Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/09/2022
Artă & Cultură / Teatru Festival

!mprovizația – Despre cum poți trăi pe deplin prezentul

Delia Mitrache De Delia Mitrache
Comentarii !mprovizația – Despre cum poți trăi pe deplin prezentul Share !mprovizația – Despre cum poți trăi pe deplin prezentul


Pe locuri, fiți gata… Festivalul Național de Improvizație își deschide porțile pentru publicul larg în perioada 15-18 septembrie, la Teatrul RECUL din Bucureşti, iar anul acesta spectacolele sunt nu doar create, dar și produse de iniţiatorii !MPRO, în urma unui proces de casting ce a avut loc în premieră în lumea improvizației din România.

În programul festivalului sunt cuprinse și ateliere participative destinate celor care doresc să descopere sau să aprofundeze mai multe tehnici de improvizație.

Ajuns la ediţia cu numărul 10, !MPRO este, așadar, un minunat prilej de a gusta din ceea ce improvizația, privită ca o formă artistică distinctă, organică și vie, are de oferit prin caracterul unic al spectacolelor în care imaginația are ultimul cuvânt.

Improvizația (în actorie) nu este o invenție nouă, ci a stat la baza jocului dintotdeauna. Este o parte integrată a teatrului de mii de ani, commedia dell’arte, care până să intre într-un automatism ce a dus la standardizarea unui scenariu, se axa pe improvizație.

O mare parte a dansului și a activității teatrale asiatice cuprinde momente improvizate. La repetiții sau în școlile de profil din întreaga lume, improvizația a fost și rămâne folosită ca metodă ce permite descoperirea unor noi nuanțe de interpretare, tehnică ce ajută actorii să exploreze și să își extindă capacitatea de reacție emoțională la situații imaginare, însă dacă vorbim despre improvizație ca formă de organizare spectaculară, ca teatru de improvizație sau tip de divertisment, așa cum asociem termenii astăzi, abia în ultimul secol, aceasta s-a dezvoltat într-o formă de artă proprie.

foto © Vlad Pasencu facebook

Referindu-se la ce este teatrul de improvizație, Vlad Pasencu, unul dintre regizorii care vor prezenta în cadrul !MPRO #10, sublinia că:

„În primul rând este teatru. Atunci când este bine făcută, improvizația nu diferă în niciun fel de teatru: are personaje veridice, cu care poți empatiza, are replici spumoase sau tăioase, are emoție, este ceva viu și magic. Cele mai bune spectacole de impro pe care le-am văzut de-a lungul timpului m-au impresionat profund, mi-au trimis fiori pe șira spinării, m-au făcut să uit de actori, de scenă și de mine și am trăit și am descoperit împreună cu ei fiecare nouă replică.”

Un show de impro este, de fapt, un exemplu de comunicare intensificată, ce ancorează participanții în prezent, dezvoltând capacitatea protagoniștilor de a se implica complet în proces, în relaționarea cu ceilalți interpreți, precum și cu propriul personaj.

Se provoacă interpretarea ficțiunii în realitate și cea a realității în ficțiune. Personajele se nasc pe scenă și trăiesc doar o seară, preț de o clipă, special pentru participanții care le-au inspirat. Scoaterea unui personaj din scenariu și observarea modului în care acesta reacționează în diferite situații, în diferite contexte generate în mod imprevizibil, poate fi considerată, cu siguranță, o artă.

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută