„Primul lucru pe care l-am găsit după facultate a fost un internship în Columbia, în Cartagena, unde am predat limba engleză. Mi-am luat inițial un zbor cu întoarcere după 6 luni. După internship, am călătorit 6 săptămâni cu fratele meu prin Columbia, Ecuador și Peru și pe drum m-am convins sută la sută că nu vreau să mă întorc acasă. […]
Eu una nu cunosc pe nimeni care să fi plecat atâta vreme într-un loc atât de diferit și să nu aibă un început de depresie la întoarcere. Când m-am întors în Sibiu, am început să pun în perspectivă toată așa-zisa noastră deschidere și mi-a lipsit dezinvoltura oamenilor din America Latină. Îmi lipseau zâmbetele lor și faptul că toată viața era acolo în stradă. Acolo auzeam foarte des că nu ar trebui să mănânc niciodată singură. Și erau peste tot un fel de ‘mâncătorii’. Niște doamne apăreau în câte o ‘plaza’ din fiecare cartier, cu 3 oale de 20-30 de litri, cu orezul, cu supa de găină proaspăt tăiată de la ele din curte și cu o tocăniță și lumea se așeza pe scări, pe bordură și mânca împreună. Erau tot felul de oameni, de la afaceriști, țărani și până la elevi de toate vârstele. Ideea asta de a-ți trăi viața afară și cât mai aproape de alți oameni, cred că de aici pornea de fapt sufletul acestor ‘adunări’. Autoritățile nu mi se pare că aveau acolo un rol foarte mare în asta.
Spre deosebire de Sibiu, În Columbia doar evenimentele mari au loc în centrul orașului, iar micile festivaluri sunt organizate pe străzi, care de multe ori se află în cartiere. Și ăsta e un aspect care m-a determinat să intru în proiectul ’25 de ore de teatru non-stop / Teatrul din cartier’, când am revenit […]. Mai mult decât ideea asta de maraton teatral, era și ideea de a te reîntâlni cu oameni la 3 dimineața, pe care-i văzusei cu o zi în urmă, lucru neobișnuit pentru Sibiu, unde viața de noapte se întâmplă poate doar vara. Îmi amintesc și un moment din festival, care de regulă avea loc chiar în ultimul weekend din martie, atunci când se schimbă ora. Era chiar ora 3 și i-am văzut pe cei doi ceasornicari, unul de la Biserica Evanghelică și celălalt de la turn, care se întâlniseră în piață, iar cel de la turn a urlat la celălalt ‘Iar mi-ai luat-o, mă, înainte. Trebuie tu să fii mereu punctual’. Asta e o imagine extrem de savuroasă în tot firescul ei. Mi-a plăcut mult și mi-a amintit de vitalitatea și jovialitatea oamenilor din Columbia. De atunci caut și tot caut aceste imagini, acești oameni, aici, acasă, cât și peste tot pe unde cutreier. Și, uneori, îi și găsesc.”
***
Editor text: Alexandra Coroi
Foto: Gabriela Cuzepan
