Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 13/08/2022
Viața Orașului / Lucruri pe care le știi doar dacă

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian Share Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian


Irimie Lucian e designer de obiect, dar puțin mai departe de această identitate se autodefinește ”constructorul lucrurilor care îmi trec prin minte”. Construiește manual, de la zero, obiecte unicat, cu pasiune și răbdare. Întrebat cum a început aventura lui în cariera de designer de obiect, Lucian spune că încă din liceu a început să-și dezvolte abilitățile necesare pentru tot acest proces de proiectare: ”Eram atras de lucrurile unicat sau personalizate. Îmi dau seama că ceea ce m-a atras de fapt mereu a fost setea de provocări tehnice. Ingineria nu satisface și partea vizuală a lucrurilor, așa că m-am îndreptat spre design de produs și spre o libertate mai mare de exprimare.”

Lucian spune că în spatele fiecărui obiect realizat e o poveste. Am fost curioși să aflăm de unde își ia inspirația și cum își antrenează creativitatea, iar răspunsul lui a venit fără niciun pic de ezitare: ”În mare parte mă inspir din lucrurile care transmit emoții. Arta trebuie să transmită emoție mai departe. Îmi doresc ca lucrurile pe care le creez să inspire ideea de mișcare, de viteză, de fluiditate. Mă antrenez în timp ce lucrez. După ce mi-am făcut un plan de lucru, totul merge natural și mecanic. În fundal sunt în lumea mea și-mi dau libertate să creez, să vizualizez lucruri și să mă bucur.”

Obișnuit să lucreze cu tot felul de materiale, l-am întrebat care sunt materialele și tehnicile pentru care are un interes aparte. La baza tuturor obiectelor stă metalul, spune el, dar ”în corpurile de iluminat folosesc și piatră, pentru că transmite o poveste și oferă unicitate obiectului.” Toate lucrările lui Lucian sunt realizate manual: ”Trec pe sub ciocanul meu, se finisează la roata englezească, se sudează și iar se finisează. Tehnica e simplă, dar cu orice material e necesar să negociezi. Totul depinde de răbdarea fiecăruia.”

Fiind designer de obiect în Sibiu, l-am rugat să ne spună un avantaj și un dezavantaj al acestui fapt în profesia sa. ”Indiferent de oraș, avantajul e că mereu proiectezi lucruri noi. Nu te plictisești de ceea ce faci și apare mereu o sete pentru provocări. E esențial să te adaptezi la fiecare lucrare. Dezavantajul de a mă afla în Sibiu e că oamenii sunt conservatori aici. Nu sunt mulți cei care cred că lucrările sunt realizate de mine. În plus, mereu varianta corectă sau ideală e opusul obiectului finit pe care îl prezint. E o luptă!”

La începutul anului, Lucian și-a prezentat câteva dintre produse în cadrul unei expoziții găzduite de unul dintre mall-urile Sibiului. În rest, contactul cu oamenii se rezumă la paginile de Facebook și Instagram, unde îl găsiți: ”Irimie Lucian-Product Designer”, dar cochetează și cu ideea de YouTube pe ”Luc Custom”. Până la finalul anului își dorește să lanseze propriul site, unde oamenii să-i poată găsi toată munca, dar și ”povești din culise” adunate într-o secțiune de blog: ”Să fie doar timp și energie faină pentru toate ideile”, încheie Lucian.

 

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

Lucruri pe care le știi doar dacă ești designer de obiect, cu Irimie Lucian

 

Interviu de RĂZVAN SĂDEAN

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută