O sole mio, Italia din Brașov a lui William Galati
Vă provoc să găsiți trei motive (nu includem chestii politice, că doar ne știți) pentru care nu vă place Italia. Aștept!
Eram sigur! Italia este specială și unică pe orice parte ai întoarce-o. Italienii au o expresie foarte frumoasă: „Sei bella come un gol al 90`” (Ești frumoasă ca un gol în minutul 90). Asta însumează cam orice reacție pe care o ai la vederea minunățiilor pe care le are această țară. Și spun asta din postura unui fan al culturii britanice.
Dacă includem și bucătăria italienească, faimoasă și prezentă în orice colț de lume, atunci e clar că avantajul față de alte țări este unul uriaș. Și în colțul acesta de lume, în Brașov, au pătruns aceste preparate excepționale. Unele prin intermediul unor români care au colindat Italia în scopul de a-și îmbogăți cultura culinară, altele prin prezența tot mai vizibilă a unor italieni care au devenit brașoveni.
Dacă sunteți familiarizați cu plimbările din centrul orașului nostru, cu siguranță ați auzit sau chiar văzut cochetul loc numit „O sole mio”. Aici vine lumea ca la Mecca la pelerinaj pentru un sandwich în stil italian sau pentru diferitele produse aduse direct din țara Giannei Nannini, sau în cazul de față, din țara lui William Galati.
Zile și Nopți Brașov: William, cum ai ajuns în România?
William Galati: Nu este povestea clasică a unui italian care vine special pentru o româncă aici.(râde) Am venit prima dată în 2006 în vacanță, m-am îndrăgostit de loc, apoi am revenit în 2010. Am un unchi aici care are o afacere. Și cum e în viață, nici nu mi-am dat seama când am decis să rămân și să deschid un magazin și uite-mă după șase ani jumate, aici la „O sole mio”.
ZN Bv: Înainte cu ce te ocupai în Italia?
WG: Cu de toate. Am lucrat pe excavator, tot felul de astfel de utilaje, deci total altceva față de ce fac acum, dar tot timpul am fost atașat de mâncare, iar cred că fiecare italian are asta în sânge. Sunt niște clișee: cum brazilienii au mișcarea în ADN, așa avem și noi acest aspect culinar.
ZN Bv: Cum te-ai acomodat în România. Cât de greu ți-a fost să înveți limba?
WG: La început mi s-a părut foarte cacofonică limba, probabil și pentru că o auzisem din gura unor oameni care nu o vorbeau chiar așa de corect. Apoi, în vreo trei luni am început să mă descurc. Vorbeam exact cum îmi venea. La început lumea se uita la mine – aveți voi expresia asta – „ca vițelul la poarta nouă”.
Am învățat trei cuvinte pe zi și apoi am început să mă descurc. Acum românii nu se mai uită ciudat la mine, știu că sunt străin și acceptă asta ușor. Brașovul a devenit a doua mea casă, mă simt foarte bine aici. Nu aș putea să spun dacă m-aș întoarce de tot în Italia, pentru că eu mă simt bine și acolo și aici, este la fel pentru mine. La început, când stăteam în chirie, nu-mi cumpărasem nici preș cu „Welcome”, pentru că parcă nu voiam să mă acomodez, mai ales că eu provin din Sicilia, din provinicia Catania.
La zece kilometri de Maniace, locul de unde provin eu, se face cel mai bun fistic din lume. Dar știi cum e. Unde faci bani mai mulți, acolo poate fi casa ta. Am început de jos, chiar la limită, la început, dar am pus inimă și mult suflet și am reușit.
ZN Bv: Ai aici produse într-o gamă largă de la prosciutto la cannoli, de la vin la ulei. Toate acestea sunt aduse din Italia?
WG: Da. Nici nu se poate altfel. Îți dau un exemplu: prosciutto di Parma nu se poate numi prosciutto di Parma, dacă nu provine din acea regiune, pentru că are nevoie de anumite condiții atmosferice, impuse de climă și zona geografică. Deci nu ar avea același gust și nici măcar nu ar exista dacă ar fi făcut în altă parte.
ZN Bv: Care este feedback-ul celor care vin la O sole mio, fie că sunt români, fie că sunt italieni?
WG: Tot timpul mi-am dorit să-mi respect clientul local, cel fidel. Nu rup pielea de pe turiști, îi tratez la fel, mă bucur că vin aici, dar eu m-am concentrat pe comunitatea brașoveană. Și în pandemie, când nu era nimeni pe străzi, eu veneam la magazin și feliam carne sau făceam ce era necesar, le duceam clienților fideli produsele necesare și cam asta era activitatea. Dacă ar fi fost să mă axez doar pe turiști atunci totul era foarte greu.
Cât despre italieni, ei mereu se bucură când găsesc așa ceva în altă țară. Noi, când călătorim, suntem deschiși mereu la a încerca bucătăria specifică fiecărei țări, mai ales în România unde mâncarea este foarte bună, un pic cam grasă, dar foarte gustoasă. Dar atunci când vedem produse italienești autentice, ne apucă dorul, deși poate am plecat de acasă de câteva zile.
La final, când să dau să plec, l-am întrebat care este povestea numelui său mic, William, atipic pentru un italian.
WG: Mă cheamă William, pentru că trebuia să am numele Giuseppe, dar la noi sunt foarte mulți de Giuseppe. Și ca să nu se supere nimeni, mi-au dat numele William. E ciudat și cu numele de familie pentru că multă lume crede că mă cheamă Galați, dar eu sunt Galati. De cele mai multe ori le spun celor care mă întreabă de treaba cu William că mamei îi plăcea foarte mult Shakespeare, și astfel scap mai repede.
În interviul complet de pe site-ul Zile și Nopți veți putea citi despre cannoli, despre simpatia față de Juventus Torino, despre cum crede că s-a schimbat în rău Formula 1, dar și despre câteva formații de rock din Italia pe care am avut norocul să le știu.
„O sole mio” este o poveste de succes, un loc minunat, pe care trebuie să-l vizitați de cel puțin două ori pe săptămână și să încercați toate produsele pe care le are William disponibile. Pe Michael Weiss 33.
