Constanța nu este doar cel mai mare oraș de pe litoralul românesc, dar este și unul dintre cele mai vechi orașe atestate pe teritoriul României.
Oricine-și face vacanța pe litoral ar trebui să păstreze măcar o zi întreagă, poate chiar două, pentru a descoperi tot ce are de oferit „capitala” litoralului românesc. Pentru a te convinge mai bine de acest lucru, iată câteva lucruri interesante și pe care nu le știai despre Constanța.
1. O mândrie națională ar trebui să fie portul Constanța, care acoperă o suprafață de 39,26 km² și are o lungime de aproape 30 km. Cu aceste dimensiuni este cel mai mare port din bazinul Mării Negre și se află pe locul 4 în Europa. Însă, cu toții știm că din cauza lipsei de investiții și viziune, portul Constanța nu se află momentan în cea mai bună condiție.
2. Spuneam mai devreme că orașul Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Ei bine, prima atestare documentară datează din 657 î.Hr. când aici s-a format o colonie greacă ce a purtat numele de Tomis – ea a fost dezvoltată pe locul peninsulei, în dreptul zonei unde se află acum Cazinoul. Așadar, Constanța este urmarea colonizării grecești a bazinului Mării Negre de către coloniști milezieni în secolele VII-V î.Hr. Cel mai probabil, numele de Tomis vine din grecescul τομή (tomí), care înseamnă tăietură. Arheologii consideră că tăietura (din linia țărmului) ar fi desemnat portul antic, astăzi submers, în fața Cazinoului.
3. Abia după împărțirea Imperiului Roman, Tomis, împreună cu întreaga Sciție Mică, a revenit Imperiului Roman de Răsărit și așezarea a fost redenumită Constantiana după sora împăratului Constantin cel Mare. Știm și că după ce Tomis a devenit o parte a Imperiului Roman, în anul 46, Publius Ovidius Naso, poetul roman, a fost exilat aici între anii 8–17 e.n. În Tomis el și-a petrecut ultimii opt ani din viață.
4. Constanța a ajuns ce este astăzi și datorită negustorilor italieni. În cursul secolului XIII, Marea cea mare (cum era denumită atunci Marea Neagră) a fost dominată de negustorii italieni din Genova care au ajutat la dezvoltarea orașului.
5. La începutul secolului al XV-lea, Dobrogea, împreună cu Constanța, au fost cucerite de Imperiul Otoman, care îi dă așezării un alt nume: Küstence. Importanța localității scade, fiindcă turcii rupseseră relațiile comerciale cu republicile maritime din Peninsula Italică. Este și perioada în care Constanța suferă un declin, devenind un simplu sat locuit de pescari greci și de crescători tătari de cai și oi.
6. Din nou, tot străinii sunt cei care pun umărul la dezvoltarea Constanței. Este rândul britanicilor să o facă, prin construirea căii ferate Cernavodă – Constanța (construită de compania „Danube and Black Sea Railway”) și a portului, în 1865, pentru exportul grânelor românești.
7. Un alt factor care a adus prosperitate mare în Constanța a fost construirea podului de la Cernavodă (1895) de către Anghel Saligny. Tot atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român. Portul a fost modernizat și dezvoltat între 1895 și 1909. S-au construit drumuri și căi ferate adiționale care leagă Constanța de capitală și restul țării.
8. Primele poze în care apare Constanța au fost realizate de fotograful francez Anatole Magrin (1858 – 1921). În anul 2010, Muzeul Marinei Române a lansat albumul de fotografii realizate de Anatole Magrin.
9. Ca o curiozitate, Constanța este singurul municipiu din România și printre puținele orașe din lume care tratează apa potabilă destinată populației cu ultraviolete.
10. Nu poți vorbi de Constanța fără să menționezi Cazinoul. Acesta se află în centrul istoric al orașului, pe faleza din peninsulă, în vecinătatea bulevardului Regina Elisabeta. Este una dintre clădirile emblemă ale Constanței. În aprilie 1902, primarul Alexandru Belcic decide demolarea „cazinei” care se afla aici și construirea unui edificiu cu funcții asemănătoare marilor cazinouri europene. Inițial, planurile sunt întocmite de către arhitectul Petre Antonescu, care proiectează o clădire al cărei stil arhitectonic se inspira din tradițiile artei românești. După terminarea fundațiilor, însă, planurile sunt schimbate, Primăria încredințând modificarea lor unui arhitect de origine franceză: Daniel Renard, care adoptă stilul Art Nouveau. Terminat în 1910, când este și inaugurat (în 1912 se fac ultimele retușuri), Cazinoul nu s-a bucurat de mare apreciere la acel moment. Presa locală a criticat atât durata mare a lucrărilor, cât și aspectul final. El era descris ca o „matahală împopoțonată cu tot felul de zorzoane, [care] din punctul de vedere al esteticei arhitectonice, lasă foarte mult de dorit, [din cauza] complect[ei] asimetri[i] și amestecul[ui] babilonic al stilurilor”, și „un monument ridicat în cinstea nepriceperei și prostului gust”.
