Meniu Zile și Nopți

Artă & Cultură

Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 09/07/2022
Clin D'oeil Film

CLIN D’OEIL | ANAMARIA VARTOLOMEI: “Nu filmul este dur sau șocant, ci realitatea”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii CLIN D’OEIL | ANAMARIA VARTOLOMEI: “Nu filmul este dur sau șocant, ci realitatea” Share CLIN D’OEIL | ANAMARIA VARTOLOMEI: “Nu filmul este dur sau șocant, ci realitatea”
ANAMARIA VARTOLOMEI


Desemnată anul acesta cea mai bună actriţă din Franţa la gala Premiilor Lumière şi câştigătoare al Premiului César pentru cea mai bună tânără speranţă feminină, Anamaria Vartolomei se relevă ca una dintre stelele emergente ale cinematografiei europene. Recunoaşterea a venit, pe bună dreptate, pentru strălucita ei interpretare a rolului din L’événement, multipremiatul film al lui Audrey Diwan (Leul de Aur şi Premiul FIPRESCI la Veneţia, printre altele), care încă rulează în unele cinematografe de la noi.

Citește și:

L’événement descrie drama tinerei Anne Duchesne (Anamaria Vartolomei) care, pentru a-şi continua studiile, încearcă să avorteze într-o Franţă a anului 1963, când avortul era interzis iar tentativele sever pedepsite. Actriţa de origine română, aici în primul său rol principal, o încarnează pe Anne într-un mod absolut memorabil, dându-ne măsura unui talent impresionant, care s-a manifestat încă din copilărie, de la debutul ei în Mica Prinţesă a Evei Ionesco, din 2011. Mai multe despre experienţele trecute şi despre alegerile viitoare, despre influenţe din cinema şi fidelitatea pentru Chanel, despre atracţia pentru Francis Bacon sau colaborarea cu alţi tineri actori, am aflat chiar de la ANAMARIA VARTOLOMEI, ce a răspuns cu francheţe întrebărilor noastre.

Foto © Louis Lumière (Académie des César)

Anamaria, chiar dacă L’événement se petrece în anii ’60, subiectul rămâne de actualitate. Corpul feminin reprezintă încă un subiect delicat, deseori chiar tabu. Cum evaluezi tu, personal, relevanța filmului?

Eu cred că e important ca acest gen de filme, de exemplu, să fie făcut și chiar mă bucur că filmul a avut un impact atât de mare la nivel național [în Franţa] și am beneficiat de ‘spotlight’-ul ăsta care ne-a fost dat la Veneția, pentru că filmul a putut călători peste tot, inclusiv în țări ca Statele Unite, unde, acum, în Texas, avortul s-a penalizat și este ilegal. Noi eram în drum spre Veneția când am aflat de Texas, spre exemplu, și chiar ne-am dat seama cât de important este să vorbim despre acest subiect și să arătăm, până la urmă, realitatea așa cum e. Ni s-a mai spus ‘Ați făcut un film care este șocant!’, ‘Ați făcut un film care este dur!’, dar nu filmul este dur sau șocant, ci realitatea.

Anamaria Vartolomei în “Evenimentul”

Sunt curios cum ai intrat atât de bine în rol fiindcă, având aceeaşi vârstă cu Anne, a fost ca o întoarcere în timp, într-o epocă pe care nu ai trăit-o. Vorbește-mi un pic de pregătirea personajului.

Aș spune că atunci când am citit prima dată scenariul – apoi am citit cartea -, mi-am dat seama că nu e vorba de o întoarcere în timp, pentru că, până la urmă, situația în care se află ea, cu avortul clandestin, încă este de actualitate. Așa că nu am văzut filmul ca un period piece, ca pe un film “de epocă”, și ne-am concentrat cu realizatoarea cum să încercăm să aducem filmul în actualitate astfel încât să nu existe vreo distanță între spectatori și film. De asta costumele şi decorurile sunt destul de neutre. De exemplu, sunt oameni care îmi spuneau că în primele 20 de minute ale filmului, înainte ca personajul meu să spună în ce an este născut, ei nu știau în ce perioadă se desfăşoară filmul, iar asta pe noi ne-a impactat, pentru că era o provocare, mai ales pentru realizatoare.

Anamaria Vartolomei și Audrey Diwan – Foto © Louis Lumière (Académie des César)

În rest, am beneficiat de o perioadă de timp pentru pregătire cu lockdown-ul, pentru că am început să ne sunăm – realizatoarea și cu mine – aproape zilnic la telefon, să ne împărtăşim referințe de filme sau cărți care ne-ar putea ajuta să conturăm și să desenăm în avans personajul, și printre referințele astea au fost Rosetta fraţilor Dardenne, Black Swan de Darren Aronofsky, Girl, filmul lui Lukas Dhont, și multe altele. Care ne-au ajutat să facem ca un fel de “patchwork” pentru a avea o bază solidă și a înțelege cine este Anne și în ce direcție vrem să mergem. După lockdown, ne-am văzut vreo două săptămâni pentru a repeta, adică să stabilim cum totuşi, până la urmă, dăm viață anilor ’60, prin felul de a vorbi, felul de a sta, felul de a merge, chestii de genul acesta.

Inclusiv din perspectivă emoțională, cred că au fost niște provocări cărora a trebuit să le faci față apropo de dificultatea realizării unor scene, precum cele legate de avort…

Scenele acelea nu le-am repetat. Nu am vrut să repetăm nici eu și nici Audrey [Diwan], fiindcă nu voiam să mecanizăm scenele astea și cred că amândouă am decis să ne lăsăm surprinse într-un fel și să ne aruncăm, cum se zice, în groapa cu lei. Până la urmă, eu le-am trăit foarte bine, pentru că am înțeles, pentru prima oară în meseria mea și-n experiența mea ca actriță, ce înseamnă să te abandonezi unei scene, să încerci să te uiți pe tine și să lași personajul să ia viață, fără ca tu să mai intelectualizezi ceea ce aveai tu, nu știu, o acțiune sau un fel de a spune o frază, deci să te uiți pe tine complet și să-i dai încredere celui sau celei care te dirijeză. Așa am făcut pentru scenele astea, mai ales pentru că nu e vorba de scene de dialog pe care poți să le analizezi și să încerci să le înțelegi, să le decortichezi în fiecare parte, nu, e doar vorba de sentimente, de trăiri, și dacă mecanizam prea tare scenele astea nu cred că ar fi funcţionat. Ambele am decis să ne luăm riscul acesta, să încercăm să găsim rezolvarea chiar pe platou și a mers, pentru că ne-am dat încredere una alteia. De exemplu, îmi aduc aminte că în ultima scenă de avort din film am lucrat ca într-un fel de joc de oglindă – ea stătea în fața mea și amândouă încercam să găsim respirația personajului -, pentru că această scenă era foarte bine descrisă în carte, ori eu nu prea m-am referit la carte pentru a juca-o pe Anne, mai mult m-am bazat pe scenariu și pe ceea ce am discutat cu realizatoarea, iar scena asta îmi rămăsese în gând. Ca să fiu sinceră, nu prea mă speria tocmai pentru că o aveam în gând, adică îmi dădeam seama, îmi imaginam cum ar trebui să o joc, astfel că am ajuns pe platou, am jucat-o așa cum era scrisă în carte și Audrey vine la mine și îmi zice… ‘Nu merge’. Atunci ne-am întrebat cum o luăm de la început și cum încercăm să găsim o altă direcție, şi cred că ăsta a fost cel mai bun exercițiu. Într-un fel, mi-am dat seama și eu că eram capabilă de unele chestii pe care mi le interziceam înainte sau de care îmi era frică. M-am eliberat foarte mult după acest film ca femeie și ca actriță.

“Evenimentul”

Cât te-a ajutat prezența în distribuția Evenimentului a unor fețe cunoscute, precum Kacey Mottet Klein, cu care ai mai jucat în Just Kids și L’échange des princessess?

M-am bucurat foarte tare, adică Kacey și cu mine suntem așa, cam abonați unul altuia. Avem impresia că o să ne regăsim multă vreme în filme împreună și eu mă bucur foarte mult, pentru că e un actor chiar excepțional, are în el ceva foarte animalic, foarte spontan, foarte instinctiv, și eu apreciez acest gen de joc. Da, e un actor foarte puternic, chiar m-am bucurat. Fetele, la fel. Luàna Bajrami, de exemplu, care jucase în Portrait de la jeune fille en feu, filmul lui Céline Sciamma, dar și-n multe altele, sau Sandrine Bonnaire, care o interpretează pe mama mea în film… a fost excepțional să joc cu ea, pentru că e o referință majoră pentru orice tânără actriță cu filmul À nos amours de [Maurice] Pialat. Adică, să o am ca model și după aceea să am ocazia de a juca cu ea, a fost o onoare și o șansă mare pentru mine, mai ales că filmul Sans toit ni loi, de Agnès Varda, în care ea a jucat, a fost la rândul său o referință majoră pentru pregătirea rolului. Să o avem pe Sandrine cu noi a fost ca un fel de transmitere, de predare de ștafetă, fiindcă ea a început cu Pialat [Sandrine Bonnaire a debutat practic în À nos amours, în 1983 – n.r.] și avea și ea o anume imaturitate în film, care e similară cu cea a personajului pe care îl joc în L’événement. A fost pentru mine o experiență chiar foarte ‘enrichissante’.

Anamaria, joci aici primul tău rol de primplan. Care a fost însă rolul anterior din filmografia ta de la care ai rămas cu cele mai puternice impresii?

Aș spune My Little Princess, pentru că am debutat cu acest film și acesta m-a pus în lumină, să spun, mi-a deschis uși. După acest film am avut un agent, am avut ocazia de a continua în cinematografie, prin a primi propuneri de casting, de realizatori și realizatoare cu care am ajuns să lucrez. Da, a fost prima mea experiență și cred că prima experiență e cea mai importantă. Te marchează pe viață.

Odată trecut ‘buzz’-ul din jurul L’événement, cât de ușor sau de greu a fost să ți-o scoți pe Anne din minte, să te detașezi de personaj?

Eu nu am nicio dificultate, în general, în a mă detașa de personaje. Joc, am terminat ziua de filmare, am lăsat personajul pe set. Eu nu îmi car personajele cu mine, de o manieră generală. Cred însă că m-am hrănit foarte mult cu calitățile ei, cu încrederea în sine pe care o are ea, cu curajul, cu determinarea, cu ambiția ei, astea sunt însușiri pe care am vrut să le păstrez și nu am vrut să le las la sfârșitul turnajului. Deci da, cred că Anne este o parte din mine pentru că, așa cum am spus, are niște calități care m-au deschis pe mine mai mult, conștiința mea de femeie, de actriță… m-am eliberat foarte mult după acest turnaj și cred că cele mai frumoase aspecte ale ei am încercat să le păstrez.

“Evenimentul”

Interesant este că persoane cu care ai lucrat pe parcursul timpului, de la Isabelle Huppert și până la Audrey Diwan, te-au caracterizat toate ca fiind greu de impresionat. Cum te caracterizezi tu?

Multe mă impresionează dar cred că trebuie să ascunzi faptul că ești impresionat. Câteodată. De exemplu, eu, în general, consider că, pe măsură ce cresc, văd tot mai mult etapa castingului ca pe un exercițiu, nu o văd în mod special ca o probă. Îmi spun că… dacă merge, merge, iar dacă nu, asta e, înseamnă că nu corespund rolului și atâta tot. Încerc să o văd ca pe o experiență de a împărtăși. Cum a fost cu Audrey Diwan, de exemplu, care era prezentă la casting, ceea ce e destul de rar, pentru că, în general, nu toți realizatorii sunt prezenți. Am încercat să profit de prezența ei și să-i împărtășesc întrebările pe care le am, dubiile pe care le am, adică tot ce mă chestiona ea la momentul ăla, astfel încât să creăm o discuție, un dialog. Adică, ea așa zice, că am “audiționat-o” eu pe ea, nu ea pe mine, cum ar veni. Nu știu cum să-ți explic dar, până la urmă, ești acolo și pentru faptul că cel din fața ta vrea să te vadă, adică îți meriți din plin prezența și locul, și dacă ai fost chemat la audiții înseamnă că există un interes din partea celui care a suscitat această cerere, deci cred că nu trebuie să te lași impresionat. Bineînțeles, cu cât însă rolul e mai mare, cu atât dorința de a-l obține e și ea mai mare, ceea ce creează un stres, dar eu cred că orice stres trebuie transformat în ceva pozitiv și să nu te lași mâncată de gânduri, sau de unele trăiri, de senzații sau emoții care pot fi considerate ca negative.

Sursa foto: Forbes

Înțeleg acum de ce Isabelle Huppert spunea că ești simultan ‘controlată și instinctivă’. Ai sau aveai în camera ta poze ale unor actrițe pe care presupun că le admiri, adică Romy Schneider, Gena Rowlands și Anna Magnani. Vorbește-mi un pic de modelele tale.

Acestea sunt. Despre Romy Schneider cred că e una dintre actrițele cele mai puternice și viscerale pe care le-am văzut vreodată în fața unei camere. Bun, avea și o viață intimă care a fragilizat-o foarte mult și cred că ce transmite e rezultatul acestei vieți destul de greu de dus. De asta mi se pare că e atât de tușantă, pentru că are o privire care vorbește de la sine, are o anume energie, ceva care e magnetic, ceva care nu se fabrică. La fel, Anna Magnani, când am văzut-o în filmul Mamma Roma [drama regizată de Pier Paolo Pasolini, din 1962 – n.r.], în care ea e o fostă prostituată și vrea să se concentreze pe educația băiatului ei. Sunt actrițe ce au o anume ‘cinegenie’, care, încă o dată spun, nu se fabrică… o ai sau nu o ai. Juliette Binoche e așa, Catherine Deneuve e așa, Audrey Hepburn sau Bette Davis sunt așa, adică acestea sunt actrițe care au forță. Într-un fel, cred că ceea ce e cel mai greu de atins e să fii precis dar să fii și emoționant în același timp. Sunt actrițe care au tehnică și care lucrează, care muncesc, dar într-un fel, în fiecare scenă, au o fragilitate și o emoție care sunt foarte reale, subtile și spontane.

Am o curiozitate aici.. de detaliu. Dacă în cazul Genei Rowlands, cu fotografia din A Woman Under the Influence, și a Annei Magnani cu Mamma Roma, înțeleg opțiunile, la Romy Schneider, mai puțin. De ce La piscine?

Tocmai pentru că acolo Romy Schneider e între ceea ce a făcut în Sissi sau în ultimele ei filme, ca de exemplu filmul lui [Andrzej] Zulawski, L’important c’est d’aimer, unde este absolut demențială, pentru că are, încă o dată spun, o fragilitate care este aproape inimaginabilă. Eu consider că, oricum, era o femeie atât de frumoasă încât cred că o puneai în fața unei camere și aveai instant dorința de a o filma… mai ales în La Piscine, când știi povestea cu Alain Delon, că el a cerut ca ea să joace rolul, cu toate că ei nu mai erau împreună, adică e așa, un mix între viața ei, care e destul de fascinantă, și ea ca actriță. Pentru mine, Romy Schneider este una dintre cele mai mari actrițe, cred că e preferata mea, dacă chiar vrei să fiu sinceră, mai ales că avea un timbru vocal absolut fenomenal, da, avea ceva ce nu am mai regăsit după matrițele moderne.

Foto © Geoffroy Van Der Hasselt (AFP)

Apropo de roluri, fiindcă ai ajuns într-o fază în care tu ești cea care trebuie să alegi dintr-o sumă întreagă de propuneri, cum îți alegi proiectele?

Cred că aleg instinctiv, așa cum am ales și până acum. Nu prea am un plan de carieră prestabilit. Aleg… dacă citesc un scenariu care îmi place, dacă realizatorul are un vers care mă fascinează, mă interesează sau mă atrage. Poate, câteodată, e vorba și de o întâlnire. Dacă întâlnirea e profundă și e importantă, instant îmi dă dorința să lucrez cu acea persoană. Depinde de multe chestii dar, în general, cred că rămân fidelă instinctului meu și încerc să nu-mi pun prea multe întrebări. Dacă la sfârșitul scenariului am o dorință de a apăra acel personaj care mi se propune, atunci încerc să mă duc mai departe. Acum, de exemplu, mă pregătesc să filmez L’Empire, filmul lui Bruno Dumont [SF în care Anamaria Vartolomei joacă alături de Lily-Rose Depp și Fabrice Luchini – n.r.] și la anul filmez biopicul despre Maria Schneider.

Dar cum gestionezi timpul astfel încât să îți rămână ceva și pentru tine însăți?

Am timp la îndemână. Am, cred eu, o viață ca orice tânăr normal. Îmi văd prietenii aproape zilnic, mă duc la cinema, mă duc la muzee, la teatru, ascult muzică, ies… deci timp este. Până la urmă, sunt doar două luni într-un an, așa că…

Vorbind de muzee, înțeleg, de exemplu, că îți plac impresioniștii. Ce anume te atrage mai frecvent în muzee?

Cred că Martin Provost, realizatorul cu care am făcut filmul La bonne épouse, el mi-a spus odată, când am mers la muzeu împreună, că trebuie să te duci și la expozițiile unor artiști care nu îți plac sau nu te atrag instinctiv, pentru că așa îți educi gustul. Mie, de exemplu, îmi place Monet, dar el m-a învățat să îmi educ gustul uitându-mă și la lucruri care mă deranjează vizual. Francis Bacon cred că e primul artist care chiar mi-a produs un asemnea efect, adică mi s-a părut atât de violent și de crud, încât era deranjant. Dar, într-un fel, el are dreptate, în sensul că așa începi să-ți deschizi curiozitatea, imaginația, știi?

Anamaria Vartolomei la Paris Fashion Week în 2017 şi 2022

Anamaria Vartolomei la Paris Fashion Week 2017
Anamaria Vartolomei la show-ul haute couture Chanel (Paris Fashion Week 2022)

Să închidem într-o tonalitate light. De la debut ai devenit o ambasadoare Chanel. La un moment dat, tu defineai tipologia femeii Chanel astfel: „o revoluționară în sufletul ei”. La ce aspiri tu în mod… revoluționar? Ce ai vrea să schimbi?

Ar fi multe de schimbat. Ca să revenim însă la L’événement pentru că, până la urmă, de la asta am început, să fie egalitate în ceea ce privește drepturile femeilor. Aș spune o mai puțină lipsă de apreciere față de femei, în general, și de ceea ce pot ele realiza… să ne dea societatea mai multă libertate. Și aș cere asta eu, considerându-mă franco-română, dar altfel, trăind în Franța, eu am drepturi care sunt destul de securizate, pentru că la noi nu a fost încă vorba de a reveni în urmă în ceea ce privește unele legi pe care le avem, deci mă consider destul de norocoasă pentru că am acces la unele chestii care încă, din păcate, sunt de neconceput în alte țări. Adică, abia dacă te uiți și în alte colțuri ale lumii îți dai seama cât de norocos ești tu, la mica ta scară, dar și cât de important e ca tu, care ai acces la unele chestii, să te ridici și să vorbești, pentru ca și alții să ajungă să beneficieze de ceea ce beneficiezi tu.

Sursă foto header: AFP

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.