Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 19/07/2022
Artă & Cultură / Carte

ALEGERILE CLAUDIEI | Natsuko Imamura: Femeia cu fustă violet

Claudia Aldea De Claudia Aldea
Comentarii ALEGERILE CLAUDIEI | Natsuko Imamura: Femeia cu fustă violet Share ALEGERILE CLAUDIEI | Natsuko Imamura: Femeia cu fustă violet
Natsuko Imamura


„În cartierul nostru locuiește o doamnă pe care lumea a poreclit-o Femeia cu fustă violet. O dată pe săptămână se înființează la patiseria din galeria comercială și își face cinste cu o brioșă cu cremă de lapte. Eu, pitită într-un colț, n-o scap nici o clipă din ochi.”

Natsuko Imamura

Cartea a fost tradusă la editura Humanitas

După ce a publicat romanul în anul 2019, odată cu traducerea acestuia în limba engleză, în 2021, Natsuko Imamura (care este și câștigătoarea prestigiosului Premiu Akutagawa) a ajuns în atenția publicațiilor precum Marie Claire, Vogue, Oprah Daily și Refinery29. În „Femeia cu fustă violet”, ea urmărește povestea a două femei dintr-un oraș (fără nume) din Japonia contemporană și explorează relația bizară dintre ele, amintind de umorul și nonconformismul specifice scriitoarei Sayaka Murata în volumul „Femeia minimarket”.

În primele pagini ale cărții, naratoarea, care se autonumește „Femeia cu pulover galben”, prezintă cititorului personajul principal: o femeie mărunțică de statură, căreia nu îi putea aproxima vârsta, cu păr negru, drept, uscat, lipsit de strălucire, care purta în fiecare zi o fustă violet și pe care o urmărea, fără știrea ei (amintindu-i de o serie de persoane din trecutul său), de ceva vreme.

Încă de la început, ne sunt arătate două perspective diferite asupra statutului celor două: una dintre femei este atât de diferită de ceilalți încât iese întotdeauna în evidență (fiind considerată, în societatea în care trăiește, o legendă urbană), în timp ce cealaltă, care se crede invizibilă, își construiește întreaga personalitate în raport cu obiectul obsesiei sale (cine și-ar dori să fie): „Când Femeia cu pulover galben intră în magazine, nimeni n-o bagă în seamă…ceea ce nu se întâmplă cu Femeia cu fustă violet.”

Recunoscând că vrea să îi fie prietenă, dar neavând curajul de a vorbi cu ea, naratoarea află, pe parcursul romanului, cât mai multe lucruri despre cea pe care o urmărea de mai bine de un an, anume unde locuiește, unde lucrează („Ba lucrează la întreprinderea de șuruburi, ba la fabrica de periuțe de dinți sau la cea de sticluțe pentru picăturile de ochi”) și care este programul ei de zi cu zi. 

Acțiunea începe în momentul în care, după ce o observă timp de două luni, văzând că nu își poate găsi un loc de muncă, povestitoarea decide să se implice activ în viața femeii, ghidând-o din umbră și obținându-i un job la hotelul unde lucra (fiindu-i astfel mult mai ușor să îi privească fiecare mișcare). Aici, aflăm că pe Femeia cu fustă violet o cheamă Mayuko Hino.

În restul capitolelor, continuăm să o vedem pe eroină prin ochii Femeii cu pulover galben, învățând cât mai multe lucruri despre copilăria și viața ei. Fiind vorba despre un narator posibil necreditabil (nu ne sunt oferite informații reale despre povestitoare, ci anumite istorisiri legate de cum se vede pe sine în raport cu personajul principal), care construiește o imagine idealizată a Femeii cu fustă violet, care nu poate exista fără perspectiva ei, romanul este o reprezentare a lumii din interiorul celei care ne prezintă evenimentele (într-un mod subiectiv). De aceea, tot ce ne spune are legătură cu obsesia și paranoia ei, nu cu realitatea lui Mayuko.

Natsuko Imamura

Foto: Verge Magazine

Pe lângă povestea în sine, care prezintă multiple aspecte negative existente în societatea japoneză contemporană (precum singurătatea simțită de oamenii care nu se mai pot conecta unii cu ceilalți), romanul lui Natsuko Imamura poate reprezenta și o critică adusă culturii social media, în care anumite persoane sunt urmărite și idealizate precum Hino (care poate funcționa și ca un personaj de tipul Everyman), iar comunicarea autentică a devenit din ce în ce mai dificilă. Cei care privesc, precum Femeia cu pulover galben, nu văd ființa din spatele ecranului, ci o imagine construită în funcție de propriile frici, probleme, dorințe și nesiguranțe.

La final, după ce viața eroinei nu mai este văzută ca fiind perfectă, iar persoana fabricată în mintea povestitoarei se dovedește a fi diferită de cea din realitate, naratoarea încearcă să înlocuiască, în mediul în care trăiește, personajul din imaginația sa, devenind o nouă variantă, „îmbunătățită”, a Femeii cu fustă violet: „Într-un fel…are și ceva din mine”.

Așa cum spune scriitoarea Yōko Ogawa (cunoscută pentru romanul „Poliția Memoriei”), „La finalul cărții, sentimentul de profundă singurătate al naratoarei alunecă încet în nebunie”, arătând cum obsesia duce, de cele mai multe ori, la distrugere.

Text de CLAUDIA ALDEA

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.