Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 17/05/2022
Film / Videodome

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack) Share VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)


Nominalizat fiind la Palme d’Or, cu exact 50 de ani în urmă, în mai ‘72, “Jeremiah Johnson”, Western-ul revizionist al reputatului cineast Sydney Pollack (“Out of Africa”, “Tootsie”), a avut premiera în cadrul Festivalului de film de la Cannes. Deşi abia la al doilea său lungmetraj de gen (vezi violentul “The Scalphunters” din 1968, cu Burt Lancaster, Telly Savalas şi Shelley Winters), Sydney Pollack era departe însă de a fi un greenhorn după ani buni petrecuţi în televiziune, timp în care a fost implicat în realizarea a numeroase seriale Western precum “Shotgun Slade”, “Frontier Circus” sau “Wagon Train”, iar al său “Jeremiah Johnson” este în mod incontestabil o reuşită aparte, în pofida ritmului foarte lent, neagreat de cinefilii amatori de dueluri tensionate în mijlocul uliţei sau de partide agitate de poker din saloon.

Un detaliu anecdotic dar relevant pentru ataşamentul regizorului faţă de povestea scrisă de doi superscenarişti, John Milius (“Apocalypse Now”, serialul “Rome”) şi Edward Anhalt (oscarizat pentru “Becket” şi “Panic in the Streets” în anii ‘60):

întrucât Warner Bros. doreau ca parte din “Jeremiah Johnson” să fie filmat în studio din raţiuni de buget, Sydney Pollack şi-a ipotecat propria casă pentru a turna în Zion National Park din Utah, nu departe de Sundance-ul lui Robert Redford, interpretul rolului principal.

Sinopsis

Jeremiah Johnson (Robert Redford), fost militar în Războiul Mexicano-American (asta plasează acţiunea undeva în 1849-1850), decide din motive personale, ne-explicate, să întoarcă spatele civilizaţiei şi să se refugieze în solitudinea oferită de imensitatea Munţilor Stâncoşi unde să supravieţuiască din carnea de vânat şi din valorificarea blănurilor de castor, iepure, cerb, urs, bizon, ş.a.m.d. Are o aspiraţie, de a deţine o puşcă Hawken de calibrul 50 (armă cu încărcare pe la capătul ţevii, creată de doi fraţi în 1820, devenită un simbol asociat cu vânătoarea în regiune), împlinită accidental datorită descoperirii corpului congelat a lui Hatchet Jack, om a muntelui rănit grav de un grizzly, care, pe moarte, a lăsat în urmă un mesaj scris, că puşca din mâinile sale descărnate îi aparţine primului venit. O a doua întâlnire providenţială, dată fiind lipsa sa de experienţă – sugestivă tentativa de a pescui păstrăvii cu mâna în apele aproape îngheţate -, este cea cu Bear Claw (veteranul Will Geer, a cărui prim Western – în care a avut un rol minor – a fost “Union Pacific” a lui Cecil B. DeMille din… 1939!), un excentric vânător de urşi care îi devine mentor în regulile de supravieţuire pe munte. Mai ales că acestea nu sunt chiar atât de simple şi de limitate la… comuniunea cu natura.

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

La altitudine, albii sunt minoritari, toleraţi de diversele triburi indigene ale căror împărţire teritorială este bine definită şi, mai mult, membrii acestora se relevă a fi mult mai civilizaţi şi mai sofisticaţi în comportament decât vânătorii hoinari a căror filosofie primitivă se reduce la viaţa de pe azi pe mâine: se îmbracă cum apucă, mănâncă exclusiv carne, au o mentalitate sclavagistă şi nu simt vreun imbold să se stabilească undeva. Ajuns pe cont propriu, Jeremiah Johnson se pliază în cadrul de coabitare cu “pieile-roşii”, indiferent că e vorba de a negocia cu tribul Crow permisiunea de a vâna în pădurile lor în schimbul unui para’ndărăt, de a face comerţ cu Injun sau de a accepta fără crâcnire ritualurile şi obiceiurile unora sau altora dintre aceştia. Un gest provenit din ignoranţă îi schimbă însă viaţa: oferindu-i unui şef Flathead (printre primele triburi băştinaşe în care s-a simţit pregnant influenţa Bisericii Romano-Catolice) nişte cai şi scalpurile – dobândite din întâmplare – ale unor Blackfoot (duşmanii de moarte ai Flathead) îl obligă pe acesta, conform obiceiului, fie să îl ucidă pentru insultă, fie să îi facă un cadou de o valoare mai mare ca a celui primit, căci altfel va fi dezonorat. Iar Jeremiah o primeşte în dar pe… fiica şefului ca nevastă.

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

Personajul lui Robert Redford ajunge să se obişnuiască cu situaţia, îşi construieşte o căbănuţă, dar, în cea mai mare parte a timpului, bântuie tot singur în expediţiile sale de vânătoare. Marea ruptură în existenţa sa se produce tot datorită albilor ‘civilizatori’, o coloană de soldaţi însoţiţi de un preot ce trebuie să salveze un convoi de “bărbaţi, femei şi copii creştini” prinşi de iarnă în mijlocul munţilor şi care îl determină să îi călăuzească. Împotriva voinţei lui, traversează împreună cu grupul un teren sacru, un cimitir Crow (embrionul conflictului şi în mai recentul Bone Tomahawk al lui S. Craig Zahler), iar consecinţa deciziei sale o reprezintă uciderea soţiei gravide ca represalii. Se răzbună la rândul său, iar războiul între Jeremiah Johnson şi Crows dobândeşte conotaţii aproape mistice atâta vreme cât cei mai buni războinici indieni sunt trimişi succesiv, unul câte unul, să îl înfrunte pe Johnson ca un ritual de trecere. Legenda acestuia creşte pe măsură ce albul pare a fi invincibil şi într-un final, tribul îşi manifestă respectul stingând definitiv acest conflict.

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

Western biografic despre un canibal celebru… fără canibalism!

Aparent, “Jeremiah Johnson” este doar un excelent Survival-Western care evoluează într-un Revenge-Movie dar, în esenţă, un film cu ambiţii mai mari, care atacă tema convieţuirii şi comunicării între două culturi diferite… cu evitarea adoptării unei poziţii subiective. Am dat toate aceste informaţii aparent exagerat de detaliate despre plot (remarcabile dialogurile concepute de John ‘Apocalypse Now’ Milius, inspirate ca tonalitate şi construcţie lingvistică de scrierile lui Carl Sandburg, câştigător a trei premii Pulitzer) întrucât mai există un motiv de ne-ignorat pentru care “Jeremiah Johnson” trebuie (re)văzut: în fapt, este Biopic interpretat… artistic al celui mai popular canibal din istoria Vestului Salbatic, ‘Liver-Eating’ Johnson (una din cărţile ce a reprezentat o sursă de inspiraţie pentru scenariu a fost “Crow Killer: The Saga of Liver-Eating Johnson”, scrisă de Robert Bunker şi Raymond W. Thorp Jr.), deci avem Western biografic despre un canibal celebru… fără canibalism!

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

Faţă de ce am descris mai sus, să vedem doar câteva diferenţe şi omisiuni în raport cu realitatea consemnată în documentele vremii (multe, sigur, discutabile) asumate voit de către Pollack & Co. Fost militar în Marina US, Johnson l-a avut ca mentor în munţi pe un anume Old John Hatcher (de aici, probabil, combinaţia de Hatchet Jack şi Bear Claw din film), a luat ca nevastă o indiancă Flathead în urma unui act de… comerţ cu tatăl fetei, pe care a găsit-o apoi ucisă de Crows la întoarcerea dintr-o expediţie de vânătoare în 1847. Animat de dorinţa de răzbunare, timp de aproape 20 de ani (!), Johnson i-a hăituit pe membrii tribului peste tot în Munţii Stâncoşi, ucigând aproape 300 (!) dintre ei, cărora le-a luat scalpul şi le-a mâncat ficatul (a decimat odată inclusiv o întreagă poteră de indieni, formată din 20 de inşi). Caz relevant de exocanibalism învăţat întrucât, pentru tribul Crow, ficatul reprezenta un organ sfânt, esenţial pentru trecerea serenă în viaţa de apoi. În final s-a ajuns la pace între cele două părţi, dar asta, după aproape un sfert de secol de conflict.

VIDEODOME | “JEREMIAH JOHNSON” (1972, r: Sydney Pollack)

Iată această a doua perspectivă din care filmul merită vizionat: cum ar fi arătat produsul final dacă aceste ultime detalii ar fi fost incluse? Sau dacă el ar fi fost realizat, aşa cum era iniţial gândit, de către Sam Peckinpah cu Lee Marvin sau cu Clint Eastwood? Dincolo însă de aceste dileme, repet, “Jeremiah Johnson” se ţine încă foarte bine în ciuda faptului că este un film mai degrabă frumos decât realist (cadrele naturale din Utah sunt năucitoare dar, în mare parte a timpului, nu ai realmente senzaţia unui ger, zăpadă sau vânt devastator), lui Robert Redford rolul îi vine ca o mănuşă, iar Pollack reuşeşte prin punerea în scenă să creeze sentimentul de autenticitate necesar pentru a susţine tonalitatea dramatică a acestei critici înverşunate la adresa colonialismului alb.

Text de IOAN BIG

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută