Povestea de azi are ca pretext o premieră recentă a TNRS – „Romeo și Julieta”. Tot astfel, povestea de azi este povestea unei „țicneli” a unui regizor care m-a convins că mă aflu în fața unui mare creator al teatrului european. Numele său este Andriy Zholdak. Prima dată l-am întâlnit în 1997, chiar la FITS, unde a adus un spectacol extraordinar – „Carmen. Exodus”. Cu această ocazie, am avut șansa de a-l cunoaște personal și de a gândi împreună un proiect viitor. Astfel, s-a născut ideea de a juca în următorul său spectacol – „Idiotul”. Însă, până aveam să începem lucrul, Andriy m-a rugat să merg la Kiev sau la Sankt Petersburg, pentru a vedea un alt spectacol al său – „Trei surori”.
La următoarea reprezentație, mă aflam în sala Teatrului din Sankt Petersburg. Ce am văzut pe scenă a fost de-a dreptul năucitor. Garnizoana din piesa lui Cehov era rusească, în timp ce surorile erau de pe teritoriul Ucrainei actuale. Am asistat la o premoniție a ceea ce se întâmplă acum: garnizoana rusească venea peste neamuri… Primul act culmina cu Verșînin intrând în scenă alături de o fanfară de 40 de muzicanți și se încheia cu Ferapont care cânta dintr-o armonică, în timp ce dansa peste rușii beți, adormiți printre instrumente. La fel, în actul al doilea, orchestra se cuibărise în colurile scenei, cântând neîncetat. În actul al treilea, garnizoana pleca, luând cu ea tot ce era pe scenă – decor, sufite, instrumente… În urma sa nu mai rămânea decât un spațiu gol. Și o tăcere grea peste care se mai auzeau doar respirațiile sacadate ale spectatorilor.
Reacția publicului a fost împărțită – o treime a huiduit, în timp ce mai bine de jumătate a ovaționat și a plâns. Ei bine, asta este poate menirea teatrului cu adevărat important – să aducă o experiență estetică puternică, chiar și cu riscul de a șoca.
Nu are rost să mai spun că abia am așteptat să începem lucrul la „Idiotul”.
