Cum nici felul meu de a fi și nici portofelul nu mă îndreaptă spre cluburile de fițe să beau din roabele cu șampanii (sau măcar să mă holbez), iar caviar mănânc doar în anii bisecți, alegerea paringului preferat din titlu e la mintea unui pui semilobotomizat și crescut cu hormoni și antibiotice.
Ideea unui zacusca bar cu șpriț din pelin îmi dă târcoale din toamna trecută. Rup street food-ul în două la Untold, Electric Castle și Neversea (:D). Poate îi place ideea cuiva mai destoinic și cu ceva mai mult timp și o face. Sau poate ne asociem. Cine știe, aștept oferte, mă găsiți ușor. Amu’ să nu credeți că-s vreun purist și caut neaoșitatea cu orice preț și-mi stă în gât șampania. E drept că, noi n-avem voie să producem dar avem destule vinuri spumante pe care le consum cu plăcere. Unul dintre ele e chiar ZzPelin – adică pelinul frizzante de Urlați.
L-aș vedea îmbuteliat direct șpriț la 0,33 și distribuit chiar și la magazinul din colț. Ba chiar și în alte combinații, așa cum erau (nu știu dacă se mai găsesc) tot felul de țării cu sucuri direct amestecate în sticlă.
Din păcate imaginea pelinului nu e deloc ce ar trebui să fie. Mai aproape de băutura “babalâcilor” care jucau table pe băncile din fața blocurilor acu’ 30 și 40 de ani decât un potențial trend hipsteresc. Vetust, nu cool. Poate, însă, măcar la început marșarea comunicării pe tot felul de nișe așa-zise “nostalgice”. Parizerul pe ziar a prins și funcționează, pelinul de ce ar da-o de gard? Niște party-uri simpatice și multe, enorm de multe, degustări. Și zacusca e mâncarea aia care vine în sacoșe de rafie cu trenul și e monedă de schimb în Regie, dar n-am auzit tânăr care să o refuze. Dacă o faci cum trebuie, dacă îi pui o felie de pâine din aia de-ți vine s-o mănânci și goală scapă de eticheta utilitară și devine produs gourmet.
Să revenim la pelin. E drept că îl mai întâlnim prin Balcani, dar tot așa nu izbutește să devină brand regional și tot nu pricep de ce. O fi Grecia o țară cu enorm de mulți turiști, dar parcă de Retsina știe tot mapamondul. La noi de pelin nu știu nici măcar toți românii care se duc la mare, pentru că la mare e mai fancy cu șampanie chiar dacă o bem la ceafă, mici sau hamsii cu damf de ulei de palmier neschimbat de o lună.