Anul acesta intrarea liberă spre artă a fost în seara de 14 mai când s-au deschis porţile a zeci de muzee, galerii de artă şi instituţii culturale pentru publicul larg. Căldura din timpul zilei şi-a lăsat urma şi după apusul soarelui, iar asta m-a făcut să mă îmbrac în rochia cu flori lila şi cei mai confortabili teneşi care îmi permit să fac câţi paşi mă ţin străzile Bucureştiului. Poate că noaptea muzeelor, nu este despre muzee, ci despre agitaţie, mulţime, zâmbete, discuţii, outfituri, frizuri, plimbări şi ore nedormite. Este despre bucuria de a fi toţi în acelaşi loc şi timp. Este dificil să te poţi delecta cu tot ce îţi oferă un muzeu, în 10-20 de minute, fiind presat de timp că nu reuşeşti să bifezi toată lista. Chiar dacă nu vezi tot, poate nici pe jumate, important e să fii prezent şi să poţi spune că ai fost la Noaptea Muzeelor, deşi ţii minte doar bifele din dreptul muzeelor, nu ce valoare ofereau ele.
Foto MNAR Facebook
Ca să fiu în temă, m-am lăsat dusă de valul promenadei de pe Calea Victoriei şi primul loc spre care m-am îndreptat a fost Muzeul Naţional de Artă al României, unde te poţi simţi un prinţ sau o prinţesă, pe durata vizitei, fiind amplasat în fostul palat regal de pe Calea Victoriei. Ţine sub aripa lui colecţii de artă românească, europeană, dar şi orientală, fiind cel mai important patrimoniu de artă medievală şi modernă românească. De acolo, fardată de puţină artă în obraji, am plecat spre un loc unde pizza nu e un păcat. Am avut noroc să prind ultimele felii de pizza vegană din vitrina Treevi pizza Al Taglio.
Foto Muzeul Parfumului facebook
Pentru că există o artă ascunsă în conceperea unui parfum am plecat spre Muzeul Parfumului BEAUTIK care găzduieşte sticle de parfum vechi de sute de ani, din diferite forme, mărimi şi culori, iar pe lângă ce e tangibil, am cunoscut esenţa parfumului lui Napoleon, o bază puternică de citrice a umplut camera. Esenţă puternică, dar în acelaşi timp uşor de purtat. Un rai al simţului olfactiv. Odată acesta satisfăcut, m-am gândit să-l bucur puţin şi pe cel vizual, aşa că am plecat spre lună şi stele, nu cu o rachetă, ci cu ajutorul Observatorului Astronomic. Îţi poţi alege constelaţia preferată, poţi să-ţi pui o dorinţă pentru o stea căzătoare, poţi vorbi cu luna şi râde cu vecinii lor de pe cer. Poate coada de oameni care aşteaptă să privească cerul te face să-ţi pierzi răbdarea, dar fiecare minut de aşteptare merită. Măcar o dată dacă îi păşeşti pragul, inevitabil vei privi cerul altfel.
Foto Observatorul Astronomic facebook
Pe la jumătatea serii mi-am luat o cupă, de fapt au fost trei cupe de îngheţată. Cea mai grea alegere dintre Velocita, La Romana del 1947 şi Il gelato, aşa că decât să regret că nu pot savura din toate, mi-am luat câte o cupă de la fiecare gelaterie. Ne-ar trebui şi o noapte a gelateriei. Partea bună este că nu au avut timp să se topească, fiind foarte apropiate. Ori de la zahăr, stevia sau miere, plină de euforie mi-am urmat paşii în timp, timp pe care nu l-am trăit, dar l-am simţit aproape la Muzeul Micul Paris. Am vrut să fiu şi mai boemă şi am ajuns în vârful Arcului de Triumf unde lumea era mică, eu eram mare şi am realizat că triumful îl poate atinge toată lumea, doar dacă îşi îndreaptă puţin spatele. Boemă în esenţă, mi-am imaginat lângă mine pe cineva cu un buchet de bujori, o sticlă de şampanie şi un zâmbet, care momentan se pierde prin mulţime. În final am vrut să prind răsăritul din alt unghi aşa că am luat-o prin parcul Herăstrău, iar primele raze ale soarelui m-au prins lângă lac, alături de gaşca mea de oameni plini de viaţă, îngheţată şi artă.
Text de EMMA ROTARU
