Istoria muzicii secolului XX ne prezintă rareori parcursuri profesionale ca cel al lui Ian Paice, legendar co-fondator al grupului Deep Purple, actualmente singurul membru original rămas în trupă. Paice și-a petrecut ultimii 54 de ani dând viață ritmurilor formației britanice, influențând genuri și toboșari eclectici, de la Chad Smith până la Dave Grohl și Simon Phillips, iar vizita sa de la București, organizată cu prilejul concertului aniversar Holograf, nu a făcut decât să întărească uriașa sa moștenire, concretizată prin multitudinea de formații rock est-europene puternic influențate de muzica Deep Purple. La 74 de ani, Paice încă oferă spectacole în jurul lumii, iar doritorii îi pot asculta cântatul la tobe pe cel mai recent album al formației, Turning To Crime, un LP ce omagiază muzica și artiștii cu care membrii trupei au crescut.
Ian, ai cântat de multe ori în România alături de Deep Purple, dar noua ta vizită este cât se poate de inedită, căci vei cânta în cadrul unui concert ce sărbătorește unul din marile nume ale pop-rock-ului românesc. Cât de familiar ești cu imensa influență Deep Purple în fostele țări comuniste ale Europei de Est?
După cum bine spui, am fost în România de multe ori și cred că țara a fost mult timp un mister pentru noi în vremea controlului, dacă pot să-l numesc așa, perioadă în care nu o puteam vizita. Când am reușit, totuși, să pătrundem și în țările Europei de Est, a fost uimitor să simțim înțelegerea oamenilor pentru ceea ce reprezenta Deep Purple și cât de mult însemna muzica pentru tineri. Nu aveam nici cea mai mică idee, informația pur și simplu nu circula pe atunci, nu puteam să intrăm, nu puteam să ieșim, dar a fost minunat să vedem extinderea Europei, nu doar existența unui loc misterios în zona de est.
Holograf & Ian Paice, la București
Ai menționat recent faptul că nu are sens ca Deep Purple să mai compună piese în stilul Highway Star. Ce vă face să fiți atât de deschiși la schimbare?
Am spus asta despre Highway Star, deoarece e ca și cum i-ai întreba pe Beatles, asta dacă încă ar mai fi împreună acum, dacă pot să recreeze Hey Jude. Ce sens are? Hey Jude a fost scrisă deja, orice ai face, chiar dacă seamănă, nu va fi Hey Jude. Dacă noi am face ceva similar cu Highway Star, atunci nu ar avea cum să fie Highway Star. E evident că nu am încercat vreodată să furăm bucăți din propria noastră muzică pentru a face o piesă nouă, n-are niciun sens.
Cum reușiți, de fapt, să mergeți înainte, chiar și la 54 de ani de la înființare?
Când începi să cânți la un instrument, să pictezi, să joci teatru sau să dansezi, de obicei o faci pentru că îți place. Poți să îți păstrezi bucuria cântatului, chiar dacă anii trec. E ca și cum aș avea două vieți. Când realitatea devine mult prea apăsătoare, pot să fug în turneu timp de 5-6 săptămâni cu prietenii mei și să devin acel copil de 15 ani care tocmai s-a apucat de bătut la tobe. Când mi se termină energia asta, mă întorc la lumea reală și mă confrunt cu… realitatea. Este minunat să ai acest dar, două fețe ale unei monede. Două vieți.
Povestește-mi puțin despre Turning To Crime, cel mai recent album al trupei, inedit prin prezența exclusivă a cover-urilor.
Cât timp am stat în izolare, nu am avut cum să ne adunăm și să compunem muzică nouă, iar noi doar așa putem crea, stând, improvizând, schimbând idei. Asta nu a fost posibil, așa că am avut două variante: să stăm acasă și să nu facem nimic, sau să încercăm, totuși, să facem ceva. Nu aveam cum să creăm muzică nouă, deci de ce să nu cântam niște muzică veche? Stiluri, cântece, artiști care au reprezentat ceva pentru noi, pe vremea când încercam să ne formăm propriile identități muzicale. Odată ce am realizat că putem face asta, a trebuit să cădem de comun acord în ceea ce privește piesele, deoarece fiecare a venit cu câte 5-6 sugestii, iar asta era deja prea mult pentru un singur album. Eu sunt în UK, Don e în UK, Steve stă în Florida, Ian locuiește în Portugalia, iar Roger e în Elveția… nu aveam cum să călătorim, așa că am făcut albumul într-un mod foarte modern, înregistrând fiecare instrument separat. Odată ce am realizat că sună bine, atunci am devenit mai confortabili cu ideea. Vorbisem despre realizarea unui album de cover-uri de mult timp, dar niciodată nu am fost suficient de interesați, aveam destule de făcut, noi albume de studio, turnee…
Ajung la abordarea ta ritmică. Steve Morse, colegul tău chitarist, spunea că ești un „Ringo Starr mai dur”…
Singura diferență a mea, când vine vorba de cântatul la tobe în stilul rock’n’roll, este că prima mea influență, prima mea dragoste ritmică nu a fost rock’n’roll-ul, ci muzica tatălui meu. Big band, swing și jazz, doar asta auzeam la radio, nu prea existau programe de rock când eram copil. Când am început să cânt la tobe, chiar dacă aveam de-a face un simplu cântec rock’n’roll, în minte auzeam feeling-uri din alte vremuri. Încă fac asta în prezent, nu pot să mă abțin, nu am de ales.
Înseamnă că aceste influențe te inspiră și în construcția ritmurilor de tobe…
Să creezi ritmuri de tobe nu este o activitate atât de intelectuală. Ți se dă o bucată muzicală și trebuie să găsești cea mai bună soluție pentru a o face să sune mai bine. Uneori, asta înseamnă să cânți o groază de lucruri, alteori se traduce prin a nu cânta absolut nimic. Orice ai face, atâta timp cât faci produsul finit să sune mai bine, atunci ăsta este singurul criteriu pe care trebuie să te bazezi. Dacă cineva ți-ar prezenta o baladă și tu ai cânta-o ca și cum ai bate Highway Star, asta ar fi stupid. De aceea trebuie să cauți o soluție muzicală și să speri că e cea potrivită.
Ian, ce sfaturi ai avea pentru comunitatea toboșarilor din România, mulți instrumentiști fiind puternic influențați de abordarea ta interpretativă?
Să dai sfaturi altor oameni este foarte dificil, pentru că ce este potrivit pentru un individ poate să fie greșit pentru altul. Tot ce pot să le spun tinerilor toboșari și oamenilor care cântă de dragul distracției, amatorii, este să nu uite niciodată de ce au început să cânte. Ai început pentru că asta te făcea fericit. Să ții mereu minte asta. Păstrează-te fericit, și dacă într-adevăr cânți, nu te opri niciodată. Știu că tobele sunt un instrument ciudat, sunt zgomotoase și ocupă mult spațiu. Vorbesc cu oameni care s-au lăsat de cântat acum 10-20 de ani și acum le este dor. Deci chiar dacă o faci o dată pe lună, nu contează, important este să nu te oprești!
Interviu de ALEX MUŞAT
