Probabil că sunt antepenultimul om care ar putea să dea lecții de gramatică, deși, cândva, o stăpâneam la perfecție. Acum, pare, că mă pricep mai bine să prăjesc un file de pește și să nu arate ca unul abia relevat de arheologii care sapă prin Pompei.
În urmă cu vreo trei ani, cam tot pe vremea asta, final de iarnă, eram într-un restaurant mediu, cu prețuri decente, și aud de la masa de lângă întrebarea unei cliente: “salata de vinete este proaspătă?”. Ospătarul îi răspunde că salata se face în fiecare zi. “Nu, nu asta întrebam”, spune clienta. “Voiam să știu dacă e din vinete congelate sau proaspete”. Ospătarul îi spune că din cele congelate. Madame conchide: “atunci nu se merită”.
Să presupunem, aproape prin absurd, că un restaurant ar face, în februarie, salată din vinete proaspete. Cu vinete din Peru, “maturate” bine cale de mii de mile navale. Pe jar sau măcar la aragaz cu rocă vulcanică. Coapte zilnic, cât salata să ajungă la client aproape caldă. Cu sau fără maioneză, funcție de preferințe. Ar costa cam cât un steak cu pretenții. Oare atunci “s-ar merita” sau am avea o problemă cu prețul?
Oricum avem o problemă cu prețurile și oricum nimic nu mai este ieftin. Când benzina a ajuns 7 lei, când facturile la gaze și la curent ne pot cauza angină pectorală, când mâna de lucru e rară și scumpă iar prețul ingredientelor a explodat – toate în context pandemic- e (MEGA)logic că nici mâncarea de la restaurant nu are cum să fie ieftină. Dar nimeni nu te obligă să intri sau să comanzi de la un restaurant. Îți poți găti, singur, acasă. De la banana bread la file de monkfish cu zbârciogi și spumă de șampanie. Fiecare cât și cum se pricepe.
Este doar alegerea ta. Și tot la capitolul opțiuni există și varianta de a nu îți consuma câteva minute și cerneală digitală ca să te bagi în seamă în subsolul unei postări cu comentarii precum: foarte scump, nu se merită. Știți că opiniile sunt libere, dar nu obligatorii. Poți evita să (re)angoasezi diferiți antreprenori care sunt nevoiți să explice, de fiecare dată, că nu au adaos de o mie la sută.
E adevărat că cele mai multe dintre aceste comentarii vin de la cei frustrați că nu își permit. Că salariile sunt cum sunt, că a crescut ROBOR-ul, că s-a scumpit întreținerea. Probabil că toți ne-am dori legume bio și fine-dinning. Din păcate doar unii le pot avea. Așa e viața asta, nedreaptă. Dar nu e vina nici a restaurantului, nici a bucătarului, nici a administratorului afacerii că tu ai salariul mic.
Există multe locuri cu mâncare scumpuță sau chiar scumpă care chiar merită. E adevărat, în alte locul “nu se merită”, dar parcă înainte de a da tu un astfel de verdict ar trebui să le și încerci, nu doar să chibițezi pe facebook.
