𝗔𝗹𝗲𝘅𝗮𝗻𝗱𝗿𝗮
„Mami și tati merg la birou, eu merg la grădiniță, în grupa mijlocie. Am patru ani și jumătate. Când mergem la munte, caut fantome. Am o pisică roz, mănâncă brânză și o cheamă Minnie.”
𝐃𝐚𝐧𝐚
„Pisica se numește Kitty și e motan. Ale a învățat să glumească și vrea să vadă dacă interlocutorul se prinde ușor, sau nu. Își dorește și un câine, dar locuim la bloc și e mai greu, deocamdată rămânem cu motanul.
Ne-am mutat din Iași în Sibiu acum câțiva ani și ne-am adaptat repede. Mai fusesem în excursii, știam că e oraș fain, mic și liniștit. Ne-a atras și pentru că foarte repede ajungi la munte, la Păltiniș, la Bâlea – acesta a fost un factor de decizie. La Iași aveam mult de mers până pe Ceahlău, singurul aflat la o distanță rezonabilă. Mutarea nu a fost ușoară, familia noastră este la Iași și facem cam 8 ore pe drum, ca Ale să își poată vedea bunicii.
La Maraton am alergat și anii trecuți și susținem proiectele celor de la Animal Life. M-am sfătuit cu ei referitor la pisica noastră, le-am scris de câteva ori și mi-au răspuns. […]
Ale aleargă la Maratonul Sibiului 500 metri, la categoria de vârstă 4-5 ani, dar ea poate alerga peste 1 km. Eu particip la proba de 5 km ca să fiu sigură că îi parcurg într-un timp rezonabil. În parc alerg singură distanțe mai mari, dar la Maraton e altă atmosferă și întotdeauna scot timp mai bun, decât în parc.”
𝗖𝗼𝗻𝘀𝘁𝗮𝗻𝘁𝗶𝗻
„[…] Alergatul e rutină, obișnuință, relaxare. Dacă nu alergăm câteva zile, simțim că lipsește ceva. Alerg singur din cauză că ne împărțim timpul liber. Ne antrenăm mai mult în weekend, spre Rășinari, și ne întoarcem pe drumul de Poplaca, e frumos, traseul e plin de alergători și bicicliști. La Maratonul din acest an alergăm în 3 zile: sâmbătă a aleargat Dana, duminică Ale, iar eu apoi cândva zilele următoare. Nu putem alerga împreună pentru că nu are cine să stea cu Ale.
Eu am început cu 5 km, apoi am trecut la 10 și la semimaraton, acum ținta e maratonul. Am alergat anul trecut un maraton, dar singur și nu e acel feeling ca atunci când e toată lumea acolo, când sunt voluntarii care susțin alergătorii. E mai interesant așa, e emoția care se transmite tuturor. Când alerg singur mă deconectez, mai fac o pauză, dar la Maratonul Sibiului intru în atmosferă, simt că pot să alerg mai mult și mai bine alături de alții. Voluntarii dau energie în momentele cheie, când ai de urcat, când ai nevoie de suflu, sunt acolo, trup și suflet, fluieră, strigă, te încurajează. Anul acesta mi-am propus să alerg sub 4 ore, cronometrul să arate cu 3 în față, aceasta e ținta.”
***
Editor text: Anca Popa
Foto: Gabriela Cuzepan
