Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/07/2022
Muzică

25 de ani de OCS | Interviu cu DAN AMARIEI

Alina Bălan De Alina Bălan
Comentarii 25 de ani de OCS | Interviu cu DAN AMARIEI Share 25 de ani de OCS | Interviu cu DAN AMARIEI
ocs


Feericul autobuz 300 către Piața Chibrit, după care tramvaiul, nu ăla numit dorință, apoi iar autobuz, doar o oră și jumătate pănă în Chitila, câte o zi pe săptămână de repetiții și restul, restul e istorie. Fără panică, nu ai nimerit la citire de script hollywoodian, chiar dacă ne plac poveștile pe aici, ci la aniversarea de 25 de ani a trupei Omul cu Șobolani.

Citește și:

OCS, în jargonul fanilor, s-a născut într-o zi călduroasă ca asta de vară, din rebeliune, dorință de exprimare, aroganță chiar, și nepăsare de păreri împărțite. A ieșit un rock alternativ spumos, printre primele cu eticheta de Made in RO, care rezistă și astăzi, și pe care au dănțuit la chefuri din Vamă generații și generații de copii rebeli.

Neintrând în alte sensibilități, că până la urmă vorbim de o chermeză aici, urăm evident la mulți ani trupei, având așa: pe Nicolae Nucu Aramă la chitară, pe Radu Andrei Szucs la chitară bas, pe Mihnea Dobrotă la tobe și pe Dan Amariei, ca solist și membru fondator, cu care am intrat și eu la discuții și depănat amintiri…

ocs

Foto: Cornel Lazia

Cum a fost la primul și primul concert OCS? Cum s-a simțit, ai vreo întâmplare de atunci care ți-a rămas întipărită în memorie?

A fost cel puțin o întâmplare haioasă atunci. Concertul a fost în Big Mamou, în ‘98, era undeva pe Ferdinand. Primul concert a fost foarte amuzant pentru că noi eram așa super încrezători în noi, nu aveam nicio treabă, aveam 20 de ani. Cel mai tare a fost că la un moment dat, chitaristul nostru, a zis că el se urcă pe prima masă de acolo din fața scenei și face un solo foarte, foarte mișto. Ceea ce a și făcut, doar că nu mai avea cablul în chitară. Eu am făcut solo-ul, dar nu l-a auzit nimeni. A fost foarte mișto. Dar ce mi s-a părut foarte tare e că încă de atunci noi ne credeam miezul din planetă, ca să zic așa. Nu știu de ce eram noi așa încrezători în noi, că nu știam nici pe dracu. Asta a fost prima cântare și asta a fost întămplarea care a fost foarte mișto și cumva a rămas de atunci, că s-a suit Koks, chitaristul, pe scenă să facă solo-ul, dar degeaba.

Cred că încă a mai rămas valabilă gluma.

N-a rămas, că n-a rămas nici chitaristul.

ocs

Spuneai într-un alt interviu că erați priviți ușor ciudat la început, pentru că scena alternativă de atunci nu era foarte dezvoltată, și a fost cumva și unul dintre motivele pentru care ați început să cântați. Crezi că OCS a ajutat la educarea publicului românesc?

Suntem și acum priviți ciudat. Vrei să fiu modest sau realist?

Realist.

Evident că da. Cred că suntem cea mai bună trupă de rock alternativ din România ever. Adică, după Timpuri Noi de exemplu, trupă pentru care eu personal m-am apucat de cântat, și am mai zis-o de câteva ori și o s-o mai zic, pentru că este foarte reală și adevărată, eu m-am apucat de cântat fix ca să mai fac o trupă pe genul Timpuri noi și cu niște chestii mișto, versuri sau ritm din ăsta de alternativ mișto. Așa, am zis, băi e prea puțin să fie o singură trupă de genul ăsta în România, vreau să mai fac eu una. Evident, eu atunci nici nu aveam idee despre ce vorbesc, adică eram într-o aroganță la 18, 19 ani, adică nici nu mă gândeam vreodată că, chiar o să fac chestia asta, dar gândul și feeling-ul meu ăsta a fost.

Crezi că dacă ai fi început mai târziu, te-ar fi oprit niște bariere?

Da, evident. Evident pentru că simțul penibilului și aroganța de atunci, nu cred că s-ar mai fi regăsit pe la 30 de ani de exemplu. Atunci noi eram inconștienți. Noi mergeam la sala de repetiții în ‘98-’99, undeva în Chitila, făceam o oră jumate’ până acolo, schimbam 3 autobuze, 300 care ducea până la Piața Chibrit, de acolo luam un tramvai, de acolo mai mergeam până nu știu unde, după care mai luam un soi de autobuz, care era plin de țigani (sic!), care furau. Și noi trebuia să stăm cu mâinile peste tot, să nu ne fure ceva, adică, ca să înțelegi, noi asta făceam în ’99, mergeam o oră jumătate până la sala de repetiții, că doar acolo găseam sală în anii ăia, iar noi, în inconștiența noastră, fix asta făceam, cel puțin o dată pe săptămână, noi asta făceam. Deci de aia zic, peste vreo zece ani sau acum, eu nu cred că cineva mai face așa ceva vreodată. Adică ar fi absolut…Ce mă, nu mă duc juma de oră până la sala de repetiții, lasă-mă dracu în pace. 

ocs

Cred că e o combinație și între dedicarea oamenilor și faptul că totul e mult mai la îndemână.

Aia e. Vezi, progresul vine cu regres mereu, și invers. Cred că progresul cumva vine cu un mare regres, pentru că nu te mai pune să muncești, nu te mai pune să îți mai bați capul, nu te mai pune să folosești anumite tool-uri minimale cumva, ca să ajungi la un soi de evoluție. Când ți se dă totul pe mână și aia e, ai de unde alege și ai de toate, ah ce, avem computer, avem 3 programe, imediat facem o piesă, gata, aia e. Well, nu cred că e așa. Nu, de fapt nu, scuze, cred că e și așa, e foarte bine că există progres, doar că nu cred că trebuie să-i dai omului totul. Trebuie să lupte și să învețe și să aibă un soi de progres natural și tocmai chestia aia îl propulsează foarte, foarte mult. O să-ți dau un singur exemplu, care este absolut relevant, și pe care o să-l dau absolut mereu. Piesa Copilul Rebel, de exemplu, ea nu exista în album. Noi am vrut să facem albumul ăla, erau niște piese, nu aveam unde să le tragem. Ne-am dus la Bazooka, tobarul nostru de atunci, care acum e la Moonlight Breakfast, și m-am dus la el acasă și trăgeam noapte de noapte. Ca să înțelegi, trăgeam la el acasă în apartament, cu o cutie în cap, el avea o cutie mare de televizor cred, eu fiind mic, mă băgam în ea și acolo trăgeam vocile. Așa s-a tras tot albumul Mâinile SUS!, în 2000. Ei, și noaptea noi stând ca tâmpiții, căutând chestii, ce să mai facem, Bazooka căuta la un moment dat nu știu ce sample care ne trebuia. Și a dat peste începutul de la Copilul Rebel și zic bă, ce e asta și a zis nu știu, e un sample de undeva, păi al cui e?, nu e al nimănui, e un sample, a făcut cineva chestia asta, nu știu de unde, ia dă-l încoa. Nu existau atunci drepturi de autor, era o chestie, cineva a pus asta într-o bază de date, de sunete. Și am zis, ia dă-l aici, că mi-a sunat ceva în cap, din viitor. Și a scos sample-ul respectiv și am început, nu știu cum, de unde sau ceva, să scot versurile alea, pur și simplu, doar pe sample-ul respectiv. Și am scos versurile alea și am zis bă, ce-i asta, după care a doua zi a venit și basistul și chitaristul, adică s-a întâmplat total invers de orice compoziție muzicală ever pe care am făcut-o și a ieșit, probabil, cea mai bună piesă OCS, probabil.

Fără modestie.

Da, da, da, fără modestie. Adică, câteodată mă și plictisesc cu modestia asta. Dar nu, știu când sunt prost, dar știu și când ies chestii mișto. Adică, a ieșit chestia asta de nicăieri, absolut de nicăieri.

Cum se vede acum zona asta alternativă, indie de la noi? Crezi că țintim spre ce se întâmplă afară?

Doamne ferește. Doamne ferește, nici nu se pune problema. Noi nu avem autostrăzi, dar păi ce-i afară. Muzica e nivelul șapte, deci noi nu avem autostrăzi, noi nu suntem în stare să facem absolut nimic, ce muzical, suntem varză. Varză, varză, tot ce iese acum este…ascult și rar îmi place ceva. Îmi pare rău că sunt atât de critic, dar rar îmi place ceva.

Vorbim și de scena mainstream și de cea underground, cumva?

Aia mainstream nu există. Adică există, dar există la nivelul…Ce înseamnă mainstream? Mă feresc să dau nume, pentru că e nasol și nu îmi place deloc.

Mainstream, ce se aude cel mai des pe radio, ce ascultă masele.

De care radio vorbim?

Vorbim de Virgin Radio, Radio ZU…

Eu nu ascult aceste mizerii. Adică, când mă urc în Bolt, și aud ceva de pe vreun Zu sau ceva, mă ia amocu’ ăla prost și îl rog pe domn să schimbe. Prefer oricând un Dance FM sau ce mai e, din ăsta de techno, față de ce mizerii sunt în rest. Dar asta nu s-a schimbat absolut deloc de 20 de ani, ba din contră, cred că s-a acutizat. Cred că lumea vrea în continuare să fie proastă. Atât. Iar pe partea cealaltă, cu indie și așa, nu există trupe care să fie foarte mișto. Cu rare, rare excepții și iar, nu vreau să dau nume. Eu de aia de exemplu, la radio, nici nu pun muzică românească, pentru că e un conflict de interese cumva, mă rog, ar tinde să fie și nu vreau să fie acolo. Am o trupă cu care cânt în română și nu vreau să fac alte asocieri de genul ăsta.

ocs
Foto Vladimir Pogonariu

Apropo de procesul creativ și de povestea piesei Copilul Rebel, cum se vede acum creativitatea pentru tine, e ca un mușchi care trebuie antrenat, trebuie să muncești pentru ce faci, sau e o sclipire?

Ce mă enervezi că mă întrebi asta. Și când zic asta, zic că îmi lipsește foarte mult lipsa filtrelor de acum 20 de ani. Eram mult mai permisiv, mult mai tembel, nu aveam nicio treabă. Adică, lipsa ridicolului de atunci conta foarte mult.

Sunt și bariere sociale?

Nu, nu există așa ceva, bariere sociale, nu am așa ceva. Am doar filtre foarte multe puse de-a lungul timpului, bă nu mai trebuie să fac așa, nu trebuie să mă mai duc acolo, poate sunt redundant, poate, habar n-am, am mai zis și chestia asta o dată, și nu mă mai las să fiu liber. Ceea ce mă deranjează extrem de mult și mă cert de foarte multe ori, dar nici nu mă înțeleg cu mine, să pot să trec peste asta, ceea cea e foarte nasol. Adică, sunt foarte critic. De exemplu, mie ultimul album îmi displace total. Total, total, nu-mi place deloc, mi se pare foarte căutat, deloc ce mi-ar plăcea mie să fie la un album de rock în 2019. De exemplu, că mă întrebai cum mi se pare scena actuală. Foarte proastă! Începând cu mine, cu noi, e foarte prost albumul, mie nu-mi place deloc, adică e foarte căutat și nici eu nu cred că eram în cel mai bun timp al creației mele versificatore, ca să zic așa. Dar cu totul, cu totul, mi se par foarte căutat și not ok și așa mi se pare cam toată muzica în momentul ăsta, de o artificialitate dubioasă, nu-mi place deloc. Dar repet, e posibil să fie și de la mine, să fiu eu receptorul greșit, e posibil ca trupe care ajung acum pe radio să fie foarte bune și corecte și pe placul generațiilor, și doar eu să fiu ăla îmbătrânit și prost, și nasol, și ciufut. E foarte posibil, nu zic că nu.

Întorcându-mă la creativitate, practic vorbim, din ce am înțeles, de o sclipire, de un moment zero. 

Foarte greu de zis, pentru că nu e rețetă. Adică, tocmai mi se pare că ce era mișto atunci, înainte, când eram tânăr și neliniștit, era foarte mișto că venea de pe nicăieri, te trezeai cu ceva în cap, pac veneai și puneai, a doua zi ieșea piesa gata, asta a fost, e foarte bine. Nu mai aveai filtre, era foarte bine, simțul ridicolului se ducea, iartă-mă, pe pluă. Erai în cu totul alt fel. Acuma, sunt tot felul de chestii. Știm jdemii de trupe, dacă vrem dăm pe orice și găsim 7 mii de teme. Știi cum e? Nu mai există niciun respect din ăla pentru bă, ce au făcut unii. Știe toată lumea ce a făcut oricine. Internetul ne-a și ajutat, dar ne-a și ucis un pic. Deci, nu mai există aia cu sclipirea. Bă ce a făcut, a venit ăla de la Nirvana și a făcut nu știu ce. Pa, dacă făcea acuma Cobain de exemplu ce făcea atunci, cred că râdeau ăia, se pișau.

Crezi că nu mai poate exista originalitate? S-a consumat deja tot?

Când au apărut trupele, hai s-o luăm așa. Deci, până la Beatles nu știa nimeni ce e aia trupă. Ei, eu cred că s-a cam sfârșit cu asta. Nu că s-a cam sfârșit, cred că s-a plictisit lumea de așa ceva. Nu cred că mai poți să faci ceva wow. Și nici nu ai unde să promovezi așa ceva în primul rând, că nu mai există televizor. Gândește-te că la televizor nu mai există nimic. Eu mai caut, să văd, să găsesc un canal de muzică, radiouri la fel, e totul un bullshit total. Deci cred că această hegemonie a trupelor sau a artiștilor care fac niște ceva, s-a terminat crecă cam de mult. Acum, suntem pe o pantă descendentă grav de tot și nasoală. Adică, nasoală, nasoală, spre penibilă cumva. Mai aud din când în când, băi, îmi e foarte greu, foarte greu să diger așa ceva, dar repet, eu o pun și pe seama bătrâneții mele.

ocs
Foto Vladimir Pogonariu

Ce-ți place din afară totuși, bănuiesc că acolo poți spune niște nume.

Îmi plaaac…și de afară îmi plac foarte puține chestii. De exemplu, eu fiind fan Depeche Mode, din totdeauna, având toate albumele ever și așa, nu suport ce au scos în ultimul timp, ultimele albume sunt inascultabile pentru mine. Există termenul ăsta, inascultabil? Există! O exista, poate. L-am făcut acuma, dacă nu. Mi se par foarte proaste, nu îmi place deloc, dar repet, poate e de la mine, nu e de la ei, poate am eu filtrul foarte gros și nasol. Îmi place în schimb The Strokes, ultimul album, Ode to the Mets, dar la fel, foarte rar să găsesc ceva care să mă mai gâdile la urechi, dar repet, e foarte posibil să fie de la mine. Deci n-o fi de la ei.

ocs
Foto Vladimir Pogonariu

Când ați scos albumul La mare căutare, spuneai că, Eram și suntem într-o mare căutare, căutare de reidentificare a ce înseamnă OCS, ce reprezintă acum OCS?

Da, spuneam asta, pentru că era chiar o mare căutare și voiam să găsim un drum cumva nou, pentru că, cumva simțeam că va veni ce va veni și a venit după albumul ăsta, care mie nu îmi place absolut deloc și în care nu cred că suntem ok, acum mă refer la mine în primul rând. Adică, nu vreau să dau vina pe alți colegi sau pe oamenii din jur. Nu cred că am făcut ce trebuia, puteam mult mai mult. Și cred că atunci am intuit cumva chestia asta și am simțit că eram cumva într-o căutare. Și marea căutare…uite, bună întrebarea asta. Marea căutare, pentru mine, personal, cred că a fost primul semn că, băi se întâmplă ceva și cumva avem nevoie, nu neapărat de o nouă identitate, e mult spus, na, asta e identitatea, noi nu o să ne schimbăm prea mult și n-o să facem altceva decât ce facem, dar cumva o vedeam venind, că, bă, nu o să fie foarte simplu pentru viitor. Adică, dacă nu ne facem temele foarte bine și noi nu stăm să muncim la fel de mult și să fim la fel de entuziaști ca pe celelalte albume și ca în trecut, s-ar putea să nu mai fim la fel de relevanți, ceea ce mi se pare că s-a și întâmplat. Me and my big mouth, sorry.

Și la ce s-a ajuns acum sau ai vrea să se ajungă?

Acum, e o mare potențare cumva cu acești 25 de ani. Cumva, s-au aliniat niște planete și ne e foarte bine și avem concerte o tonă. Avem concerte în București, nu mai putem să mai punem. Dar, eu cred că avem de lucru la o reinventare a trupei. Sau dacă o s-o ținem așa, o să ajungem trupă de cover-uri, adică trupă de cover după noi. Ceea ce nu e foarte ok. Și eu nu cred că e ok absolut deloc. A nu se înțelege că îmi vorbesc de rău trupa, doamne ferește, e trupa mea, e copilul meu ca să zic așa, nu pot să îl vorbesc de rău, doar că eu cred că trebuie să ne reinventăm cumva. Nu știu dacă e posibil la vârsta asta, e greu după 25 de ani, dar eu chiar cred că se pot face lucruri și cumva, acești 25 de ani, sună clișeistic, dar pot fi fundamentali cumva pentru ce va urma. Dar trebuie să vedem unde putem să muncim și unde putem să dăm mai mult.

Voi aveți 9 albume în repertoriu. Cum se simte să lansezi un material nou după o carieră îndelungată? Mai există dorința de explorare muzicală?

Asta cu dorința de reinventare și să fac altceva, e ușor scoasă din context, pentru că noi mereu am încercat să facem chestia asta. Nu aș dori să las această amprentă, bă, nu îmi mai place cum am fost, hai să fim altfel, nici într-un caz. Transformarea și evoluția noastră, cred eu, a fost mereu de-a lungul timpului. Ce mai cred, e că acum e foarte greu după 25 de ani să faci altceva și să nu fie redundant. Asta e marea problemă. Cum să faci să nu fii redundant și să scoți aceleași chestii mișto, din punctul nostru de vedere, sau mă rog, cui îi place OCS. Aici e discuția cumva, să nu zici aceleași lucruri, să nu ai aceleași acorduri și nu știu ce, lucruri pe care le văd la mulți alții și care mă dezgustă intens. Și da, înțeleg că nu e vina lor, nu e ușor, dar eu aș prefera să nu ajung acolo.

Și din punct de vedere al sunetului. Ai spus într-adevăr că ați experimentat mereu dar ți-ar plăcea să experimentezi și de acum încolo?

Maxim. Maxim, maxim și mi-ar plăcea să am și niște fusion, ca să zic așa, să sune contemporan, deși cred că nu mai e contemporan nici fusion ăsta, cred că e de mult apus. Dar mie mi-ar plăcea să fac și o combinație pe partea de techno cu rock. Acum de exemplu, Adrian Șaguna ne-a făcut un remix la Copilul Rebel, care sună absolut senzațional. E ceva foarte mișto, eu nu mă feresc de nicio parte de combinație de stiluri, mi se pare chiar de viitor. Mie mi se pare că e loc mare acolo de lucrat, să faci lucruri mișto și să le combini cu alte stiluri, chiar dacă nu sunt neapărat în grădina ta, ba chiar sunt ceva aparent total opus. Eu nu cred în asta, eu cred că muzica e mișto în toate felurile și se poate face și combina în toate felurile.

Cum păstrezi atenția publicului în 25 de ani, s-au schimbat mai multe generații de fani sub ochii voștri. Cum rămâi relevant, cum te promovezi?

Păi na, ți se pare că sunt relevant?

Da, de asta sunt aici.

Ok, atunci mă bucur foarte tare, dar nu e o metodă, nu e o rețetă, e doar că îmi pasă și că îmi doresc chestia asta, să ajungă la oameni ceea ce facem noi. În rest, nu știu.

Vreo strategie de publicitate? 

Niciodată, deși am lucrat 18 ani în publicitate, sunt prost la din astea. Eu mereu am avut o din asta, nu mi-am susținut trupa sau nu mi-am umflat-o în fund, ca să zic așa, uite, dar trupa mea, ce sponsori avem, haideți să băgăm trupa mea în față. Niciodată, tocmai pentru că nu suport chestiile astea și nu îmi place să se întâmple așa ceva. De aia, cum am spus mai devreme, la emisiunea mea eu nu pun muzici românești, decât dacă e așa să fac ceva special, altfel nu, pentru că nu mi se pare fair. Și ce fac? Mă apuc să pun OCS sau altcineva, intru într-o discuție din asta foarte subiectivă în care nu vreau să intru niciodată aproape.

ocs
Foto Vladimir Pogonariu

Cum vă place să comunicați cel mai mult cu fanii? Mai ales că ați trecut și prin mutarea aceasta de la mediile tradiționale, la social media.

Băi ne-am făcut acum un Patreon, de când nu mai aveam absolut nimic, nici sală de reptiții, nici perspective și am zis băi, ce dracu, hai să facem ceva, un Patreon! Și a fost foarte amuzant că au intrat vreo 5, 6, 7 oameni, deci imaginează-ți câți bani luăm. Dar cel mai mișto e că a intrat un sponsor care a fost foarte mișto și a zis uite, vă dau eu 5 concerte, vă dau banii acum și facem 5 concerte pe viitor, ceea ce mi s-a părut senzațional. Nu mă așteptam. Și a zis, uitați banii și facem concertele astea în anul sau anii următori, ceea ce a fost știi cum, trust in humanity reloaded. Cam asta e relația, în rest, fanii vin și pleacă.

Cum rezistă o trupă ca echipă atâta timp? Știu că aveți mai mult sau mai puțin aceeași componență.

În primul rând, noi avem o regulă generală, nu se negociază banii, adică, banii nu există practic. Dacă eu sau altcineva e mai nou sau mai vechi sau face altceva în trupă, nu se negociază banii, se împart la 4 sau la 5, câți eram la un moment dat. Și nu există discuții despre așa ceva. Nu există discuție despre bani, ceea ce cred eu că e foarte, foarte important. Chiar dacă X face teoretic, aparent sau mai mult, a venit el cu ideea sau a stat mai mult în trupă, nu, cine vine în trupă sau oricine care face ceva și există în trupa asta are aceiași bani ca ceilalți. Ceea ce mie mi se pare foarte bine, pentru că pe de-o parte cred că îl și motivează pe x-ulescu care a venit mai târziu sau pe cel care nu face nimic, sau care face dar nu face nu știu ce, băi, toți trebuie să facem același lucru pentru această trupă, de aia avem toți aceiași bani. În momentul în care nu mai faci asta, nu mai e vorba de bani, chiar nu, nu mai contează. Părerea mea personală e că în viață nici nu contează banii, contează doar ca mijloc, nu ca scop.

Spuneai că fanii vin și pleacă, pentru cei care vin, ne gândim la un adolescent de 16 ani. Care e prima piesă de la OCS pe care i-ai da-o să o asculte?

Copilul Rebel. Clar.

Crezi că s-ar identifica mai bine?

Nu am explicație, dar cred că e cam cea mai feelingoasă piesă și nu foarte radicală, adică nu pot să-i zic Razna sau altceva, că nu. Dar cred că Copilul Rebel e piesa care cumva te aduce într-un loc din ăla identificabil, cam pe la orice vârstă. Cred, nu știu, habar n-am, eu sunt foarte subiectiv.

Veți avea pe 1 august un concert aniversar în Vama Veche, loc cu care știu că vă identificați și mulți vă asociază cu el. Cum s-a schimbat Vama Veche în 25 de ani?

Seamănă foarte mult cu niște răspunsuri anterioare, dar nu cred că s-a schimbat doar Vama Veche, s-a schimbat tot. Nu mai avem noi percepția despre Vama Veche cum o aveam noi când eram mai mici și era Vama altfel, este foarte normal. E ca atunci când îmi zic mulți că bă, dar nu ați mai făcut un album ca Ne Punem în Cap, în ‘99. Zic, băi, de acord, dar tu mai ești ăla din ‘99? Nu, evident că nu. Hai să luăm toate dimensiunile, din toate părțile cumva. Da, normal că nu mai e aceiași Vama Veche, ce, voiai să fie aceiași? Era și ciudat, evident că nu mai e. Da, că atunci era mai multă libertate, te pișai în curu gol sau te futeai pe plajă, da, ok whatever, dar nu mai e aceiași lume, nu mai e. Nu are cum să mai fie, e ca și cum ai spune, azi nu mai e ieri, Evident că nu mai e, duuh. A auzit lumea că acolo e mamă ce libertate, a venit lumea la libertate, normal, și aia e, a început să vrea libertatea ei și lumea asta. Nu ai cum să-i judeci nici p-ăia, pentru că na, și ăia sunt la fel de liberi ca noi în cap, sau măcar în capul lor. Toată lumea e liberă în capul lui, normal că nu o să fie nimic la fel, dar trebuie să te gândești că e și de la tine. Exact cum vorbeam și mai devreme când m-ai întrebat cum mai e muzica indie azi. E exact așa, e exact ca Vama Veche, jur. Nu are cum și nici nu trebuie să fie la fel, e anormal, că nu a rămas timpul pe loc. De unde până unde să fie Vama Veche la fel, nici nu trebuie, e foarte bine cum e, să se ducă unde vrea să se ducă, habar n-am, nu e o regulă. Dacă e ceva mișto la viața asta, e mișto că nu există regulă. În afară de regula că o să mori, nu e regulă. Bine, și FISC-ul.

Interviu de ALINA BĂLAN

Foto header: Cornel Lazia

Citește și:

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.