Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/07/2022
Artă & Cultură / Art Expo

Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger” Share Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”


Ediția de anul acesta a Simpozionului Internațional de Artă „Stefan Jäger” a reunit 12 artiști din mai multe țări europene: Katarina Balunova, Costin Brăteanu, Sanda Buțiu, Angelica Chici, Viorel Coman, Duska, Alina Giurgiu, Igor Isac, Sarah Miulescu, Lia Popescu, Filip Ristić, Tar Béla. Evenimentul, conform curatorilor Costin Brăteanu și Tar Béla, și-a consumat cea de a X-a ediție.

Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”

Este important de menționat că acțiunea s-a desfășurat sub patronajul lui Stefan Jäger, unul dintre cei mai importanți pictori ai Banatului, recunoscut în mod deosebit pentru valoarea etnografică a lucrărilor sale. Patrimoniul lăsat de acesta reprezintă una dintre nestematele culturii regionale. De altfel, până și caracterul internațional al simpozionului are legătură cu marele pictor șvab, întrucât prin implicarea unor artiști proveniți din diferite țări se realizează, prin cultură, punți între națiuni, după cum odinioară Jäger realiza, prin lucrările sale, conexiuni între etniile Banatului.

Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”

Acțiunea de anul acesta a cuprins artiști din Franța, Kosovo, Republica Moldova, Slovacia și România și a realizat un cadru potrivit actului de creație artistică, mai ales în contextul anilor dificili 2020, 2021.

Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”

Simpozionul contribuie în mod important la îmbogățirea patrimoniului cultural local, dar și la deschiderea de noi orizonturi pentru anumiți membri ai comunității. Vernisarea lucrărilor nu doar în Jimbolia, ci și în spațiul regional duce la promovarea numelui Stefan Jäger și a artiștilor participanți. Un important aport în buna organizare a fost adus de colaborarea cu Palatul Copiilor din Timișoara, sub tutela căruia se află Clubul Copiilor din Jimbolia. Curtea acestei instituții a fost utilizată ca spațiu de creație. Evenimentul nu ar fi fost posibil fără implicarea financiară a Asociației „Colț de Banat”, Primăriei și Consiliului Local ale Orașului Jimbolia.

Simpozionul Internațional de Artă „Stefan Jäger”

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută