Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 06/07/2022
Muzică

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni” Share DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”


Your Journey este cel mai recent album al tinerei cantautoare franceze Gaëlle Buswel, care va concerta pe 20 iulie în cadrul Open Air Blues Festival Brezoi, iar ‘călătoria ei ne-a oferit jaloanele de bază pentru a schiţa, prin intermediul unui interviu informal, povestea acestei remarcabile artiste Indie care a debutat discografic în urmă cu exact un deceniu, cu LP-ul acustic Yesterday’s Shadow, după ce începuse să concerteze încă de la 13 ani. Până la Your Journey, toate celelalte discuri au fost autoproduse şi finanţate prin crowdfunding, iar creşterea continuă şi constantă a fanbase-ului său îi certifică priza la public, mai ales că piesele îi aparţin în marea majoritate. Comparată deseori cu Joan Baez sau Melissa Etheridge, GAËLLE BUSWEL a performat ca opening act în aceşti ani pentru staruri precum ZZ Top, Beth Hart sau Deep Purple, nefiindu-i teamă nici să cânte piesa ei fetiş, Help, în deschidere la Ringo Starr. Întrucât e rar ca o artistă din Hexagon să aibă succes compunând în engleză şi să reuşească să aducă o notă de prospeţime în Blues-Rock, era firesc să o descoasem în privinţa ineditei sale călătorii prin viaţă şi muzică… înainte să o ascultăm live la Brezoi.

Citește și:

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Gaëlle, erai un copil când ai urcat pentru întâia oară pe scenă. De unde pasiunea pentru muzică?

Pasiunea le-o datorez părinţilor mei. Înainte să mă nasc, un timp, tatăl meu a fost muzician, baterist într-o trupă de Hard Rock, cât despre maica-mea, ea adora muzica anilor ’70, iar ambii erau fani ai perioadei Woodstock. Cred că asta m-a influenţat extraordinar de mult în copilărie, faptul că ascultau enorm de multă muzică… întotdeauna se auzea muzică în casă şi făceam descoperiri una după alta. Pentru mine au fost momente festive când am ascultat prima dată Janis Joplin, Jimi Hendrix sau Beatles. Firesc, a venit şi dorinţa de a cânta la un instrument şi am început cu chitara. Am avut noroc, pentru că, la MJC [Casa de Cultură – n.r.], unde făceam cursurile de chitară, se organizau mici concerte şi uite-aşa, pe la 13 ani, am început să cânt în faţa concetăţenilor.

Muzica putea rămâne un hobby, iar tu să urmezi un parcurs profesional îndepărtat de ea…

Nu. Pentru că, la 15 ani, i-am descoperit muzica lui Johnny Lang, care a fost o revelaţie. Acest artist mi-a trezit cu adevărat dorinţa de a deveni cântăreaţă, de a face o carieră în muzică. Pe de altă parte, pasiunea îmi era alimentată de toate acele mici proiecte în care eram implicată şi de concertele care se înmulţiseră. Ce mai, prinsesem gustul scenei şi nu concepeam că aş putea face altceva în viaţă decât muzică. Părinţii mei se cam speriaseră, îngrijoraţi că am luat-o pe calea muzicii de când eram încă necoaptă şi, atunci, am ajuns la o înţelegere… adică maică-mea mi-a zis: ‘Dacă îţi termini studiile, n-avem nimic împotrivă ca, în paralel, să faci ce pofteşti.’ Asta am şi făcut, iar când mi-am încheiat studiile m-am putut consacra 100% proiectelor mele muzicale, ca să ajung să-mi câştig o pâine din asta.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Oricum însă, alegerea a fost riscantă, pentru că nu multe femei reuşesc să îşi facă un nume în Franţa, mai ales dacă se dovedesc partizanele unor genuri muzicale nu foarte populare acolo, precum Blues-ul.

E adevărat ce spui, nu e un stil de muzică foarte mediatizat în Franţa, însă e la fel de adevărat că eu sunt pasionată de acesta şi am avut, iată, norocul să fac felul ăsta de muzică, cu aceeaşi echipă, timp de mai bine de 11 ani. Sigur, înainte de a-mi lansa primul proiect personal, am cântat cu diverse alte trupe, în principal de cover-uri, care n-au mers grozav, însă mie mi-au folosit mult experienţele pentru contactele cu unii muzicieni foarte buni, dintre care i-am cooptat pe parcurs pe cei care fac parte şi acum din grupul meu. Drept urmare, m-am simţit mult mai puternică după ce le-am trăit. Şi mai e şi acel chef personal de a apăra muzica pe care realmente tu îţi doreşti să o cânţi, ştii? E important! N-a fost uşor la început, dar am avut norocul să îl întâlnesc pe Neal Black [reputatul compozitor şi chitarist american de Texas Blues Rock – n.r.], iar el, m-a luat “sub aripa” lui, ajutându-mă să îmi produc primul album şi deschizându-mi astfel calea spre o nouă serie de întâlniri frumoase în muzică. A fost mai complicat să păşesc pe acest drum, să-mi propun să cânt Blues şi Rock, să cânt în engleză, dar asta iubesc să fac, iubesc inclusiv influenţele muzicale care se regăsesc în muzica pe care o compun. Dar e adevărat că a trebuit să mă zbat ca să-mi fac loc şi să mă fac auzită ca femeie în Franţa, în acest mediu artistic…

… dar ca să te baţi cu succes, trebuie să crezi cu tărie în ce faci. Cum ai dobândit convingerea că ai putea fi realmente o bună compozitoare?

Greu de zis, fiindcă eu cred că suntem permanent frământaţi de îndoieli. Nu ştim niciodată cu adevărat dacă este bine sau nu ceea ce facem, însă probabil că acea întâlnire cu Neal Black mi-a întărit convingerea că am ales bine. Spun că a fost decisivă fiindcă m-a încurajat în a compune şi a scrie chiar faptul că am lucrat împreună cu un muzician american… asta mi-a conferit forţă. După aceea, totul a evoluat de la sine.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

S-a simţit asta, pentru că Black to Blue, al doilea album al tău, din 2014, e unul foarte puternic. Legat de acesta, am o curiozitate. Ne cânţi în piesa de titlu că ‘I can’t even say ‘The future looks bright’, I don’t know if I’m gonna be alright.’. Ce motive aveai să te îndoieşti de strălucirea viitorului tău, din moment ce piesa ta, Yesterday’s Shadow, fusese deja #1 în SUA?

Asta pentru că Black to Blue este un cântec compus nu de mine, ci de Elliott Murphy [multipremiatul scriitor şi muzician american de Rock stabilit la Paris, autor a peste 30 de LP-uri – n.r.], cu care am colaborat la realizarea albumului. Avea deja scrisă această piesă şi cum eu îmi doream să abordez o paletă tematică mai largă pe discul meu, am înregistrat-o. Cât despre întrebarea ta legată de cum vedeam viitorul, realitatea e că şi atunci când treaba începuse să meargă au existat perioade în care mai aveam îndoieli, când eram un pic tristă, influenţată fiind de mici lucruri din viaţa de zi cu zi ce afectează inevitabil pe oricine, iar asta se vede şi în compoziţiile mele.  Pentru că, de fapt, ne punem viaţa în cântece, toate etapele vieţii noastre, cu momentele ei mai faste şi mai puţin plăcute, cu lucrurile care ne tuşează şi ne afectează… chiar şi atunci când ne merge foarte bine.

Gaëlle Buswel – Black to Blue

Măcar albumul, pentru care ai primit patru premii, ţi-a dat certitudinea că temerile tale erau nefondate. Cât de mult au contat aceste dovezi de recunoaştere în maturizarea ta ca muzician?

Datorită faptului că erau primele primele premii care ni se acordau, este adevărat că primirea acestora ne-a uns pe suflet enorm… vorbesc la plural, fiindcă e vorba de întreaga mea trupă. Avem deseori impresia că ele reprezintă o valoare adăugată la cea artistică pe care o aducem noi, iar asta ne încurajează. Mai ales că am primit în acelaşi an [2016] premiul Cognac Blues Passions şi cel de la Cahors Blues Festival, două premii foarte importante în Blues-ul francez, care ne-au impulsionat, dându-ne impresia că suntem recunoscuţi şi confirmaţi ca artişti. Pentru că, altfel, e un pic bizar… tu lansezi un album dar nu ştii niciodată ce fel de viaţă va avea după aceea, nu ai habar cum va fi primit acesta până la urmă de către public. Şi atunci, în ce mă priveşte, mă dedic 100% atunci când fac un album, la fel şi echipa mea, pentru că nu ştiu niciodată dacă nu va fi ultimul… chiar nu putem şti ce ne rezervă viitorul. Dând tot absolut ce am ca să fac acel disc, sigur că premiile ce, eventual, apar odată cu acesta, îmi scurtează din acele perioade de îndoieli de care vorbeam şi îmi conferă un imbold suplimentar ca să avansez.

Gaëlle Buswel – Soldier of Love (Live@Cognac Blues Passions Festival)

Că ai menţionat echipa, spune-ne în ce formulă cânţi în prezent, ca să aflăm cu ocazia asta şi cine te va acompania la festivalul de la Brezoi. Presupun că ţi-au rămas alături chitaristul Michaal Benjelloun şi bateristul Steve Belmonte, însă parcă ai schimbat basistul, pe Xavier Zoli…

 Da, am un nou basist fiindcă cel de dinainte îşi făcuse şi alte planuri muzicale, independente de noi. Lucra cu un artist, Aloe Blacc [cântăreţ, producător şi rapper american – n.r.], împreună cu care avea enorm de multe concerte… care, foarte frecvent, se suprapuneau ca date peste ale noastre. Şi când turneele noastre aproape au coincis ca perioadă, am apelat la un amic pe care îl ştiam de vreo 10 ani, care ne urmărea proiectul şi care, mai ales, colaborase foarte bine cu Michaal de-a lungul timpului. Practic, JB Petri era deja parte din familia noastră, aşa că i-am propus fără ezitare să ni se alăture. De asemenea, cu noi va fi şi Laurian Daire la clape. El ne este alături încă de pe vremea lui Black to Blue, dar n-am colaborat şi la următorul album, pentru că pe acela l-am gândit din start a fi mult mai Rock [New Day’s Waiting din 2017 – n.r.], fără claviaturi. Mi-a dorit însă din nou un clăpar pentru Your Journey şi era firesc – având acum această posibilitate – să apelăm la Laurian, inclusiv pentru turnee, fiindcă, aşa cum ziceam, la noi totul e un fel de poveste de familie… de muzicieni. Mai ales că noi facem turnee foarte lungi. Suntem artişti independenţi şi nu ne putem permite să scoatem câte un album în fiecare an, care să fie asociat unui turneu de promovare doar în anumite locuri, nu, pentru noi viaţa de artist înseamnă literalmente să fii tot timpul “on the road”. Cel mai important lucru este să avem posibilitatea să ne apărăm albumele pe scenă.

Gaëlle Buswel – Your Journey

De ce spui că artiştii independenţi nu-şi pot permite să scoată un disc în fiecare an?

Pentru noi este cam complicat să facem un album în fiecare an pentru că suntem proprii noştri producători, deci ne producem noi înşine albumele, asta chiar dacă avem acum semnat un contract cu o super-casă de discuri franceză precum Verycords [sub egida căruia a fost lansat Your Journey în 2021 – n.r.]. Să luăm Your Journey, de exemplu. Ne-am asumat riscul să scoatem un album în plină pandemie, când nu exista posibilitatea organizării unui turneu de promovare, iar acum abia recuperăm contactul cu fanii. Aveam atunci o mulţime de propuneri dar nu le puteam onora deoarece concertele erau “interzise”, aşa că am fost obligaţi să dăm cu piciorul la o mulţime de oportunităţi… asta în condiţiile în care turneele noastre durează de obicei mai mult chiar de doi ani, fiindcă încep din Franţa, din Europa, dar se extind în cazul apariţiei oricărei şanse de a cânta şi pe alte continente. Ne place să răspundem apelului fanilor şi privilegiem din răsputeri live-ul.

În 2015, după Black to Blue, ai călătorit mult prin US, prilej pentru tine de a descoperi America profundă. Dă-mi câteva detalii despre întâlnirea ce a dat naştere piesei No One Else, fiindcă mi se pare definitorie pentru experienţa trăită de tine acolo…

Da, povestea asta e halucinantă tocmai pentru că este adevărată. Am plecat mai întâi în State într-un road trip cu cel mai bun prieten al meu. Era o perioadă în care, din punct de vedere a muzicii, nu ştiam foarte bine unde mă aflu, asta însemnând că îmi doream să fac o mulţime înfiorător de mare de lucruri în acelaşi timp şi nu reuşeam să mă regăsesc eu, pe mine, cu muzica mea. Am decis atunci impulsiv să fac acest road trip de descoperire a rădăcinilor muzicii pe care o iubeam atât de mult. Sigur, vizitasem deja New Orleans-ul, de exemplu, dar erau încă enorm de multe locuri pe care nu le cunoşteam… tocmai eu, care cânt această muzică, care iubesc muzica americană, care încorporez diversele ei sonorităţi, fie ele de Blues sau de Country, în muzica mea. Problema era că nu prea ştiam încotro mai exact ar trebui să mă duc, aşa că – literalmente doar cu un rucsac şi o chitară în maşină – am bătut America de la un cap la altul timp de trei luni. Şi una dintre întâlnirile cele mai frumoase s-a întâmplat în Austin, într-un local care se numea Speakeasy. E vorba de cea cu David Quick, care a participat şi el la jam-ul de acolo. Mi-a plăcut vocea lui, dar şi reciproc, aşa că ne-am aşezat la vorbă şi am încheiat apoi noaptea cântând într-un garaj plin cu alţi muzicieni. Acolo i-am auzit povestea, cum trăieşte din muzică, cântand serile pe stradă sau, uneori, în mici concerte prin cafenele. Asta era viaţa lui! A doua zi ne-am revăzut şi mi-a propus să încerc să interpretez o piesă pe care o compusese cu 30 de ani în urmă… şi dacă avea să-mi placă, era a mea. Mi-o oferea mie. Am fost tuşată de acest cadou magnific dar i-am spus că nu pot să îi promit decât un singur lucru, acela că… dacă, vreodată, voi avea ocazia să înregistrez acest cântec, voi reveni în Statele Unite şi îl voi înregistra cu el. Şi nu aruncam vorbe-n vânt fiindcă piesa mi s-a părut minunată. Mi-am continuat apoi road trip-ul, dormind acasă la diverşi oameni, ceea ce mi-a oferit o experienţă incredibilă de reconectare cu mine însămi, dar şi cu ei… nu mai zic aici de peisaje sau de istoria şi muzica Statelor Unite. Când m-am întors în Franţa, primul meu gând a fost să povestesc despre această aventură prin intermediul unui album.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Având şansa revenirii mele în State la doar câteva luni după aceea, provocarea pentru mine şi prietenul meu a fost să îl regăsim pe David Quick. Nu aveam vreun telefon sau email de-al lui pentru că trăisem cu o asemenea intensitate acele câteva ore în garaj, încât uitasem complet să facem schimb de contacte. Era ca şi cum timpul se oprise. Uitasem de memoria telefoanelor pentru a trăi din plin momentul… a fost fabulos! Toţi ne-au zis atunci că suntem nebuni căutând pe cineva fără a avea un contact telefonic, dar noi am luat la rând toate locurile în care ar fi putut cânta sau s-ar fi putut adăposti, şi am sfârşit prin a-l reîntâlni şi a înregistra acel cântec împreună cu el [No One Else a fost inclus de Gaëlle pe LP-ul New Day’s Waiting – n.r.]. Şi acum simt o emoţie când îmi amintesc momentul. Aceste frumoase întâlniri sunt extrem de rare, iar aceasta a reprezentat o bază de plecare fabuloasă pentru a compune piesele de pe noul album.

Ai înregistrat mai mult din New Day’s Waiting în Austin, nu doar piesa cu David…

Da. O parte, cea acustică, am înregistrat-o într-un studio din Franţa, Black Box, iar câteva dintre piese, cele electrice, le-am înregistrat în Austin, unde a apărut atunci o oportunitate interesantă pentru noi… făcusem cunoştinţă dintr-o întâmplare cu un inginer de sunet de studio, un francez care se expatriase în Austin. A contat însă, evident, şi dorinţa mea ca, de fiecare dată când lucrez la un album nou, să fiu coerentă în conectarea muzicii cu anumite experienţe pe care le-am trăit eu însămi, iar în acest caz aveam povestea cu David Quick. Dacă stăm să ne gândim, albumul există datorită acestor întâlniri de neuitat. Gândeşte-te cât ne-ar fi costat să trecem Oceanul de capul nostru ca să înregistrăm în America, plus că organizarea în sine a unei asemenea aventuri e o… nebunie. Deci, una peste alta, o experienţă fabuloasă s-a născut din câteva întâlniri produse cu totul întâmplător.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Ca şi precedentul, albumul a fost finanţat prin crowdfunding. Cum ai cultivat relaţia cu publicul tău fidel de-a lungul timpului?

Trăgând linie, cred că dacă noi existăm – muzical vorbind – până în ziua de azi, asta se datorează oamenilor care ne-au urmărit încă de la debut. Este deci adevărat că mă simt extraordinar de apropiată de fanii mei, mai ales că avem unii care ne-au descoperit cu 11 ani în urmă şi continuă să ne fie alături. Cărora li s-au adăugat pe parcurs şi alţii, pe care i-am câştigat la concerte, şi de atunci ne dau dovezi de fidelitate. Într-adevăr, de la al doilea album am început crowdfunding-ul, fiindcă este dificil să îţi finanţezi altfel un album ca artist independent. Am auzit de acest sistem prin care oamenii pot pre-comanda şi care ne putea permite să facem albumul să existe şi l-am aplicat… apoi fanii ne-au solicitat să aplicăm ideea asta de fiecare dată când pregătim un disc, pentru a ne ajuta s-o scoatem la capăt, iar istoria s-a repetat inclusiv cu actualul Your Journey, în cazul căruia implicarea lor a fost fabuloasă, zi de zi, la toate nivelele. Mă simt deci ultra-apropiată de ei şi ador să-mi petrec timpul cu ei după concerte, la standul de merchandising. Asta pentru că eu aparţin în Franţa unei nişe [muzicale] nu foarte mediatizate, ori aceşti oameni vorbesc despre noi şi duc mai departe veştile… şi nu doar că vorbesc, dar chiar ne cunosc foarte, foarte bine muzica!

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Rămân la live-uri pentru un detaliu din trecut… nu ţi-a fost un pic teamă să cânţi Help, una dintre piesele tale favorite, în deschidere pentru Ringo Starr la Olympia?

 Povestea aia cu Ringo Starr a reprezentat într-adevăr o provocare. Îmi amintesc că organizatorul spectacolului mă remarcase ca opening act pentru Beth Hart şi a fost foarte hotărât când ne-a comunicat că ne propune să fim noi cei care cântăm în următoarea săptămână în deschidere la Ringo Starr. Nu ne-a venit să credem. Pe de altă parte, este adevărat că eu am de mai bine de 11 ani o versiune proprie la Help!, fiindcă a fost unul dintre primele cover-uri pe care le-am interpretat când mi-am lansat proiectul solo şi chiar m-am amuzat la gândul că… uite unde poate să te aducă viaţa! Nu doar că mi se părea până atunci imposibil, ci chiar inimaginabil, să ajung vreodată să fac în viaţa mea cunoştinţă cu un Beatles.

Beatles – Help (Cover Gaëlle Buswel, Abbey Road Studios)

I-am cerut atunci producătorului nostru de turneu să verifice dacă aş putea să cânt şi în acea seară Help, pentru că, în fapt, o făceam deja de mai bine de nouă ani în toate concertele noastre, şi ar fi fost o super-chestie să mi se permită să o interpretez şi în faţa unui public fan Beatles. Acesta l-a întrebat pe managerul lui Ringo, care, ceva mai târziu, venit pe scenă de la cabine, mi-a spus direct: ‘Gaëlle, am vorbit cu Ringo şi mi-a confirmat că nu va cânta Help în seara asta, deci poţi să o cânţi tu fără probleme.’. Evident, a fost fabulos că am avut posibilitatea să o facem. Mai ales că, după ce am terminat, am remarcat atunci când ieşeam de pe scenă că, dintr-o laterală, Gregg Bissonette – Ringo concerta în seara aia [6 iunie 2018] cu All Star Band-ul său – asistase la tot set-ul nostru acustic, care se încheiase cu… Help. A fost o experienţă halucinantă şi pentru că în sală se afla inclusiv Joan Baez. Îţi poţi imagina cât de emoţionată am fost să pot împărtăşi unui asemenea public un cântec pe care îl “port” cu mine de atâţia ani. Şi chiar şi la probele de sunet, pentru care am avut doar şapte minute, fiindcă toate pregătirile de concert erau în întârziere, a existat un moment cu totul deosebit. Eram în formula de trio acustic iar eu abia îmi apucasem chitara, când cineva m-a bătut pe umăr. M-am întors şi am dat cu ochii de Ringo Starr, venit politicos să mă salute. A fost impresionant pentru că, în pofida faptului că ne intersectăm tot timpul cu alţi artişti, nu poţi să nu fii mişcat când ai în faţă pe cineva care a creat o muzică ce se cântă chiar şi în ziua de azi. A fost unul dintre marile momente ale noastre.

Mai ales că, din câte am auzit, Joan Baez s-a nimerit să fie aşezată în public chiar lângă mama ta…

Da, da, de asta am zis că a fost halucinant. Era tabloul perfect. Părinţii mei veniseră şi ei la concert în acea seară şi ştii cum se întâmplă, eşti tentat la început să cauţi cu privirea pe cei care îţi sunt apropiaţi şi se află în public, fiindcă îţi dau o senzaţie de siguranţă… şi, la un moment dat, am crezut că nu văd bine, că delirez. Joan Baez stătea lângă mama iar biata mama era împietrită, căci Joan Baez se numără printre cântăreţele ei favorite încă de când era foarte tânără. Stătea acolo hiper-emoţionată şi nu zicea nimic. Mi-a mărturisit la sfârşit că era conştientă de prezenţa ei, dar n-a fost capabilă să deschidă gura şi s-a mulţumit doar să aprecieze momentul. Este drăguţ că poţi spera să ai şansa să întâlneşti artişti care au făcut atât de multe ca noi, muzicienii de azi, să devenim ceea ce suntem, nu-i aşa? Şi e halucinant când chiar se întâmplă să ai în faţă oameni care te-au influenţat profund prin ceea ce au creat.

Gaëlle Buswel – Live@Printemps de Perouges (2019)

După o serie extraordinar de consistentă de concerte, a venit lockdown-ul. În ce măsură albumul tău recent, Your Journey, mult mai Bluesy decât precedentele, reflectă o eventuală schimbare de stare de spirit? A fost un gest deliberat să îl lansezi în pandemie?

A fost complicat să iau o decizie pentru că, în martie 2020, mă întâlnisem deja cu label-ul unde urma să scot discul. Şi la 10 zile după aceea, pandemia apare din senin şi totul se prăbuşeşte în jurul nostru. Terminasem de înregistrat albumul şi, dintr-odată, nu mai ştiam ce ar trebui să facem cu el şi nici ce efect ar putea avea la public. Nimeni nu putea prezice ce urma să se întâmple. Brusc, am devenit cu toţii pacienţi în această lume, 2020 fiind anul primului lockdown, în timpul căruia fanii ne-au susţinut din răsputeri, trimiţându-ne zilnic mesaje în care ne întrebau cum ne simţim, dacă putem ieşi afară, ce mai facem, lucruri din astea foarte emoţionante, mai ales în acele momente. Am încercat şi noi să le oferim ce am putut prin intermediul internetului şi, timp de un an, ne-au alimentat cu nerăbdarea iscată de întârzierea momentului apariţiei albumului şi, implicit, a momentului în care se pot reîntâlni cu noi pe viu. Apoi, dat fiind faptul că în 2021 pandemia a continuat, am observat o scădere a energiei la oamenii din cercul nostru de apropiaţi şi am înţeles că ne-a venit rândul să insuflăm o doză de încredere celor care ne-au susţinut cu atâta putere pe parcursul anului 2020. Ca atare, ne-am asumat rolul să încercăm să le redăm acea energie frumoasă cu ajutorul muzicii, pentru că şi noi, ca toată lumea din cultură, trebuie să continuăm să facem oamenii să viseze, şi, drept urmare, am decis împreună cu casa de discuri să lansăm Your Journey la începutul anului 2021. Dar cum să ne organizăm? Fiindcă nu aveam dreptul să facem concerte de lansare care să aibă reflectare în media, ori e important ca apariţia unui album să nu treacă nesemnalată, fiindcă oamenii nu vor afla altfel că acesta le e accesibil. Ne-am pus întrebarea asta… însă nu mai mult de două secunde, fiindcă am zis ‘nu, noi nu gândim în aceşti termeni’.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

Noi scoatem acest album pentru că oamenii au nevoie de muzică, au nevoie de lucruri noi, iar albumul nostru, fiind înregistrat înainte de pandemie, era o “călătorie” pozitivă ca ton, încărcat cu mesaje de speranţă. La asta ne-am gândit atunci când l-am lansat, să redăm oamenilor, măcar un pic, gustul de ce vor regăsi după ce totul se va termina, oricât ar fi durat până când live-urile să îşi reintre în drepturi.

Din punct de vedere emoţional, cum ai trecut peste ineditul primelor momente ale reîntâlnirii cu publicul de concert după lockdown?

A fost super!… Dar şi destabilizator. În egală măsură. Fiindcă veneam, practic, după aproape doi ani fără concerte. Primul nostru concert de lansare a albumului lansat în martie a fost in… toamnă, deci la câteva luni bune după aceea. E adevărat că la început oamenii erau circumspecţi în a se reîntoarce în sălile de spectacole, şi cu atât mai mult de a merge la festivaluri. Noi am simţit real că începem să ne regăsim publicul începând din octombrie-noiembrie, în special cu concertul de care vorbeam, care s-a ţinut la Café de la Danse din Paris, sală pe care eu o ador. Publicul ne-a energizat, a fost magic! Pentru asta facem muzică, ca să ne întâlnim cu oamenii, să schimbăm ceva cu ei, să împărtăşim. Pentru că nimic nu se compară cu acele clipe când eşti pe scenă şi simţi energia oamenilor. Totul e viu, apar neprevăzute, răsar idei, sunt interacţiuni inedite… muzica la asta serveşte, căci ea nu judecă, ci reuneşte oamenii, iar asta ne-a făcut bine la toţi. Altfel, sigur că n-a fost rău că am reuşit să facem câte ceva şi în streaming, pentru că în acest fel am putut să îi încurajăm pe oameni să continue să viseze, inclusiv un soi de concert care marca apariţia albumului, transmis dintr-un circ, cu o artistă-acrobat aerian care a creat un număr vizual pe cântecul nostru Perfect Lullaby, ca o mică etapă în drumul de regăsire a acestora… pe viu.

Gaëlle Buswel – Perfect Lullaby (Live@Cirque Micheletty)

Fiindcă ai menţionat streaming-ul, explică-mi te rog cum ai ajuns să organizezi Shooting Stars (the Lockdown Session of 2020), fiindcă au participat, în afară de tine, Gaëlle Buswel, o întreagă pleiadă de tinere artiste: Laura Cox, Antonella Mazza, Charlotte Perrin Robert, Candace Devine, Kathy Boyé, Sarah Jad Super. Ce a însemnat acel demers?

A însemnat… un grup pentru care am multă afecţiune şi un cântec pe care îl iubesc enorm. Este încă o dovadă a faptului că am făcut destule lucruri şi în streaming. Ţinându-mă la distanţă de turnee şi de înregistrări pentru vreun album, toate consumatoare de  multă energie, perioada de izolare mi-a permis să-mi urmăresc acest mic vis, născut din faptul că, tot timpul, drumul meu se intersecta cu muziciene pe care realmente le simpatizez, însă pentru care nu îmi găseam timp ca să inventez idei pentru a colabora. Shooting Stars reprezintă deci un fel de reunire pe o singură melodie a aproape toate artistele cu care mi-am dorit, într-un moment în altul, să ajung să cânt. A fost însă foarte complicat să pun tot planul în mişcare şi mi-a luat incredibil de mult timp… dar din ăsta aveam destul. Plus că, din start, nu mi-am pus problema să fac tone de videoclipuri în carantină şi m-am concentrat doar pe lucrurile pe care chiar visam să le fac şi nu-mi făcusem până atunci timp pentru asta. A fost şi o oportunitate frumoasă de a permite fanbase-ului meu să descopere şi alte cântareţe, cu toate că majoritatea sunt deja suficient de cunoscute, iar eu aveam realmente nevoie de acele momente de apropiere, chiar la distanţă fiind, de artiste pe care le admir nespus. A fost cu adevărat super!

Rival Sons – Shooting Stars (Cover Gaëlle Buswel & Friends)

Revenim la Your Journey, un album efervescent, pentru că, dincolo de tonalitatea generală Blues-Rock, sunt detectabile inclusiv tuşe de Brit-Pop sau de Soul. Spune-mi câteva cuvinte despre fazele procesului creativ. Când şi cum intervine echipa în finalizarea albumului?

Trebuie să plecăm de la faptul că, având aceeaşi echipă muzicală, toţi ne cunoaştem pe de rost. Deci toţi ceilalţi ştiu foarte bine ce îmi place să cânt şi cum cânt, îmi cunosc influenţele, la fel de bine cum îmi cunosc particularităţile vocii. În cazul lui Your Journey am avut cu adevărat dorinţa să fie un efort colaborativ pentru că, în ce mă priveşte, acest tip de relaţionare mă îmbogăţeşte creativ foarte mult, pe firul dezvoltării unui cântec de la momentul în care l-am compus până în cel când e gata de expus publicului. Ştiu să scriu şi să compun dar îmi doresc în permanenţă să evoluez. Ce e de asemenea important, este faptul că iubesc cum sună muzicienii mei. Fiecare îşi manifestă propria creativitate în stilul de interpretare şi asta încerc să încapsulez în compoziţiile mele, iar pe acest album chiar s-a întâmplat, fiindcă modul de lucru a fost extrem de deschis. I-am încurajat pe ceilalţi să vină şi ei cu propuneri, urmând ca apoi să hotărâm cu toţii care sunt paşii următori. Dar trebuie să recunosc că este un proces mai dificil, dat fiind faptul că nu mai sunt de una singură şi e mai complicat dacă vrei la un moment dat să tragi linie, fiindcă infinitul este, până la urmă, limita în naşterea ideilor, nu? Şi fiecare a venit cu idei, eu, Michaal, Stevie, ne-am impregnat cu ele… iar piesele care-au ieşit în final, eu aş fi în stare să le cânt de 150 de milioane de ori! Sunt acelea pe care le-am pus pe album. Pentru că altfel, dacă începeam să cânt o piesă iar spiritul meu se detaşa de aceasta, ori uitam melodia până a doua zi, nu o simţeam sau nu îmi “vorbea” convingător, o dam la o parte, cu intenţia de a vedea mai târziu ce s-ar mai putea face cu ea. Punctul “zero” însă, cel din care am plecat în procesul creativ ca grup, s-a dovedit a fi hiper-complicat. A fost, până la urmă, o singură piesă, Last Day, pe care am reuşit cu adevărat să o compunem împreună, dar ne-a luat extrem de mult timp ca să ne decidem pe care dintre idei le folosim din infinitul de posibilităţi de care vorbeam.

Gaëlle Buswel – Last Day

Anul acesta aniversezi 10 ani de când ai debutat discografic cu Yesterday’s Shadow, album LP auto-produs. Acum, Your Journey, este scos la Verycords. De ce, după atâta timp, ai optat ca artist independent pentru un contract cu o casă de discuri?

E oarecum amuzant pentru că, aşa cum ziceam, atunci când am intrat în discuţii cu label-ul, aveam totul pregătit, făcusem toate înregistrările şi deci le-am propus un album practic gata făcut. Pe de altă parte, este adevărat că am mai înregistrat o parte în super-studioul din Belgia ICP şi câteva piese în formulă acustică în studiourile Abbey Road. Unde am ajuns şi datorită experienţei trăite cu Ringo Starr şi cu piesa Help. Poate părea ciudat însă chiar există o continuitate, fiindcă trebuia să reintrăm în studio la finele lui 2019 şi atunci, cu amintirea întâmplării cu Ringo Starr proaspătă în minte, am decis ca tuşa specială pe care vrem să o dăm albumului să fie aceea a înregistrării acelui cântec chiar pe Abbey Road. Iar asta a fost posibil financiar datorită sprijinului fanilor care au precomandat albumul. Diferenţa dintre licenţa cu un label şi autoproducţie a constat apoi, practic, în faptul că ne-a deschis mult mai multe uşi faţă de vremea când, independenţi fiind, trebuia să ne ocupăm noi şi de booking, de marketing, de comunicare, simultan cu scrisul şi compoziţiile. Atunci nu ne aveam decât pe noi înşine ca să ne apărăm albumul, pe când acum, Verycords vine cu o valoare adăugată, inclusiv la nivelul programării noastre în festivaluri. Girând unele lucruri pentru noi, ne permite să creştem prin eliberarea de unele sarcini care nu au legătură cu creativitatea. Am în sfârşit timp mai mult pentru a compune, chiar dacă rămân producătorul propriei mele muzici. Iată deci că am câştigat o anume libertate muzicală prin contractul cu casa de discuri, dar asta şi pentru faptul că aceasta se bucură de o reputaţie foarte bună, mai ales în ceea ce priveşte relaţia cu mass media. Asta a schimbat mult datele problemei.

DIALOGURI FĂRĂ NOTE | GAËLLE BUSWEL: “Muzica nu judecă, ci îi reuneşte pe oameni”

O întrebare firească de încheiere. Ce veţi propune publicului de la Open Air Blues Festival Brezoi?

Noul nostru show, de care suntem foarte mândri, este un live foarte Blues-Rock cu ceva influenţe din anii ’70, şi, aşa cum era de aşteptat, în repertoriu vor fi incluse multe cântece de pe ultimul album, Your Journey, dar se vor regăsi cu siguranţă şi piese de pe albumele noastre anterioare.

Interviu de IOAN BIG

Foto © gaelle-buswel.fr; FB Gaëlle Buswel

Brezoi

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.