, dar eu cred că absolut peste tot ai aceeași funcție de artist, să umpli scena și nu contează dimensiunea ei, contează lumea internă și capacitatea de a te focusa sau de a trăi ceea ce cânți. Nu știu dacă ai reușit să ajungi vreodată la un concert, hai să îi zicem electric, live Alternosfera, eu de pe scenă nu vorbesc, nu din cauză că nu am ce să le spun, dar din cauză că este unicul meu moment în care eu pot să-mi trag răsuflarea și să beau un gât de apă, deci nu am timp.

Funcția mea în concerte este, dacă cânt 20 de piese, de 20 de ori să mor, înțelegi? Tu nu cânți doar așa, un sfert de oră și am terminat. Se întâmplă și chestii din astea, când ai anumite probleme tehnice sau te afli în niște condiții cumva mai extreme, căldură foarte mare, atunci poate te mai uiți la ceas, oare cât mai este până se termină concertul?

În alte cauzuri, în cele normale, tu practic în scenă mori de fiecare dată și nu contează care e piesa, că este una mai lentă, mai agresivă, mai dinamică sau este cu viori sau fără de viori. Eu cu siguranță nu am putut sta mai mult de jumătate de piesă așezat în timpul concertului, asta ține iarăși și de temperament, caracter, dar în mod normal un artist trebuie să fie multilateral, cred că ăsta e cuvântul în română. Și uite noi încă o latură am mai dezgolit-o ca să spunem.

Un lucru cert pe care l-am făcut noi și l-am făcut foarte smart, noi am luat și am coborât tonalitățile la majoritatea pieselor, le-am coborât pentru că eu cânt neîncordat și cânt foarte relxat, și chestia asta s-a simțit pentru că foarte mulți imediat au spus ha, bună ziua, Bostan, dar ce-o fost asta? De ce nu urcăm sus, de ce nu râcnim, cum așa suntem..adică, în mare parte noi am gândit destul de bine tot ce se întâmplă în scenă, și de aceea cred că primul concert l-am pornit fără de mare problemă.

La ce să se aștepte un fan Alternosfera care nu v-a văzut încă în formula asta, din punct de vedere al sound-ului sau pur și simplu ca experiență în sine?

Cu siguranță este o experiență în primul rând, nu e vorba de sound. Noi și la capitolul sound avem glume, dar ca experiență este una neașteptat de plăcută, pentru cei care sunt focusați pe tot ce face Alternosfera. Noi programul l-am gândit în așa mod, dacă ai fost la concert și cunoști cumva și materialul nostru, din hituri noi am făcut doar unul.

Hituri, pentru mine nu există o piesă mai bună ca alta, sunt toate diferite și toate, când îți aparțin, cumva nu ai cum să faci mare diferență între ele. Dar publicul a zis așa: trupa Alternosfera are de exemplu 7-8 hituri, care trebuie să răsune în toate concertele, indiferent unde e, în piața publică, în club sau Romexpo, nu contează, sunt piese care trebuie interpretate și vorbind la capitolul de cum se formează un program, tu ai slot-uri și de o oră când e vorba de festivaluri sau o oră jumate dacă ești în concert solo faci două ore.

Dar legat de slot-ul pe care îl ai, tu de obicei bagi așa, toate hiturile, după care bagi ultimele piese, care e ultimul playlist pe care îl ai, și maxim una două piese de suflet pe care tu le dai sau hai să zicem una, pe care indiferent de care este părerea publicului despre ea sau cum a fost primită această piesă, tu o bagi de fiecare dată, tu vrei asta, ăsta e maximul ce poți tu să-ți permiți, de exemplu. Când am gândit programul ăsta noi am spus stai puțin, noi suntem un colectiv cu 6 albume lansate și 80% din material este frumos și doar pus pe raft undeva, uitat în timp.

Gândește-te altfel, alt exercițiu, de exemplu, cineva a început să asculte Alternosfera din 2015, iar primul album e din 2005, ce se întâmplă cu materialul din 2005, 2007, 2012, 2013, da, dacă el nu este cumva interpretat și tu mergi pe aceeași selecție de piese de obicei, el suferă, el vrea să audă piesele live.

Deci în cazul dat noi avem programul respectiv, care a fost format exclusiv din piese care nu se mai cântă în concert, sunt chiar piese care n-au fost niciodată cântate în concert, fiind lansate și distribuite, același aspect. Și noi am luat piesele, unele au fost radical reorchestrate, fiindcă am vrut și noi să lăsăm armonia, textul, linia melodică, dar să întoarcem tot invers și să le dăm un nou vibe, o nouă viață, ele au fost regândite, reconștientizate.

Și ai situația dată, tu vii la concert cunoscând niște aranjamente și te gândești că băieții nu-și strâng chitările distorsionate și mai bagă niște cadre de viori, dar tu vii și te trezești cu niște piese care încep și tu nu-ți dai seama ce-i asta, care e piesa?, nu are nimic în comun cu piesa pe care o știu eu. Când intră vocea, oamenii sunt puțini stresați fiindcă ei nu înțeleg din start care e piesa și sunt foarte puțini care se prind imediat sau spui un anumit cuvânt și atunci sunt, ah gata, am înțeles, wow. Asta e experiența care îi așteaptă pe fanii Alternosfera care o să vină la concertele astea și este frumos.

Poate fi considerat și un fel de test pentru cei mai dedicați fani

Da. Noi în schimb am înțeles foarte clar că muzica noastră poate fi așezată ușor sau reinterpretată, reorchestrată să-i spunem așa, sau orchestrată, pregătită și cântată nu doar în program cum e făcut Corbul Troian, adică cu siguranță o să mergem și mai departe.

Alternosfera. Theatroll. Corbul Troian Foto: Grigore Popescu
Alternosfera. Theatroll. Corbul Troian Foto: Grigore Popescu

Voi activați din ’98 și sunt curioasă cum s-a schimbat în timp în ochii voștri sau ai tăi scena alternativă românească, dar și moldovenească?

Eu anul ăsta am făcut 40 de ani, când a apărut Alternosfera, eu aveam 16. Deci la 16 ani nu ai cum să fii în Republica Moldova sau în România un artist care înțelege exact ce se întâmplă cu el, îți dai seama, adică eu eram un copil, chitaristul Marin avea 15 ani. Noi pe când am învățat să zdrobim primele piese în română, să le contemplăm și să le facem, a durat câțiva ani buni, adică din start trupa nu a cântat cover-uri sau nu a învățat pe piese străine, noi din start am început să facem material propriu. Acum, tu când ești mic, cumva muzica pentru tine este un lucru nu foarte…eu eram pasionat de muzică, îmi place să ascult muzică, dar nu înțelegeam tot ce se ascunde în spatele muzicii sau hai să-i spunem, conceptul ăsta, puterea cuvântului, armoniile cum funcționează. A fost nevoie de câțiva ani de zile pentru a aduna experiență ca să-ți focusezi gândurile și să faci primele compoziții care ar putea tinde la titlul de piesă.

Vorbind despre muzica care se face alături de tine, tu poți doar intuitiv spune sau simți sound-ul, uite cum sună chitara sau toba mică, dar cum o făcut asta, tu nu înțelegi, sunt doar niște combinații de sunete care sunt frumos așezate într-o armonie, cântate cu un text. Deci eu, personal, nu pot să spun cum a evoluat o scenă sau alta, fiindcă de exemplu, scena alternativă românească și cea din Republica Moldova erau rupte una de alta până în 2005-2010, cumva în perioada asta au început să dispară granițele, odată în primul rând când artiștii au început să pătrundă dintr-o parte în alta.

Noi în Republica Moldova eram foarte departe de ceea ce se întâmpla pe scena muzicală din România. Eu habar nu aveam că există trupa Iris, de exemplu, sau Cargo, sau că în Cluj în 2000 a apărut trupa Luna Amară. Pentru mine asta era altă planetă, altă țară, noi eram foarte expuși spațiului imediat rusesc, adică post Uniunea Sovietică, iar posturile TV românești s-au făcut auzite prin 2004-2005, Atomicul, MTV-ul românesc. Vița de Vie a reușit să ajungă în Moldova prin anii 2000 cu niște concerte, prima oară Iris-ul, eu nu sunt fan Iris, nu sunt fan al muzicii 70-80 de exemplu, dar eu prima oară i-am văzut în ’98 sau ’99 în Chișinău, era un festival făcut de Alianța Franceză. Atât, adică nu exista, și abia prin 2004-2005 când s-au organizat primele festivaluri care erau orientate spre muzică rock românească, în Chișinău a ajuns Omul cu Șobolani, încă o dată Vița de Vie, Luna Amară, dar noi eram foarte rupți de contextul alternativului românesc. La fel de fapt cum și România, înafară de Zdupi, și probabil la începutul anilor 2000 Gândul Mâței a ajuns cu ceva concerte.

Noi primul nostru concert pe care l-am avut în România a fost în 2005, era un festival care s-a organizat în fața Casei Poporului, noi eram apăruți de vreo jumătate de an cu piesa Wamintirile care a intrat pe Atomic.

În timp, de atunci foarte multe trupe s-au făcut auzite din Moldova, Snails-ul, noi am adus 3-4 trupe cu noi în deschidere când am avut evenimente. Noi fiind organizatori de foarte multe evenimente la Chișinău au ajuns multe trupe, Șuie Paparude, Pheonix. Acum, datorită artiștilor din zona pop, piața din România și din Republica Moldova cumva s-a reunificat. Nu știu pe cât este de interesant publicul din Republica Moldova pentru artiștii din România, el este unul foarte mic și totuși în continuare este influențat de cultura care vine din partea Rusiei. Dar realitatea este că muzica pop se aude foarte bine în Republica Moldova, Smiley, Delia, și alți artiști din zona respectivă și artiștii de rock practic nu sunt prezenți, nu există locații unde se pot face concerte. Chiar și dacă sunt anumite spații, trebuie să fie artiști consacrați și să aibă vânzări foarte bune, cum sunt Subcarpați de exemplu.

Crezi că a ajutat Alternosfera prin munca sa la educarea publicului d.p.d.v. muzical, mai ales în zona alternativă?

Eu cred că aici cu siguranță funcționează toată povestea asta care sunt bine văzute sau care sunt la un moment dat pe val. Eu am mai zis în alt interviu, eu am niște teorii legate de, hai să-i zic așa, toată lumea se întreabă de ce fac artiștii din Republica Moldova muzică atât de bună, și în zona pop și în zona rock.

Iar eu cred așa, noi când suntem toți mici, noi ca consumatori de muzică suntem în rând cu toată lumea, vorbesc și din România și din Republica Moldova, ascultăm Rammstein, Nirvana, Rihanna, consumăm muzică care se face în afară, acolo unde muzica este o industrie. Iar ca producători, noi, iarăși, învățăm și din experiențele proprii, și din cele străine, dar învățăm.

Acum, să ne imaginăm un artist tânăr care a apărut în anii ’90 de exemplu, este un băiețel care în anii ’90 a hotărât să facă muzică. El ascultă tot ce este afară, nu contează ce e în vogă, el ascultă, doar că, dacă cântă rock, el cu Metallica nu are șansă să ajungă să cânte pe scenă, dar el are șansa să cânte cu Alternosfera. Dacă vorbim despre noi ca artiști, noi am avut ca referință Zdop și Zdup, Queen-ul, mai erau încă câteva trupe bune pe care voi nu le cunoașteți, dar noi am avut niște referințe și niște repere foarte clare, ștacheta era ridicată.  Și când intuitiv te gândești că, ca să poți urca pe scenă, să cânți, tu trebuie să ai un etalon.

Pentru fiecare țară, artiștii locali sunt niște referințe. Dacă la ăștia din afară ne uităm că a, de acolo vine ce trebuie, ăștia ai noștri cumva ar trebui să dea și ei un tempo și un standard. De aia, artiștii din ’90 care erau top în România sunt responsabili pentru ce se întâmplă în anii 2000-2010, 2015 probabil chiar, înțelegi? Noi, care cântăm acum, purtăm responsabilitatea pentru ce o să urmeze peste 10 ani de zile. Cam asta e matematica. Standardele din afară, sunt standardele din afară, dar oricum artiștii locali sau copiii din țara în care lucrezi, ei sunt foarte focusați pe ceea ce faci tu, cu siguranță tu le impui anumite tempouri.

Și dacă referințele sunt din ce în ce mai bune, înseamnă că și muzica ce urmează o să fie din ce în ce mai bună.

Absolut.

Alternosfera
Alternosfera

Știu că urmează să lansați și un album nou și sunt curioasă, după ce ați încimentat atât de bine ultimele trei albume, care s-au învârtit cumva în jurul aceluiași concept, cum s-a simțit să lucrați la muzică nouă?

Noi de fapt, nu știu dacă ai prins să asculți și albumul din 2019, care se numește Arhitectul din Babel, care nu are nimic în comun cu Virgula, Haosoleum și Epizodia, adică cu povestea aia cu tripletul. Materialul nou este foarte ambițios, se scrie destul de complicat, destul de greu, fiindcă, dacă partea, ca să-i spun lirică, și armoniile sunt făcute, păi atunci tot ce înseamnă experimentele cu sound-ul continuă. Eu atât de mult am săpat în zona de synth-uri, doar anul ăsta mi-am cumpărat 6 synth-uri, chestie care o să se simtă mult în materialul care vine curând. Eu cred că o să fie bine, pentru publicul nostru și nu doar pentru el, o să fie o surpriză mare tot albumul în sine, ce ne așteaptă. Noi de fapt am decis să pornim de la o piesă care este puțin așa în tranziție, adică să nu venim de-o dată cu stress shock. Deci undeva pe la al treilea, al patrulea single care va fi lansat din noul album, o să înceapă mica metamorfoză și migrația noastră, așa simțim acum. Noi avem deja experiența de a ține concerte mari, am înțeles cum funcționează, pentru că noi suntem într-o combinație de schimb energetic între artist și public, noi am înțeles care sunt sentimentele pe care vrem să le provocăm, cu ce rămâi tu după ce pleci de la concert și asta ne-a ghidat foarte mult în elaborarea noului salt.

Ce este creativitatea pentru tine, e mai mult o sclipire sau e un mușchi ce poate fi antrenat?

Eu scriu foarte puțin, nu scriu mult. Dacă vorbim despre text sau muzică, eu nu îmi violez creierul și sufletul. Noi scriem doar atunci când vrem să spunem ceva. Când scrii când trebuie, îți iasă cumva bine, dar nu rămâne în timp. Îți dai seama că au mai fost și situații când trebuia de scris piesă. Ele se scriu și atunci, într-adevăr, tu folosești tot ce înseamnă experiență, cunoaștere, pattern-uri, iar când tu scrii din plăcerea de a scie. Ne oprim la materialul nou de exemplu și eu zic ok, noi am lucrat la material nou și tu începi să sapi în tine așa, sapi, sapi, sapi, mereu e ceva la care să lucrezi, și simți pur și simplu că a venit, nu mint. Ai zis stop, ai luat instrumentul și te-ai apucat, foiță în față, chiar și dacă nu scrii textul integral, unele vibrații le simți și le notezi, aici te ajută foarte mult telefonul, dar eu în continuare prefer să scriu în foaie. În telefon totul e prea curat și de obicei un text sau o linie melodică mult mai bine se conturează atunci când din haosul pe care îl ai într-o hârtie, tu iei totul și transpui într-o foaie curată și toată chestia se aranjează, e un proces magic destul de sănătos.

Muzica scrisă forțat rămâne forțată.

Eu nu înțeleg cum poți să, de fapt înțeleg cum funcționează, de exemplu dacă tu știi în industria pop, băieții se adună la o sesiune, vin două-trei fetițe care scriu textul, vine artistul, vine un aranjor, mai vine un muzician și hai băieți să facem azi un cântec. Noi avem un schelet, care pe urmă aranjorul îl pune frumos, artistul îl cântă extraordinar și iese un hit care într-o săptămână o să se facă auzit la posturile de radio și care o să bată atât de mult în public, în ascultători, că deja dacă pui un radio post, tu la fiecare oră auzi câte o piesă și vrând, nevrând ai să fredonezi piesa respectivă. Dar peste o lună piesa asta o să dispară. Pe de altă parte, este alt procedeu atunci când tu scrii muzica în așa mod ca ea să rămână ani de zile valabilă. Deși mereu spun că tot ce înseamnă stil sau tendință, trenduri, este trecător. Avem exercițiu următor, ți-l fac acum și ție, l-am făcut de nenumărate ori, care este cea mai vestită piesă a trupei Beatles?

Yesterday.

Foarte corect. Ce stil de muzică cântau Beatles?

Rock-n-roll teoretic.

Yesterday este rock-n-roll?

Nu chiar.

Bine. Metallica, exact aceeași chestie. Au foarte multe piese bune, dar ocricum cea mai importantă sau cea mai vestită este Nothing Else Matters, pe care o știe toată lumea. Evident este și Master of Puppets, mai sunt și alte piese, dar muzica rămâne, stilurile pleacă, asta vreau să zic. Trebuie să facem muzică ca asta să rămână valabilitatea ei și să nu aibă neapărat un stil anume. Asta cântăm, noi suntem punkeri sau să spunem că nu putem cânta așa.

Care sunt valorile după care se ghidează Alternosfera în muzică?

Nu există, e doar, dacă vrei să spui ceva, spui, dacă n-ai ce să spui, taci, atât. Și încă un lucru care e important și pe care trebuie să îl facă un artist, să facă niște exerciții mereu, să nu uite că lumea se întoarce fără de el, să înțeleagă că nu trebuie doar să ia, dar trebuie să și dea înapoi, înțelegi? Și muzica el nu o face pentru public, dar o face în primul rând pentru sine și dacă rezonează cu publicul atunci e ok și iarăși, un exercițiu bun pentru un artist este ca el să vizualizeze ce vrea să aibă în fața scenei. Dacă el vrea să vadă în fața scenei mese, el o să facă muzică ca oamenii să stea frumos la masă. Și ăsta este sistemul tău de valori, că faci muzică în așa mod în care dacă omul tău are trei clase terminate și nu știe să citească, când te ascultă, să îi explodeze creierul și să plece pe altă frecvență de radio de exemplu. Atât.

Interviu de ALINA BĂLAN     

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.