„Teatrul, domnii mei, nobilă și grea întreprindere” este replica prin care Nae Caranfil începea filmul „Restul e tăcere”. Cât de fascinant este teatrul, cât de nobilă este această meserie de actor sau cât de multă muncă se ascunde în spatele unui rol sunt întrebări la care poate răspunde doar un om specializat în această artă, motiv pentru care mi-am îndreptat atenția spre ascensiunea unei talentate prietene. Theodora Sandu este din Brașov, are un talent imens și o capacitate artistică fabuloasă.
Cum ai descrie într-o singură propoziție momentul în care ai decis că vrei să fii actriță?
O fetiță are vise mari de mică.
Ce crezi că înseamnă să ai succes în teatru și film, în România lui 2022? Cum arată succesul tău?
Este posibil ca noțiunea de succes să aibă definiții diferite, în funcție de fiecare. Ca actor, cred că dacă îți propui ca azi să fii mai bun decât ieri și lucrezi constant și cu perseverență la asta, ești în formă și ți se deschid uși, apar oportunități noi, ți se arată tot mai mulți oameni care vor să lucreze cu tine și este posibil ca asta să fie o formă de succes. Frecvența proiectelor, modul în care acestea se înlănțuie unul după altul este din nou un feedback direct, că ești pe drumul cel bun. Dar cred că și pauzele sunt benefice după o perioadă încărcată de proiecte. Pentru mine, anul 2022 a fost extrem de generos.
A debutat cu premiera spectacolului “Ein Jedermann” în regia lui Dávid Paška la secția germană a Teatrului Național “Radu Stanca” din Sibiu, unde am întâlnit o echipă extrem de valoroasă, deschisă și dornică să facă teatru bun. Apoi am lucrat la teatrul meu mamă, Teatrul “Toma Caragiu” din Ploiești, la spectacolul “Toxic” în regia lui Florin Piersic Jr., o întâlnire artistică din care am învățat enorm și pe care o prețuiesc mult. În primăvara acestui am avut șansa de a face parte din distribuția sezonului II a serialului DNA, o producție daneză marca Zentropa Productions în regia lui Hans Fabian Wullenweber, distribuție din care fac parte și actori de renume, precum Șerban Pavlu, Anders W. Berthelsen și Charlotte Rampling. M-am simțit extrem de privilegiată să pot călători și să-mi fac meseria, învățând enorm de la fiecare om nou apărut în viața mea.
Vara mi-a deschis ușa în lumea autohtonă a filmului, având șansa de a o întrupa pe Prințesa Maruca Cantacuzino în filmul “Enescu – Geniul și prințesa”, în regia lui Toma Enache, primul meu rol principal într-un lung-metraj. Acest film onorează memoria marelui compozitor român George Enescu, jucat de actorul Mircea Dragoman, brașovean de origine și absolvent de Honterus, exact ca subsemnata. Filmul se concentrează pe travaliul creator al lui Enescu în ceea ce privește marea sa operă, Oedip, dar și pe tulburătoarea poveste de dragoste, care se întinde pe câteva decenii, dintre compozitor și prințesă. Din distribuția filmului fac parte mari actori precum Manuela Hărăbor, Adrian Titieni, Constantin Codrescu și Kira Hagi. Munca la acest rol a fost extrem de provocatoare și frumoasă, o mostră din dulceața chinului creator, care m-a îmbogățit într-un mod greu de descris. Toamna aceasta pune teatrul din nou în prim-plan, lucrând la un nou spectacol la “Toma Caragiu” în Ploiești, “Cântăreața Cheală” în regia lui Cristian Ban, iar anul se va încheia cu un alt spectacol la secția germană a teatrului din Sibiu.
Un an plin reprezintă pentru mine o bucurie uriașă și poate că asta înseamnă succesul, habar nu am: să te poți bucura, să fii recunoscător, să te înclini în fața celor care te-au sprijinit și te-au ajutat. Se zice că meseria asta este una de cursă lungă, iar eu am descoperit că fără sprijinul celor dragi, fără ajutor de la oameni mai mari, cu mai multă experiență, nu aș putea să merg mai departe. Sunt norocoasă să fiu constant înconjurată de oameni care mă iubesc și care îmi oferă sprijin și încredere și nu îmi permit să mă dau bătută, atunci când simt că nu mai pot.
Care este rolul pe care l-ai juca la nesfârșit și care este piesa care nu-ți place deloc?
Haha, iată o întrebare capcană. Am câteva roluri de suflet și, cu siguranță, am întâlnit și piese în care, poate, nu îmi doream neapărat să joc. Dar mereu îmi dau provocări actoricești în repetiții sau spectacole, sau îmi propun tot felul de țeluri, care să îmi permită să descopăr lucruri noi despre mine, ca actor, și despre personaj, ca ulterior să evoluez, să cresc. Meseria de actor este una de ucenicie constantă, mereu se învață, se acumulează, se “fură”, cum se zice în teatru. Mi se pare important ca fiecare rol să fie perceput drept o oportunitate de creștere și de învățare pentru actor.
Pentru că ești din Brașov vreau să te întreb de nivelul teatrului local și nu mă refer aici doar la Sică Alexandrescu, ci la tot fenomenul teatral. Unde crezi că se află acum și când crezi că va ajunge la nivelul celui din Sibiu, spre exemplu?
Fiind plecată de atât de mulți ani, nu mai sunt atât de familiarizată cu fenomenul teatral din Brașov. Știu doar că oamenii sunt dornici să vină la teatru, deoarece în vară am jucat spectacolul “Toxic” în cadrul Festivalului Național de Teatru Săptămâna Comediei de la Brașov, iar publicul a avut o reacție foarte bună. Din categoria “comparațiile sunt nesănătoase”, nu cred că are rost să comparăm Brașovul cu un alt oraș, ci cred mai degrabă în găsirea unor soluții la nivel local, în ceea ce privește încurajarea creșterii peisajului cultural din oraș.
Foto cover © Miriam Dumitrescu
