“THE BALLAD OF LEFTY BROWN”
(2017, r: Jared Moshé)
Al doilea Western scris şi regizat de către Jared Moshé, după minimalista dramă “Dead Man’s Burden” din 2012, are un punct de ieşit din comun, motto-ul
“The frontier environment is at first too strong for the man. He must accept the conditions which it furnishes or perish.”.
Acesta e un citat din istoricul Frederick Jackson Turner (1861-1932), profesor la Harvard şi autor al celebrei Teze a Frontierei (Frontier Thesis) prin care susţinea că democraţia americană s-a născut prin mutarea graniţelor tot mai mult către vest şi că egalitarismul coloniştilor-pionieri europeni (în majoritate) a venit însoţit de absenţa interesului pentru cultură sau educaţie şi de un plus accentuat de violenţă şi de cutume disfuncţionale în raport cu civilizaţia occidentală de provenienţă.
Inclusiv în textul său cel mai cunoscut, “The Significance of the Frontier in American History” (1983), predat acum în peste 60% din institutiile de învăţământ de peste Ocean, Turner sublinia că viaţa celor din zona de frontieră nu manifesta nevoia unor armate permanente, de multiple taxe şi impozite, de lăcaşuri de cult tradiţionale şi nici de nobilime sau aristocraţie.
Ţinând cont de această referinţă, nu întâmplător acţiunea filmului este plasată în 1889, în Red Bluff (Montana), la doar câteva luni înainte de cel de-al 11-lea recensământ oficial din Statele Unite, care a consfinţit în mod oficial… dispariţia conceptului de ‘American frontier’ din vocabularul autorităţilor publice (vezi raportul “Progress of the Nation” redactat de Robert Porter, William Hunt şi Henry Gannett, finalizat cinci ani mai târziu, în 1895, pentru Bureau of Census).
De ce Montana ca localizare a naraţiunii?
Pentru că atunci, în ciuda Desert Land Act din 1877, care oferea condiţii avantajoase coloniştilor – doar 25 de centi/acru/an impozit, iar după trei ani pământul intra definitiv în proprietatea acestora -, după valul iniţial de entuziasm, mulţi dintre ei au abandonat terenurile ocupate, nefăcând nimic pentru a le iriga şi neplătind nici măcar acele taxe minimale.
Situaţia a început să se redreseze abia în perioada 1885-1890 cu investiţiile în căile ferate Northern Pacific şi Great Northern care au permis mişcarea rapidă spre vânzare a animalelor în direcţia Coastei de Vest.
Toate aceste elemente trebuie luate în considerare pentru a înţelege complexitatea uluitoare pentru (mai ales tinerii) europeni a contextului “Baladei lui Lefty Brown”, Western Revizionist construit ca un Thriller politic ce pleacă de la motivaţii economice istorice reale şi care aminteşte mai degrabă de interesantele speculaţii cinematografice conspiraţioniste din anii ’70 (“Executive Action”, “The Parallax View” sau “The Domino Principle”) decât de filmele cu John Wayne… în ciuda asocierilor inerente care vor fi făcute de spectatori.
“Even as Moshé respectfully tips his Stetson to a variety of cinematic forebearers — masterworks by John Ford and Howard Hawks, revisionist ’70s horse operas, Clint Eastwood’s down-and-dirty ‘Unforgiven’ — he rides clear of wink-wink pastiche, and sets his sights on making something that can stand on its own merits as a worthy addition to the genre.”, scria Joe Leydon de la Variety.
Trecem la subiect.
Fostul om al legii Edward Johnson, devenit în urma alegerilor locale Senator al Statelor Unite, se pregăteşte de călătoria spre Washington împreună cu soţia sa Laura, neîncrezătoare în capacitatea ramolitului prieten al consortului – alături de care acesta a călărit prin deşerturi şi canioane mai bine de 40 de ani – de a se dovedi capabil să le administreze ferma şi complexul de proprietăţi din Montana. “A fi loial nu înseamnă că este şi capabil” spune ea despre Lefty Brown (Bill Pullman, în primul său rol într-un Western după “Wyatt Earp”/1994), ajuns un om în vârstă (e trecut de 60 de ani) cu un aer decrepit, şchiop în urma unui glonte primit în piciorul stâng, reflexe întârziate şi incapabil să reacţioneze adecvat în situaţii de criză (“I’m too old to change my old ways now.”).
În ajunul plecării, tandemul de vechi prieteni Johnson-Brown se lansează curajos dar ‘geriatric’ în căutarea hoţilor a trei cai aflaţi în proprietatea primului, dar aceasta se încheie brutal cu asasinarea într-o ambuscadă a lui Johnson (Peter Fonda – “The Hired Hand”, “Hawken’s Breed”, “3:10 to Yuma”), tocmai în momentul în care îi făcuse cadou lui Lefty carabina sa cu repetiţie Henry.
După revenirea la fermă şi reproşurile Laurei (Kathy Baker – serialul “Picket Fences”, “Cold Mountain”), că toată viaţa a fost un atârnător, parazit al defunctului ei soţ, incapabil să îl protejeze, Lefty Brown îngroapă arma în prerie promiţându-şi că va găsi făptaşul şi îşi va răzbuna prietenul.
Intră în scenă pentru a-şi exprima compasiunea faţă de văduvă alţi doi vechi prieteni de familie şi companioni de aventuri de tinereţe alături de Edward şi Lefty, Jimmy Bierce, ajuns acum Guvernator al statului (“It’s the tragedy of changing times.”), şi Tom Harrah, angajat ca U.S. Marshall de către Bierce în ciuda unui trecut în care s-a luptat cu alcoolismul după moartea nevestei.
Ajutat de cel din urmă şi de către Jeremiah, adolescent temerar pasionat de legende, obstinatul Lefty Brown depistează ascunzătoarea bandiţilor într-o succesiune de scene violente care începe să furnizeze primele semne serioase de întrebare la adresa semnificaţiei debutului brutal al filmului prin apariţia în pustietate al omului de încredere a Guvernatorului cu banii pentru fugari, iar aceasta se încheie cu prinderea şi interogarea ucigaşului Frank Baines (Joe Anderson – “Across the Universe”).
În interacţiunile cu cei din jur, indiferent de calitatea umană a lor, moşul interpretat de Bill Pullman se dovedeşte a fi un caracter dominat de emoţii primare, o fire inimoasă a cărui dorinţă de răzbunare se diluează gradual în favoarea celei de a-i salva viaţa copilului (rănit dintr-un impuls teribilist), care merge până la auto-sacrificiu, iar acest ‘defect’ îl face manipulabil şi victimă aproape sigură a înscenărilor sau ţintă a urii membrilor comunităţii, simpli la minte şi la port.
Doar că lucrurile nu se relevă a fi atât de limpezi, prin asumarea posturii de jolly-joker involuntar de către beţivul Tom (Tommy Flannagan – “Gladiator”, “Sin City”), fostul Şerif federal care şi-a aruncat steaua în praf şi a ajuns să bea din scuipătoarea birtului, dar, totuşi, singurul din urbe ce cutează a pune la îndoială deciziile şi acţiunile atotputernicului, amoralului şi cinicului politician care le controlează destinele (“We’re civilised now. Business is thriving, families travel in safety and Indians no longer rape our wives.”), Guvernatorul, interpretat impecabil de către Jim Caviezel (“The Thin Red Line”, “The Passion of the Christ”), personaj obsedat de filosofia socială bazată pe conceptul înşelător de ‘the greater good’ (“a general advantage that you can only gain by losing or harming something that is considered less important”, definiţie din Longman Dictionary of Contemporary English).
Sigur că Lefty nu se lasă deoarece este, până la urmă… ‘balada’ sa şi o face într-un cadru care respectă – cu puţine dar notabile excepţii – elementele fundamentale ale Western-ului modern corect politic (răzbunare şi mântuire, shoot-out-uri violente şi prezenţă multi-rasială, femei puternice şi revalorizare comunitară), doar că cineastul Jared Moshé, rămas fidel structurii narative de tip ‘circular’ şi nu ‘stratificat’, şi a esteticii propuse de Ford, Fuller şi Leone, le interpretează cu totul altfel decât s-ar aştepta spectatorul, chiar cel pasionat peste medie de Western-uri.
“The Ballad of Lefty Brown” reprezintă un exerciţiu cinematografic post-2000 splendid prin originalitate, în primul rând prin lovitura sub centură pe care Moshé o dă tratamentului modern uzual al genului prin inversarea posturii protagoniştilor. Imaginaţi-vă că Cervantes ar fi scris “Don Quijote” avâdu-l ca personaj principal pe… Sancho Panza şi nu pe ‘Cavalerul tristei figuri’.
Avem de-a face cu o plusare riscantă a americanului la masa de joc, dar, în final, câştigătoare: două tandemuri cavaler-scutier şi nu doar unul singur, două personalităţi foarte puternice destinate teoretic a fi ‘eroii’ (Senatorul şi Guvernatorul, ambii cu interese deopotrivă politice şi economice, mascate de interesul social), ale căror poziţii în lumina reflectoarelor sunt înlocuite (pălăria albă cu cea neagră) de ‘anti-eroi’, vasalii toleraţi alături timp de decenii întregi, Lefty şi, respectiv, Tom, primul, un ţăran lipsit de multă minte dar loial şi cu bun simţ (“Money… it makes fools of men”), iar al doilea, un bărbat stoic marcat pe viaţă de pierderea femeii iubite şi al cărui nouă dragoste a devenit butelca… pe bune, până şi Dean Martin se lasă de băut în Western-uri la un moment dat (referinţa în “The Ballad of Lefty Brown” la “Rio Bravo” al lui Hawks este uşor detectabilă) şi nici nu mi-l pot imagina pe Gabby Hayes încercând să îi ia faţa măcar o dată lui John Wayne în cele 15 filme pe care le-au făcut împreună. Happy-end aşteptat sau sperat… nu e cazul. Ca să nu mai vorbim că mita, şantajul, tortura şi asasinatul rareori apar într-o combinaţie atât de completă şi de clinic inserată într-o poveste ce vorbeşte în fapt, cu argumente, despre moartea Vestului Sălbatic.
Se simte nevoia de o propunere a unui nou ideal de eroism generat de mitologia Vestului (modelul ‘print the legend’), dar adaptat vieţii începutului de secol 20 şi spre acesta evoluează progresiv (initial) naivul şi idealistul necopt Jeremiah.
Pentru a nu crea falsa impresie că “The Ballad of Lefty Brown” se îndepărtează de mythos-ul autentic Western şi reprezintă doar o deraiere ubliabilă, revin cu sublinierea făcută ceva mai sus, dar spusă în alţi termeni… de către altcineva:
“One of the foundational themes of the western is the making of America, an origin story that plays out in tales about frontiers, borders, wagon trains, settlements, railroads, towns, cowboys and Indians. Invariably, these are narratives of violent transformations in which land becomes property and some people become citizens while others remain outlaws or are turned into permanent exiles.” (Manohla Dargis, New York Times). Îi asigur deci pe fanii hardcore ai genului că ingredientele esenţiale sunt toate… în meniu.
Final.
Lefty Brown, vestigiu al unei societăţi primitive, un ‘nobody’ în sensul propriu, reprezintă un rol demn de Oscar pentru subevaluatul actor Bill Pullman de care trebuie să ne amintim cu respect datorită colaborărilor sale cu familia Lynch (“Lost Highway” al lui David şi “Surveillance” al lui Jennifer), a prezenţei în “The End of Violence” al lui Wim Wenders şi “The Killer Inside Me” al lui Michael Winterbottom, mult mai mult decât ca pe un interpret simpatic în producţii consumeriste precum “Independence Day” sau… “Rio Sex Comedy”. Îmi scot pălăria în faţa dumneavoastră, Mr. Pullman!
Text de IOAN BIG
