„Alerg la Maratonul Sibiului din 2018 pentru proiecte legate de cărți și biblioteci, prima dată am alergat 5 km, a fost o tortură, mi s-au părut interminabili, nu știam că trebuie să mă antrenez, dar între timp am alergat și un semimaraton. Și pe Matei încerc să îl educ în spiritul ăsta, să devină un iubitor de cărți, i-am citit de când era mic, citim cu rândul, eu și tatăl lui. De anul trecut este și el alergător la Maraton. Anul acesta aleargă și face fundraising pentru Peda Citește. E important să se obișnuiască cu ideea de implicare, de sport.
Am capacitate de a mobiliza și stresa pe alții, de fiecare dată când am avut un proiect am mobilizat pe toată lumea din jurul meu, familie, cunoștințe, colegi, mi-am rugat prietenii să doneze. Cu proiectul Peda Citește ne-am atins targetul destul de rapid, dar îmi pare rău că nu am insistat mai mult pe targetul uman. Targetul material este un aspect al proiectului nostru, avem nevoie de acei bani, dar nu este singurul motiv. Îmi doresc ca elevii mei să vadă cum se scrie un proiect de la zero, să vadă toate etapele, i-am ținut alături de mine toată perioada asta, au făcut fundraising.
Peda citește este un cerc de lectură, vreau să însemne ceva în viețile lor, nu doar să citească o carte pe lună, vreau ca elevii să se transforme în cititori, în oameni implicați, în scriitori de proiecte. E ceva ce facem toți benevol și din toată inima, cu bătaie lungă. Copiii sunt însetați de proiecte, de cunoaștere, de făcut lucruri suplimentar, dar nu știu cum să procedeze, iar eu încerc să le dau o structură. Și eu am fost mai rebelă și cred că îi atrag și pe cei nonconformiști. Așa îi înțeleg mai bine pe elevi, știu că trebuie să greșești ca să ajungi pe drumul cel bun. Dincolo de ce materie predau, primul lucru care contează este relația mea cu elevul. Trebuie să ai capacitatea să îl asculți și să nu îl etichetezi în mintea ta, sau față de alții, să nu îl umilești. […]
Lectura nu este pentru română, asta le spun elevilor. Am un elev în clasa a XI-a care nicicum nu vrea să se apropie de cărți, un copil bun, cu note mari la evaluarea națională la română. Abia acum am reușit să îl corup, dar cum? Am găsit cărți de dezvoltare personală, cum să devii un bun afacerist. Le-am căutat țintit și i le-am dus. A fost cel mai fericit băiat, el vrea să facă afaceri după ce termină liceul și citește asta acum, e prima oară pasionat de o carte. Dacă elevii vor să se dezvolte prin intermediul lecturii, nu trebuie să rămânem doar la literatură. Misiunea mea este să transform elevii în cititori pasionați.”
Editor text: Anca Popa
Foto: Gabriela Cuzepan