Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 17/08/2022
Festival Festivaluri 2022 Muzică / Dialoguri fără note

DIALOGURI FARA NOTE | DAN PATLANSKY: ‚Un premiu e frumos, dar nu e o necesitate’

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii DIALOGURI FARA NOTE | DAN PATLANSKY: ‚Un premiu e frumos, dar nu e o necesitate’ Share DIALOGURI FARA NOTE | DAN PATLANSKY: ‚Un premiu e frumos, dar nu e o necesitate’
Dan Patlansky


DAN PATLANSKY: ‚Un premiu e frumos, dar nu e o necesitate’

Unul dintre cele mai importante evenimente de Blues din această vară îl reprezintă concertul susținut de superchitaristul sud-african Dan Patlansky în cadrul Open Air Blues in the Garden, care se va desfășura între 26 și 28 august pe stadionul Uzul din Dărmănești (Bacău).

Multipremiatul compozitor și performer, care a mai cântat la noi doar o singură dată, în 2015, în deschidere la Joe Satriani, vine acum cu un album proaspăt, Shelter of Bones, al 10-lea din discografia personală, realizat în vâna lui Perfection Kills din 2018 (câștigător al titlului de ‚Best Rock Album’ la S.A. Music Awards).

Despre înregistrarea acestuia și despre modul în care a traversat pandemia un dependent de interacțiunile live cu publicul amator de Blues-Rock, familiarizat cu scena încă din adolescență, Dan Patlansky ne-a vorbit cu franchețe într-un prolog la o cântare ce se anunță memorabilă.

Dan Patlansky
Foto – Tobias Coetsee

Dan, presupun că în concertul tău din cadrul festivalului Open Air Blues in the Garden de la Dărmănești vei cânta preponderent piese de pe noul tău album, Shelter of Bones. Spune-mi cum l-ai înregistrat în perioada asta dificilă.

Am început să înregistrăm albumul în septembrie 2019 și apoi am reînregistrat majoritatea melodiilor în noiembrie, în același an, pentru că nu am fost mulțumit de direcția care o luasem. Încetaseră să mai sune ca „mine”, mergeau puțin într-o direcție care nu mi-a plăcut, așa că le-am tras din nou și ar fi trebuit să apară în martie 2020… a apărut însă Covid și, evident, am stopat tot ce avea legătură cu lansarea albumului.

Asta mi-a dat oportunitatea să reascult albumul, să văd toate greșelile, să rescriu lucrurile cu care nu eram fericit și, după aceea, să reînregistrez anumite componente… și asta a fost cea de-a treia sesiune, la începutul lui 2021. Fiindcă mi-a luat aproape un an să verific absolut tot, evident, l-am lansat însă abia anul acesta în februarie… a fost o lungă, lungă perioadă de timp și multă muncă, dar cu toate că este cel mai mult timp pe care l-am acordat până acum unui album, a fost realmente super!

Asta referitor la proces, dar cum a afectat pandemia în general felul tău de a aborda și a crea muzica?

Pentru mine, cea mai mare diferență a reprezentat-o timpul pe care pandemia mi l-a oferit, pentru că, în mod normal, pentru înregistrarea unui album ai o fereastră foarte scurtă de timp, să compui, să înregistrezi, să mixezi și apoi să lansezi discul, or în ceea ce privește acest album eu am avut aproape trei ani la dispoziție să fac toate astea. Asta e deopotrivă un lucru pozitiv și negativ.

Este un lucru bun în ideea în care ai timp să-ți dai seama în ce direcție vrei să o ia melodiile tale, cum le vei înregistra și cum o să le cânți, dar, pe de altă parte, consider că și prea mult timp de gândire acordat melodiilor poate să le dăuneze. De fapt, poate să afecteze întregul album fiindcă, dacă stai să te gândești, Blues-Rock-ul în general e despre sentimentul și spiritul de moment, surprinde starea dintr-o anume clipă, și atunci te poți izbi de problema „supraînregistrării” unui album dacă îi dedici prea mult timp. Asta a fost pentru mine una dintre cele mai mari dificultăți, să știi când să spui ‚Destul e destul!’. Iar eu mi-am zis: ‚Ăsta e albumul, trebuie să îl las așa, fiindcă altfel o să-l stric.’.

În afară de asta, cred că modul meu de a compune o piesă s-a schimbat, tocmai pentru că am avut mai mult timp să meditez asupra ei… nu a fost ca de obicei, că am compus piesa, asta e piesa, gata, să mergem să o înregistrăm. Căci exact așa se întâmpla… deoarece nu ai timp, trebuie să mergi în turneu, trebuie să fii în multe locuri, nu poți doar să stai acasă și să compui sau să tragi muzică.

Consider că asta a fost cea mai mare schimbare pentru mine, timpul pe care l-am avut la dispoziție. Altfel, conținutul versurilor pe care le scriu nu s-a schimbat foarte mult, fiindcă pandemia… ca pandemia, dar lumea nu s-a schimbat foarte mult, încă e plină de aceleași rahaturi. Și să fii cântăreț de Blues în 2022 e grozav tocmai pentru că ai multe depre care să scrii, din și despre lumea de acum, fiindcă lumea întreagă a luat-o razna și reprezintă o oază de inspirație. 

Presupun, totuși, că, dacă virusul n-ar fi apărut, nu ai mai fi avut imboldul să scrii un cântec precum Snake Oil City.

Nu e chiar așa. Snake Oil City ar fi existat, probabil, pentru că descrie guvernul din Africa de Sud, or cei care-l formează sunt corupți și inutili încă de dinainte de pandemie… pandemia doar a accentuat lucrul ăsta. Mai mult, cred că piesa asta se potrivește pentru multe guverne, nu doar pentru cel din Africa de Sud, întrucât pare să fie o problemă universală, cea a guvernelor care sunt lacome, care se autoservesc în loc să servească comunitatea și oamenii care o compun.

Uite, una dintre piesele care e cu adevărat despre Covid, de pe album, se numește Sweet Memories și este o piesă compusă în pandemie și despre pandemie, fiind scrisă privind dintr-o cu totul altă perspectivă, cea din care, poate, perioada de lockdown a fost printre cele mai bune momente din viața noastră… sau, cel puțin, pentru mine, fiindcă am avut șansa să petrec atât de mult timp cu familia mea, cu copiii mei.

A dat multora posibilitatea să se apropie ca familie… ăsta e felul în care îmi place mie să văd perioada de lockdown, timp de calitate petrecut cu familia. 

Dan Patlansky
Foto – Kai Lachmann

Bun, dar nu ți-au lipsit concertele live cu trupa în această perioadă de izolare?

Oh, cu siguranță, adică e minunat să petreci timp acasă cu familia – asta fiind partea pozitivă -, dar să stai doi ani acasă și să nu cânți live a fost extrem de dificil și de frustrant, și nu doar financiar, doar pentru că astfel îți câștigi existența, prin concerte.

Eu am predat multe cursuri online pe Zoom în acest timp, dar mi-a lipsit foarte mult posibilitatea să cânt în fața unui public, deoarece, pentru un artist care cântă live, a o face în fața unei audiențe înseamnă să se încarce cu multă energie de la spectatori, iar asta îl ridică la un alt nivel atunci când performează pe scenă… deci eu consider că, într-adevăr, acesta e lucrul principal care mi-a lipsit. 

Dan Patlansky
Foto – Otto Woyczieniuk

Ei bine, în câteva zile, pe 27 august, vei cânta din nou în România, pe stadionul Uzul, în cadrul Open Air Blues in the Garden Festival. Ne poți da ceva detalii despre formula în care vei performa și despre setlist

Voi fi prezent într-un trio, care e cea mai bună formulă a mea, adică bass, tobe și eu la chitară și voce. Trupa mea e din UK, cât despre repertoriu… avem câteva piese de pe noul album, Shelter of Bones, dar, dincolo de acestea, avem și o grămadă de piese de pe albume mai vechi, pe care nu le-am mai interpretat de ceva timp și pe care le-am adăugat din nou în repertoriu.

Căci, pentru mine, nu e vorba doar despre a cânta piesele de pe cel mai nou album, ci de a crea un repertoriu care să se potrivească într-un anume context live, pentru că a interpreta un album cap-coadă nu ar însemna neapărat că ar fi și cea mai bună prestație a noastră în acel moment.

Am inclus și piese foarte vechi sau piese pe care nici nu le-am înregistrat vreodată, deci e un set bine făcut, conținând piese pe care le-am interpretat de multe ori… vezi tu, mai e ceva, atunci când scoți un album nou și mergi în primul turneu, ți-e un pic teamă să le cânți live fiindcă îți trebuie, totuși, câteva concerte ca să ajungi să le cânți cum trebuie.

Din fericire, ne aflăm acum în formula asta în acel punct, cu piesele noi combinate cu cele vechi, iar set-ul în general e energetic, direct, fără rețineri, genul cu care tu ești familiar. Mai ales că, până la acest concert, eu am cântat în România doar o singură dată în viața mea, în 2015, și atunci n-a fost evenimentul meu, fiindcă am deschis pentru Joe Satriani… și, drept urmare, abia aștept să mă întorc acum în fața publicului de aici. 

Dan Patlansky
Foto – Kai Lachmann

Apropo de set-ul energetic, ai spus mai demult că, în realitate, ești o persoană introvertită, deci pare nițel ciudat cum pe scenă poți să fii atât de exploziv. Ai putea să-mi faci o paralelă între albumele tale Shelter of Bones și Introvertigo?

Pai, amândouă provin din același loc, din mine. Eu rămân un introvertit, deci, într-adevăr, pare la prima vedere o alegere foarte ciudată de carieră, dar diferența stă în faptul că a fi pe scenă și a cânta în fața oamenilor este o plăcere pentru mine, fiindcă așa mă exprim eu ca introvertit, prin chitară și prin muzică.

În ceea ce-i privește pe extrovertiți, ei s-ar exprima prin prezența lor între oameni, a vorbi cu oamenii… nu mă înțelege greșit, și mie îmi plac oamenii, doar că îmi place să petrec timpul printre ei pe perioade mai scurte, dacă înțelegi ce vreau să spun, în comparație cu un extrovertit.

Simt că mă încarc energetic din prezența pe scenă și mai puțin într-o aglomerație într-un mall, într-o dimineață de Crăciun, să zicem, unde sunt oameni puzderie și nu poți să respiri… asta e greu pentru mine. În schimb, pe scenă, lucrurile stau diferit, acesta fiind felul meu de a mă exprima cel mai ușor.

Așa că, făcând o paralelă între Shelter of Bones și Introvertigo, cred că vin din același izvor, chiar dacă Introvertigo este mai mult despre mine ca introvertit, iar Shelter of Bones e mai mult despre mine făcând-mi griji despre copiii mei în timpurile astea și despre încercarea mea de a-i proteja de toată nebunia ce se petrece în lume la momentul actual. 

O altă trăsătură a ta pe care ai definit-o e aceea că ‚I’ve always known that I have an addictive personality’. E interesantă partea cu ‚always’. Când ai realizat că ai avut dintotdeauna o asemenea personalitate?

Chiar am… chiar am o personalitate înclinată spre dependență. Știi, dacă mie chiar îmi place ceva, tind să mă implic 200%, iar asta poate fi legat de orice ți-ar trece prin minte, inclusiv droguri, alcool sau anumite substanțe.

Din fericire, nu am luat-o pe calea aia, pentru că am ajuns să mă cunosc, pot să beau câteva beri sau un pahar de vin și am învățat să controlez asta, dar știu că, dacă aș încerca vreun anumit drog și mi-ar place, voi muri din cauza lui, pentru că o voi face 200%. Iar asta e valabil cu orice.

În unele situații asta e de bine, de exemplu când vine vorba de cântatul la chitară sau ceva de genul ăsta, fiindcă adicția apare la mine inclusiv când e vorba de exersat… mă concentrez total pe chitară sau n-o fac deloc. Am observat asta la mine încă de tânăr, că, în situațiile în care găsesc ceva ce-mi place, mi-e greu să renunț, dar e un lucru foarte bine de știut. În unele circumstanțe poate avea efecte bune, iar în multe altele nu. 

DIALOGURI FARA NOTE | DAN PATLANSKY: ‚Un premiu e frumos, dar nu e o necesitate’
Foto – Tobias Coetsee

Legat de adicția de chitară, când aveai 13 ani, ți-ai cumpărat un Clapton Signature Stratocaster. Întrebarea mea are două părți… de ce o chitară și nu vreun alt instrument, și de ce tocmai o chitară Clapton Signature?

De ce o chitară? Toată muzica pe care am ascultat-o când eram mic, toată muzica la care am fost expus, a fost prin părinții mei, vinyluri, colecția de CD-uri, tot felul de chestii de genul ăsta… iar 90% din muzica pe care o ei o ascultau era bazată pe chitară, fie că era Classic Rock de tip Zeppelin sau Deep Purple, fie că era Blues, adică B.B. King, Steve Ray Vaughan, Clapton ș.a.m.d. Deci ăsta a fost mereu intrumentul care m-a atras, crescând și ascultând muzica bazată pe folosirea lui… da, mi-a plăcut felul cum suna chitara, a fost un lucru cu totul special pentru mine.

De ce un Clapton Signature? Pentru că, în Africa de Sud, în anii 90‘, nu puteai să te comporți ca un răsfățat atunci când luai decizia achiziționării unei chitare. Nu era ca și când ai fi intrat într-un magazin de muzică din New York City sau Londra, unde erau chitare pe alese, nu, la noi erau disponibile doar câteva, iar ‚Clapton’-ul m-a atras pentru că ascultam mult Clapton în acea perioadă și s-a constituit printre printre primele mele influențe.

Așa că, atunci când am intrat în magazin și am văzut Clapton Signature Strat-ul agățat de perete, instantaneu am simțit că mă îndrăgostesc de acesta. Am pus bani de-o parte și, în final, am cumpărat-o, a fost prima mea chitară adevărată. Adică mai avusesem chitară electrică înainte, dar aceea era foarte ieftină, o copie, ceva ce îmi puteam permite în copilărie. 

Dan Patlansky
Foto – Kai Lachmann

Am auzit însă că te-ai orientat spre Stratocaster din cauza… Pink Floyd. E o trecere cam abruptă de la Rock-ul celor de la Floyd la Blues-Rock, ca formă de exprimare. 

Pentru mine a fost destul de simplu. Într-adevăr, David Gilmour a reprezentat motivul pentru care m-am apucat să cânt la chitară, motivul pentru care am ales chitara, și încă sunt un fan Pink Floyd, doar că, dincolo de faptul că îmi place cum cântă Gilmour, am observat că toate lucrurile mele favorite pe care el le-a interpretat erau inspirate din Blues.

Atunci când el cânta ceva solo iar eu simțeam că ‚Uh, chiar îmi place asta!’, descopeream apoi că era ceva mai apropiat de Blues și atunci, cu toate că nu m-am îndepărtat de a-l asculta, am decis să adaug mai mulți muzicieni de Blues în soundtrack-ul meu personal, Clapton fiind unul, Stevie [Ray Vaughan] fiind celălalt, apoi [Jimi] Hendrix, și tot așa, mai mult spre Blues-Rock, iar asta a dezvoltat deci mai tare, progresiv, atracția mea pentru Blues și Blues-Rock. 

Dan Patlansky
Foto – Dominic Fiekens

Ți-ai manifestat dragostea față de muzică încă de tânăr dar asta nu însemna obligatoriu și că o vei transforma în profesie. Când te-ai convins că ai putea să îți câștigi existența din muzică? 

Răspunsul sincer este că această convingere nu vine niciodată. Nu îți vine niciodată încrederea aia, altfel necesară, să zici: ‚Sunt pregătit, astăzi e ziua cea mare, sunt un muzician profesionist, să-i dăm bătaie!’. Nu, asta nu se întâmplă, corect? În cazul meu însă, am avut o pasiune atât de mare pentru cântat încât nu a contat pentru mine dacă puteam să îmi fac o carieră din asta, dacă o să ajung faimos, deci dacă o să ajung vreodată, într-adevăr, muzician profesionist.

Eram foarte tânăr când am început, nu aveam copii, nu aveam datorii la casă, mașină, chestiile care se întâmplă atunci când ești adult, iar asta a făcut să fie mai ușor. Tânăr fiind, nu ai responsabilități, or atunci când nu ai responsabilități… nu trebuie să faci bani, fiindcă banca nu îți bate la ușă că ai datorii sau alte obligații, deci e mult mai simplu să nu faci bani, iar ca muzician, în primii ani, nu câștigi mai nimic, cânți pentru expunere, încerci doar să expui ce e al tău.

Deci, pentru mine, toate fricile acelea nu au intrat în ecuație pentru că îmi plăcea așa de mult să cânt și eram pregătit să nu fac bani din asta și nici să îmi fac griji… atâta timp cât puteam să fac muzică. Și nu am câștigat bani pentru o perioadă lungă de timp, dar am început treptat să îmi creez un renume, mai întâi în Africa de Sud, apoi internațional. Și începi prin a fi plătit pentru un concert, apoi pentru mai multe, tot mai mulți oameni te ascultă și apoi te cheamă, și deodată te trezești că din asta îți câștigi existența și te gândești: ,Wow, chiar aș putea să trăiesc din asta!’.

Mai ales că, pe măsură ce scrii tot mai multe cântece, devii din ce în mai bun, iar eu chiar sper, de exemplu, că, în 10 ani, voi fi un compozitor mai bun decât sunt acum, un chitarist mai bun decât sunt acum, un vocalist mai bun… și tot ce e legat de asta.

E un proces continuu iar eu am fost norocos să încep devreme și am învățat cum să fac să meargă lucrurile. 

Ca să îți creionezi însă primii pași în carieră, ai nevoie de locuri și oameni în fața cărora să cânți. Spune-mi, în câteva cuvinte, cum l-a primit publicul din Africa de Sud pe junele bluesman Dan Patlansky… 

Dintotdeauna cercul a fost mic, mult mai mic decât în Europa sau în State, unde e o industrie mai vastă, fiindcă suntem o parte minusculă pe planetă din emisfera sudică, dar există totusi un cerc ce include diferite genuri, de la Pop sau Metal până la diferite tipuri de Blues și Jazz, cu toate felurile de oameni.

Am fost foarte norocos în acea vreme întrucât, atunci când am început eu să cânt, exista deja o atracție destul de mare spre Blues sau Blues-Rock din partea unor oameni de vârsta tatălui meu, din generația tatălui meu, în condițiile în care nu erau așa de mulți muzicieni care făceau asta. P

e la sfârșitul anilor ’90 nu erau la noi atât de multe trupe de Blues sau muzicieni de Blues-Rock, fapt care a fost în beneficiul meu, pentru că, pasionat fiind, mi-a fost mult mai simplu să atrag o audiență, întrucât nu erau un milion de trupe de Blues care cântau în oraș [Johannesburg]… eram eu și, poate, încă una-doua alte trupe care concertau vinerea sau sâmbăta seara.

Așa că, în ideea asta, au fost timpuri foarte, foarte bune și mi-am atras fani foarte repede în Africa de Sud. În mod evident, acum sunt mult mai mulți muzicieni care fac asta dar, totuși, nu suntem nici în momentul de față multe trupe sud-africane calate pe Blues. 

Dan Patlansky
Foto – Dominic Fiekens

Uitându-mă la discografia ta, LP-ul tău de debut, Standing at the Station, din ‘99, a fost urmat de True Blues abia în 2004. De ce o așa de mare diferență de timp dintre primul și al doilea album?

Primul album a fost scump, nu am avut banii pentru el, așa că a trebuit să fac rost de ei, l-am înregistrat, după care am văzut că… nu mi-a plăcut, a fost tras prost, în fine, a fost ce-a fost. N-am vrut să repet experiența, fiindcă era nevoie în continuare de bani ca să putem să înregistrăm și al doilea album.

În 2004 am semnat însă cu Blue Night Records și, odată cu contractul, ei au plătit – după cum era firesc – înregistrările pentru True Blues, deci asta explică așteptarea.

Apoi ne-am lăsat puțin purtați de val, cu turneul de promovare și tot restul, și a devenit mult mai simplu să strângem banii pentru producția unui nou disc, iar din acel punct apariția albumelor a devenit una ceva mai regulată. 

În felul acesta ai ajuns să te expui, cum ai spus și tu, în spații geografice cu o tradiție mai puternică în ale Blues-ului. Vorbește-mi despre experiențe care, din punctul tău de vedere, au reprezentat lecții în evoluția ta. 

Prima mea ieșire din Africa de Sud a fost în New Orleans, unde m-am mutat permanent în 2005 și a fost grozav. Aveam acolo o trupă americană minunată, am început să mă expun unei audiențe americane și deci, luând în considerare fie doar experiența de a cânta cu muzicieni din New Orleans și urmărind și alte trupe de acolo, a fost o adevărată lecție. Lucrul ăsta în sine mi-a schimbat viața și perspectiva despre cum se fac lucrurile acolo, doar că experiența a fost stopată brusc de Uraganul Katrina, care s-a întâmplat atunci, în 2005. N-am apucat să petrec decât vreo patru luni în New Orleans și apoi totul s-a anulat pentru că toată zona a fost devastată, iar lucrul ăsta m-a costat destul de scump, fiindcă renunțasem la tot când am plecat din Africa de Sud, vândusem absolut totul ca să mă pot muta în State.

Dar n-am avut ce face, m-am întors și am prins mai multă experiență cântând acolo în concerte, iar apoi a trecut mult timp până am plecat din nou. În America nu am mai văzut multe oportunități – adică oportunități erau, însă nu erau oamenii potriviți cu care să plec din nou la drum -, așa că am început să privesc spre UK și Europa, iar prin 2011 am început să explorez puțin mai mult prin concerte zona aia.

Cu excepția celor doi ani de Covid, fiecare an mi l-am petrecut apoi în turnee în nenumărate țări europene și, știi cum e, de fiecare dată când te duci într-o țară nouă, trebuie să începi de jos și să muncești ca să urci printre preferințe și să îți câștigi un public, lucru care necesită mult timp… dar a fost și este o mare plăcere s-o fac. Să cânt pentru oameni extrem de diferiți este, evident, minunat.

Ca să nu mai vorbesc de chestia cu Satriani, de acum câțiva ani, care a fost bună fiindcă am avut ocazia să mă expun în premieră inclusiv publicului român, dar și celui din multe alte țări în care, de altfel, nu am mai apucat să mă mai întorc de atunci. A fost fantastic! 

Dan Patlansky
Foto – Otto Woyczieniuk

Înainte de Joe Satriani, marele tău succes a fost însă atunci când ai deschis pentru „The Boss” în 2014, care, în mod normal, nu ia pe cineva ca opening act… deci, cum ai ajuns pe scena lui Bruce Springsteen?

Păi, el a venit în Africa de Sud… nu îmi mai amintesc exact când a fost asta, cândva prin 2010-2011, și da, într-adevăr, el nu are în mod obișnuit pe cineva înaintea lui, în schimb promoterul turneului a crezut că, totuși, eu m-aș potrivi în deschidere, așa că l-a contactat, iar Bruce a analizat puțin albumele mele și chiar a apreciat ceea ce fac, și a decis că i-ar place să cântăm în deschidere la el. Ceea ce a fost mai mult decât bine, pentru că am avut un public foarte numeros… audiența mea maximă fiind până atunci de 6.000 de persoane, or pentru cineva care cântă Blues-Rock asta a fost o șansă formidabilă.

Bruce e un tip spectaculos, a fost o plăcere sa-l cunosc, Tom Morello a fost în turneu cu el [superchitaristul de la Rage Against the Machine a cantat în E Street Band-ul lui Bruce Springsteen timp de aproape șase ani – n.r.], și a fost minunată întalnirea cu ambii.

Încă o dată spun, a reprezentat o etapă esențială în cariera mea, pentru că m-a expus la un altfel de public din Africa de Sud, unul care nu mă urmărea până atunci, care nici nu știa de existența mea. A fost un moment grozav!

Începând cu perioada aceea, premiile au început să curgă către tine, inclusiv din partea breslei, nu doar a publicului. Cât de important a fost în cariera ta acest val de aprecieri? 

Nu e atât de important pentru mine, dar e plăcut, fiindcă atunci când lucrezi foarte mult la un album, la un show sau la orice altceva, mulțumirea pentru mine nu e premiul în sine, ci este recunoașterea pe care o primesc pentru munca grea depusă. Iar asta mereu te face să te simți bine.

Dar, evident, eu nu scot albume ca să primesc premii sau să urc în vreun top. Întotdeauna când lucrez la un disc îmi doresc să-mi iasă în final unul pe care eu mi-aș dori să îl cumpăr, pe care eu aș vrea să îl ascult, mereu asta e gândirea pe care o am atunci când creez un album.

Dacă, ulterior, vin și premiile, asta e grozav, le primesc cu plăcere, dar cu siguranță nu reprezintă un obiectiv pentru mine. Un premiu e frumos dar nu e o necesitate. 

Dan Patlansky
Foto – Tobias Coetsee

Am revenit în prezent. Pandemia s-a dus, se pare, și ai revenit on the road. Vor urma îndelungate plecări de lângă casă. Cum îți echilibrezi viata profesională cu cea personală, după anii acordați în principal familiei?

Bună întrebare, e foarte dificil… necesită o adaptare masivă, la fel ca atunci când a început pandemia, când am trăit invers această trecere, de la a concerta și merge des în turnee la a sta acasă sau în studio… atunci a durat câteva luni până să mă adaptez.

Anul ăsta a fost destul de aglomerat, am făcut deja un turneu în UK și două în Europa continentală, am călătorit mult, chiar și în Africa de Sud, și a fost un oarecare șoc pentru sistemul meu să mă întorc la nebunia asta. Mă trezeam deseori, la început, stând în backstage, înainte să urc pe scenă, plângându-mă că sunt obosit, pentru că nu mai eram obișnuit să fiu în turneu, să călătoresc, să adorm târziu… mă obișnuisem să mă culc și să mă trezesc foarte devreme, tot felul de lucruri de genul ăsta.

Cât despre punerea în balanță ale cântărilor cu familia, am revenit până la urmă, oarecum, la metoda de dinainte de pandemie, adică, în situația în care trebuie să petrec mult timp în Europa, de exemplu, am grijă să nu mai angajez concerte vreo trei săptămâni după aceea, ca să pot compensa timpul pierdut cu familia. Așa că, într-adevăr, a fost nevoie de o mică acomodare, dar simt că m-am întors la cel care eram înainte. 

Interviu de IOAN BIG | Dialoguri fără note

  • Traducere: Alexandra Diaconescu
  • Foto header: Dominic Fiekens

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută