Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 28/04/2022
Lifestyle / Sport

Proiecte Maratonul Internațional Sibiu #12: Din inima Rășinariului pentru copiii războiului

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Proiecte Maratonul Internațional Sibiu #12: Din inima Rășinariului pentru copiii războiului Share Proiecte Maratonul Internațional Sibiu #12: Din inima Rășinariului pentru copiii războiului


Din inima Rășinariului pentru copiii războiului” își propune să ajute viitoare mame sau proaspete mămici din Ucraina, precum și pe bebelușii acestora, prin achiziționarea de produse de igienă (scutece, absorbante, creme), precum și îmbrăcăminte pentru nou născuți, astfel încât, să simtă, fie și prin aceste daruri, că nu sunt singuri, că nu sunt abandonați, că vor fi bine. Scopul nostru este acela de a întinde o mână de ajutor mamelor și micuților care își încep drumul în viață cu nesiguranță, într-o lume în care războiul a apărut fără ca nimeni să și-l dorească.

Din Rășinari, vrem să le fim alături bebelușilor războiului.

Contextul actual, situația tinerelor mame ucrainence, precum și a nou-născuților, ne-au determinat să îi sprijinim prin oferirea celor necesare atât mamelor, cât și bebelușilor lor, precum scutece, absorbante, vată, creme, îmbrăcăminte nou-născuți, astfel încât să le putem acoperi o parte din cele necesare pentru cel puțin o lună de zile. Astfel, vrem să ajutăm între 30 și 50 de mame și viitoare mame prin a le pune la dispoziție tot necesarul de obiecte de igienă.

Nevoia de a fi mai buni, de a dărui, de a învăța să ne gândim și la ceilalți este argumentul pentru care implicăm 20 de tineri în realizarea acestui proiect și finalizarea lui. De asemenea, cei ce vor alege să alerge pentru proiectul nostru vor fi, cu siguranță, implicați și emoțional, dorind să ofere cât mai mult și cât mai multor copilași un strop de bine.

Asociația ”Rășinari confluențe europene” realizează, de 18 ani, proiecte cu și pentru tineri din localitate, scopul acestora fiind crearea de legături durabile între tinerii rășinăreni și tineri din alte țări europene, precum și dezvoltarea abilităților de comunicare ale acestora. De asemenea, prin proiectele asociației se dorește promovarea comorilor culturale și naturale ale Rășinariului. De asemenea, de-a lungul timpului, asociaţia şi-a făcut simţită prezenţa atât la nivel local, cât şi dincolo de graniţele comunei, prin organizarea de evenimente menite să favorizeze consolidarea de legături de prietenie, să ofere şansa participării la proiecte comune, având ca scop dezvoltarea socio-eco-culturală a zonei.

Implicarea tinerilor în proiecte prin intermediul cărora să sprijine alți tineri sau copii aflați în dificultate este unul dintre obiectivele principale ale Asociației noastre. În contextul actual, Asociația ”Rășinari confluențe europene”, în parteneriat cu Primăria Comunei Rășinari își dorește să sprijine material tinerele mame și bebelușii ucraineni.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută