Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 11/03/2022
Artă & Cultură

Arta contemporană la feminin

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Arta contemporană la feminin Share Arta contemporană la feminin


art.raiffeisen.ro

Artistele contemporane din România sunt prezenţe din ce în ce mai active în spaţiul cultural naţional şi internaţional. Lucrările lor, fie că sunt realizate în medii tradiţionale (pictură, sculptură, grafică), fie că sunt redate prin prisma instalaţiilor de artă, happeningurilor, action art sau ilustraţii digitale sau sunt opere de artă urbane îşi găsesc un public activ. Iar pentru a observa arta contemporană din jurul nostru nu este necesar exclusiv să intrăm în galerii de artă, în muzee (dar este important să le vizităm), regăsim opere murale realizate de artiste contemporane în multe oraşe din România.

Arta sub toate formele pe care le poate lua, ne transpune într-un mediu al artistului, ne oferă noi repere pe teme sociale, politice, feministe, ne transformă realitatea oferindu-i o alternativă de interpretare vizuală. Artistele au regăsit broderia ca modalitate de exprimare vizuală, muralele, performance art, action art, arta video şi ilustraţii digitale pentru a defini o interpretare a tematicilor abordate.

Diana Matilda Crişan, artistă care trăieşte în Bucureşti şi Paris, şi în cea mai recentă expoziţie personală „Cheerleader for a funeral”, curator Valentina Iancu, expune lucrări de artă brodate cu tematică feministă. Trupul feminin este văzut şi interpretat de Diana Matilda Crişan în lucrările de artă expuse, observându-se o întoarcere a artistei către arhetipuri feminine asociate cu simboluri ale autonomiei şi puterii. Expoziţia „Cheerleader for a funeral” (titlu  preluat de la poemul Ninei Cassian redactat în 1992) s-a deschis la Galeria Mobius din Bucureşti pe 17 februarie și va putea fi vizitată până pe 26 martie 2022.

Sabina Suru, artistă vizuală specializată în multimedia, abordează în operele sale reinterpretarea obiectelor, tehnicilor, poveştilor pierdute sau uitate. Pentru ea, poziţionarea unui obiect vechi într-un context nou, este o revitalizare a obiectului, dar mai ales o readucere în prezent a unor formule de întelepciune din trecut. Expoziţia Sabinei Suru, „Life, as we touch it…”, curator Andrei Tudose, a putut fi vizitată la Galeria IOMO din Bucureşti până pe 26 februarie. În lucrările Sabinei Suru se observă o conexiune între artă şi ştiintă, iar tematicile predilecte sunt din domeniul pierderii de identitate, memorie şi timp.

Lucrările murale realizate de Andreea Toma pot fi văzute permanent în locurile în care aceastea au fost realizate. Andreea Toma aka ATOMA este participantă activă la evenimente şi festivaluri de street art, urban art, iar muralele ei redau subiecte sociale, precum impactul tehnologiei asupra oamenilor, age-ism, opere cu caracter protestatar şi moduri de a reduce diferenţele culturale între generaţii. Cea mai recentă lucrare murală creată de Andreea Toma poate fi văzută, zilnic, în timpul programului de lucru al metroului, la staţia Piaţa Romană. Muralul „Online & offline”, de 12 metri lungime pe 2.5 metri înălţime, propune o intrepretare a modului în care ne conectăm cu tehnologia şi cum o (re)conectare cu natura, în mediul offline este necesară. Operele murale create de artistă pot fi văzute pe pereţii din Galaţi, Satu Mare, Sibiu, Eforie Sud, Bacău şi Târgu Jiu.

Adina Mocanu este o artistă care preferă să creeze lucrări video, evenimente performance, instalaţii, fotografii şi desene. Este interesată de variatele tipuri de intimitate, şi de cele mai multe ori abordarea ei este una ludică şi transformatoare. Caută constant forme şi formule vizuale de a schimba percepţia publicului asupra realităţii.

La Kunsthalle Bega, în Timişoara, până pe 20 martie 2022, în cadrul expoziţiei Cronicile viitorilor supereroi, curatoriată de Anca Verona Mihuleț, observăm lucrările Adinei, alături de o pleiadă întreagă de artişti vizuali expozanţi internaţionali: Adriana Chiruta, Baptiste Debombourg,  Heecheon Kim, Fabio Lattanzi Antinori, Lawrence Lek, Dalibor Martinis, Maria Pop Timaru, Larisa Sitar, Dimitar Solakov şi Stardust Architects.  Expoziţia Chronicles of the Future Superheroes este inspirată din cartea inventatorului american, Ray Kuzweil, Danielle: Chronicles of a Superheroine, carte în care sunt redate detaliat modalităţile pentru a rezolva probleme globale importante – migraţie, încălzire globală – prin intermediul tehnologiei.

Schimbăm maniera de exprimare vizuală, şi ne îndreptăm spre ilustraţia digitală, iar artista pe care o recomand este Irina Iliescu, ilustratoare cu un stil insolit de a reda părţi din cotidian. După proiectul Corporatrista în care prezenta stereotipurile zonei corporatiste cu mesaje pasiv- aggresive, pasaje auto-ironice, Irina şi-a îndreptat atenţia înspre prezentarea – într-o cromatică specifică –  a unor subiecte din cotidian, lucrări comisionate pentru expoziţii sau ilustraţii de carţi. Unul dintre proiectele recent comisionate a fost Films in Frame Magazine.

Text de MIHAELA ION

Mihaela Ion este manager cultural/ curator/ teoretician de artă cu o experienţă de peste 12 ani în cadrul industriei creative şi culturale româneşt iar la Fundația Calea Victoriei susține cursul online Introducere în Arta Contemporană.

art.raiffeisen.ro

Newletter zn png
Newsletter-ZN-2025-300x250

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Caută