Statutul de ‘celebritate’ este asociat prin definiție cu frumusețea și îngrijirea corpului, sufletului și minții întrucât implică asumarea rolului de model pentru followeri, iar vedetele produse de scena Pop culture pe parcursul timpului, încă de dinaintea invaziei influencerilor fabricați de online, au găsit în mod constant o formă de monetizare în împrumutarea propriei imagini unor brand-uri. Puține sunt însă celebritățile care au reușit să își transforme numele într-o locomotivă a unui business propriu și foarte rare cele care să și reziste cu succes pe segmentul lor de piață pop(ulară) mai mult decât durata unui trend pasager, propunând nu doar o linie sau serie de produse ci un concept cu potențial de evoluție organic, ce definește un anume stil de viață și mod de a privi lumea… după chipul și asemănarea, gusturile și principiile vedetelor care dau numele brandului: Victoria Beckham Beauty, Casa Zeta Jones, Kylie [Jenner] Cosmetics & Skin, Serena Williams Design Crew, [Alicia]Keys Soulcare sau Kesha Rose Beauty. În această categorie de rara avis se încadrează la noi Andreea Raicu, brand-platformă de lifestyle sănătos creat de vedeta română de televiziune, speaker TEDx și Good Will Ambassador, ce oferă deopotrivă consiliere, programe de pregătire și produse create în spiritul și valorile fondatoarei.
Foto: Creative Art Works
Succesul oarecum singular la noi al transformării (re)numelui în business a avut o anume rețetă de preparare generată speculativ în baza unor obiective impersonale? Greu de crezut, atâta vreme cât o sumară întoarcere în timp ne amintește că ANDREEA RAICU și-a lansat propria linie de tricouri, ‘Tssshirt’ by Andreea Raicu încă din 2009, la trei ani după o linie vestimentară gândită în tandem cu Irina Schrotter, că a publicat prima ei carte, Mănâncă şi arată bine! acum un deceniu, sau că primul ei DVD cu programe Tae Bo a apărut în 2007. De atunci însă până la actualele Andreea Raicu Collection, programul de fitness și nutriție Body Balance sau la măștile de dormit și Jurnalul emoţiilor, a fost o cale lungă iar perseverența autoarei de a nu se abate de la principiile ei fără a-şi eroda notorietatea sau business-ul merită să beneficieze de o explicație. Sau, cel puțin, asta am simțit noi.
Foto Alexandru Rosieanu
Andreea, numele unei celebrităţi transferat unui business nu îi garantează acestuia succesul, deci pot presupune că şi în cazul tău transformarea renumelui în brand nu a fost instantanee. Care au fost circumstanţele în care s-a declanşat acest proces? E foarte interesant ceea ce mă întrebi pentru că mă duce cu gândul la o discuție pe care am avut-o cu o prietenă care e în marketing. Nu ne auzisem de foarte mult timp și ea mi-a spus: ‘Planul tău de marketing și de comunicare a fost senzațional!’ ‘La ce te referi?’ ‘La cum ai transformat totul de la persoana publică și ai creat un business într-o zonă în care tu te-ai redescoperit.’ Atunci i-am zis: ‘Îți mulțumesc foarte mult că dinafară se vede așa, dar pot să-ți spun că nu am avut nici cel mai mic plan de marketing.’ Pur și simplu, a fost o comunicare și o evoluție firească a cine sunt eu, care s-a translatat într-un business. Practic, ce s-a întâmplat? Eu sunt o persoană extrem de curioasă, îmi place să am foarte multe experiențe și, pe lângă asta, îmi place să înțeleg de ce se întâmplă anumite lucruri. Am făcut 20 de ani televiziune, în care am avut o carieră ce a crescut odată cu trecerea timpului și eu am crescut la rândul meu, și am ajuns într-un moment în care am simțit că stagnez și, cumva, trăiam o contradicție. Ai tot ce vrei, eşti super-populară, celebră, situația financiară îți poate oferi un trai pe care ți-l dorești, ai cam tot ce spune societatea că trebuie să ai ca să fii fericită, doar că… eu nu eram fericită! Nu puteam să ignor acest lucru pentru că durerea și insatisfacțiile deveniseră foarte mari și atunci când există o problemă eu încerc să înțeleg de unde vine. Am încercat să aflu şi am înțeles că era din faptul că eu – voi vorbi despre mine nu şi despre alți oameni, deși este o tendință general valabilă pentru societatea noastră – mă mințeam foarte mult că sunt fericită prin realizările mele, prin lucrurile pe care le am, prin situația materială, prin statutul meu. Pentru că asta se spune, dacă ajungi să ai anumite lucruri înseamnă că ești un om realizat, ești un om de succes, iar asta înseamnă că ești fericit. Într-un fel sau altul, foarte mulți oameni asociază succesul cu fericirea, lucru cu care nu sunt absolut deloc de acord în acest moment. 
Foto Alexandru Rosieanu
Căutând însă fericirea şi nu neapărat succesul, acţionând emoţional şi nu pragmatic, înseamnă că ţi-ai asumat niște mari riscuri făcând pași de iniţiere într-o zonă complet necunoscută… Doamne, Dumnezeule! Păi în momentul în care am plecat de acasă în India, a fost ca și când m-am aruncat în gol, pentru că am plecat singură într-o țară în care nu cunoșteam pe nimeni și nu știam ce urma să se întâmple. Fiind Rac, sunt însă o persoană foarte emoțională, atentă la ceea ce îmi spune intuiția, şi simțeam prin toți porii că eu trebuie să mă duc acolo pentru că acolo voi afla răspunsurile. Și da, am aflat răspunsurile, am aflat că mă mințeam foarte tare, am aflat că m-am lăsat cumva dusă de val împreună cu toată lumea… că mergeam în aceeași direcție fără să realizez că eu sunt de fapt diferită – la fel cum suntem fiecare dintre noi – și cu siguranță eu am lucruri care mă fac fericită într-un mod diferit decât îi fac pe ceilalți. Dorința mea a fost să înțeleg care este adevărul meu pentru că fiecare dintre noi are un adevăr diferit. Una dintre promisiunile mele cele mai mari a fost să îmi găsesc adevărul și să mi-l trăiesc. Să nu mă mai mint sau să acopăr lucruri care nu îmi plac în viața mea. Și integrând tot ce am învățat în acea lună pe care am petrecut-o în India, am simțit cum viața mea se schimbă într-un mod incredibil. Am învățat să spun ‘Nu’, am învățat să pun limite, am învățat să am curajul de a alege ce e potrivit pentru mine, asumându-mi riscul de a-i supăra pe oameni. Am avut plăcuta surpriză să văd că unii nu s-au supărat și au rămas în continuare prietenii mei dar alții s-au supărat și au plecat. Am avut bucuria să văd că am o libertate, că viața îmi aparține și că eu decid ce e bine pentru mine, că viața este rezultatul alegerilor mele şi nu ale alegerilor altora care decid pentru mine.
Foto Creative Art Works
Cu ce alte învăţăminte ai rămas practic după această experienţă, care au continuat să îţi marcheze ulterior parcursul în viaţă? Am învățat să nu mai iau lucrurile personal, ceea ce m-a făcut să mă simt mult mai bine cu mine, să nu mă mai supăr de fiecare dată când cineva nu se purta cum îmi imaginam eu. Am învățat să nu îmi mai imaginez tot felul de povești și să trăiesc realitatea. Am învățat să trăiesc în prezent, am învățat să-mi iau timp pentru mine. Am învățat să îmi dau voie să greșesc… pentru că asta era o mare problemă pentru mine. Am învățat, pur și simplu, să mă cunosc și să mă port în consecință iar asta mi-a creat o viață diferită de cea pe care o aveam înainte. Am învățat să fac alegeri mult mai ușor, fără să mă mai gândesc la ‘ce o să se întâmple dacă’ și ‘dacă nu o să se întâmple’ și ‘cum o să fie’. Am încetat să mai fac scenarii, să mai regret trecutul și să mă mai gândesc la ce se va întâmpla în viitor. Cumva, s-au produs foarte multe schimbări și am simțit nevoia să vorbesc despre ele pentru că vedeam în jurul meu oameni care trăiau aceleași situații ca cele în care trăiam eu. Nu spun că luna petrecută în India, care a fost transformațională, înseamnă în general că atunci când ești conștient poți să schimbi imediat. Nu poți să schimbi imediat. Ai nevoie de lucru cu tine, de metode pe care să le integrezi în viața ta, dar eu – mai ales că întotdeauna am fost o persoană introspectă -, dându-mi seama că am câștigat niște instrumente incredibile care m-au făcut să trăiesc într-un mod diferit, am vrut ca și ceilalți oameni să afle despre ele.
Foto Creative Art Works
Prin intermediul website-ului care, ulterior, şi-a adăugat şi componenta deshop? Construisem site-ul înainte de a pleca în India, pentru că stilul meu de viață era oricum unul sănătos şi am simțit nevoia să povestesc oamenilor despre asta, despre ce şi cum mănânc, despre ce citesc sau ce experimentez, despre locurile în care merg și învăț ceva. Să împărtășesc din ceea ce îmi făcea mie bine. Când eram mică îmi doream să devin psihoterapeut pentru că mi se părea că doar așa se pot rezolva problemele oamenilor. De fapt, inițial, mi-am dorit să devin psihiatru, dar am înțeles că nu poţi vindeca oamenii care au niște afecțiuni foarte grave și că poți doar să-i ajuți să trăiască cu ele, și asta mi s-a părut foarte trist la momentul respectiv… şi-am zis ‘OK, bine, nu mă mai fac psihiatru, că nu pot să rezolv nimic.’. Dar cumva era în mine lucrul ăsta, dorința de a fi un suport pentru oameni și de a ajuta. La momentul respectiv nu era gândul unui business ci doar un site pe care am început să scriu tot mai mult și îmi aduc aminte că, atunci când am vrut să-i lansez titlul, m-am întâlnit cu mulți publisheri de la revistele care existau la acea dată, pentru că ne știam, și le-am spus ce vreau eu să fac, un site cu fotografii mari în care să vorbesc despre un stil de viață sănătos, care să nu aibă toate bannerele alea comerciale care mi se părea că strică absolut tot content-ul, că elimină orice impact emoțional și, mai ales, nu sunt în valorile lucrurilor pe care le promovez. Toți, în proporție de 100% mi-au spus: ‘Da… foarte drăguț dar e o prostie. Nu o să fie nimeni interesat.’. Recunosc însă că eu sunt o persoană încăpățânată atunci când cred în ideea mea și când nu am niciun argument din exterior care să susțină contrariul. Adică, pentru mine, argumentul ‘Nu se poate’ nu există. Sunt foarte deschisă să aud feedback – pentru că e singurul mod în care poți să crești – de la persoanele în care am încredere, dar ‘Nu se poate’, ‘Nu se face așa’ sau ‘Așa face toată lumea’ pentru mine nu există. Și m-am încăpățânat și se pare că încăpățânarea mea nu a fost nejustificată.
Foto Alexandru Rosieanu
Dar totuși încăpățânarea nu explică tranziția de la ideea de împărtășire pe un site a unor experiențe personale la cea, mult mai pragmatică, de magazin online. Deci am început cu site-ul. La momentul respectiv aveam un partener foarte bun pe business, eu neavând după 20 de ani de televiziune niciun fel de experiență în zona asta şi nici foarte multă încredere în mine. Cumva, lucrurile erau împărțite în două, la mine era partea de creație și tot felul de idei de promovare, iar la el era partea de business. Bun, toată lumea știe că la început un business trebuie susținut dar, de la un moment dat, trebuie să și producă ceva şi atunci am început să facem content pentru site care să producă, cred că din al treilea an. Mi-a revenit ideea tricourilor inscripționate cu tot felul de mesaje motivaționale din care mai făcusem şi apoi am introdus și hanorace. După aceea, într-o meditație, mi-a venit ideea agendei, pornind de la faptul că noi trăim cu toții pe pilot automat și tu… nu știi cum trăiești. Nu vine nimeni să te oprească ca să îţi spună: ‘Ai mâncat astăzi?’. ‘Nu am avut timp.’ ‘Ai făcut azi asta?’ ‘Nu știu, nu mai țin minte.’ Și am gândit-o ca pe un jurnal în care tu să scrii ceea ce faci în fiecare zi. Unu, devii conștient, și doi, dacă dai câteva pagini și vezi că astăzi ai scris că ‘Sunt trist’, mâine că ‘Sunt obosit’, poimâine că ‘Sunt deprimat’, răspoimâine că ‘Sunt frustrat’, îți dai seama că ajungi să te întrebi ‘Vreau să-mi trăiesc viața așa?’ şi îți crează un declic.
Înţeleg rolul agendei însă trebuie să mi-l descifrezi pe cel al seturilor de cartoline pe care le propui publicului,Descoperă-te şi cele ale Recunoştinţei, sau al Jurnalului…
Nu poţi înțelege lucruri despre tine decât dacă îți iei timp și să te întrebi. Ai nevoie de timp de introspecție, timp cu tine, în care să nu ai niciun telefon sau alte lucruri care să-ți distragă atenția. Cum poți face introspecție? Punând întrebările potrivite și luându-ți timp să scrii, să te gândești, pentru că doar atunci poți să tragi concluzii despre tine, despre interiorul tău. Că răspunsurile nu vin imediat, mai ales dacă nu ai obișnuința și exercițiul de a face lucrul ăsta. Ai nevoie să te gândești foarte mult, să faci tot felul de asocieri, să-ți amintești ce s-a întâmplat în viața ta. Sunt foarte mulți oameni care nu vor să meargă la terapie, din diverse motive, şi cumva aceste cartoline – făcute cu un psihoterapeut – sunt un suport care să te facă să devii un pic conștient, să înțelegi, să îți pui întrebări. Iar Jurnalul emoțiilor este un instrument extraordinar de bun, care te ajută și dacă faci și dacă nu faci terapie, pentru că procesul nu se întâmplă doar la sesiunile de terapie. Terapia se întâmplă între ele fiindcă acolo ești întrebat, ești direcționat, pus în diverse situații, dar tu ai de făcut o temă între cele două sesiuni. Tu înveți dar munca o faci singur. Iar acest jurnal poate fi utilizat în așa fel încât să te înțelegi mai bine, să intri în contact cu emoțiile tale. Vocabularul nostru legat de emoție este foarte limitat și, atâta vreme cât este limitat, nu ai cum să înțelegi ce ți se întâmplă ţie sau cu oamenii din jurul tău.
Să revenim la agendă şi la flow-ul evoluţiei brand-ului…
Partenerul meu de business de atunci a fost foarte circumspect și atunci i-am zis: ‘OK, dacă fac rost de bani, o facem?’. Ei bine, am făcut rost de bani de la un client căruia i s-a părut o idee foarte bună şi îmi aduc aminte că am lucrat foarte mult la ea pentru că era un produs nou şi nu știam cum să îl facem. Şi ne-a venit de la tipar pe data de… 22 decembrie! Ce să mai facem cu ea? ‘Cine mai cumpără agenda acum?’ Am venit la birou cu toții și am împachetat. Aveam 2.000 sau 3.000 de agende şi absolut toți, și șoferi și angajați și eu, am împachetat. Și rezultatul a fost absolut șocant, pentru că, până la jumătatea lui ianuarie, vândusem tot tirajul! Nu ne-a venit să credem… şi am mai tras încă un tiraj. Ne-am dat seama cât de multă nevoie este în zona asta, după care am continuat cu toate produsele. Îmi aduc aminte că, apoi, cineva m-a întrebat: ‘Dar de ce nu faceți niște conferințe?’ şi am zis ‘OK, pot să împărtășesc ce am învățat.’. Partenerul meu a zis atunci că nu putem face conferințe dacă nu cerem bani, pentru că informația gratis nu valorează nimic dar, oricum, nu o să vină nimeni. Cine să vină să dea bani? Eu urma să plec la un curs care dura șapte zile, în care nu aveam acces la telefon, la absolut nimic, eram izolată, şi am creat o strategie de comunicare pentru această conferință pe care am stabilit totuşi să o facem, în care să vorbesc despre lucrurile pe care le-am descoperit…
Foto Alexandru Rosieanu
… deci ai creat o strategie. Înseamnă că deja aveai acumulată o anume expertiză.
Nu, era absolut totul intuitiv. Revin. Am fost la acel curs și, după ce am ieșit din el, am intrat pe internet – nu eram în România – și nu mai era nici un banner despre conferinţă, nu mai era absolut nimic, nicăieri! Nici nu mai știu cât era intrarea, 60 sau 100 de lei, nu îmi mai aduc aminte. Și am văzut că nu mai e niciun banner, am sunat la birou și am întrebat: ‘S-a întâmplat ceva de nu merge?’. Mi-au zis: ‘A fost sold-out după cinci zile!’ Vreo 100 și ceva de bilete erau şi s-au vândut toate. A fost absolut șocant. Am făcut conferința iar lumea a fost extraordinar de receptivă, şi am început să facem aceste conferințe în mod constant. În primele au fost alese câteva teme în care eu am vorbit după care, dându-mi seama că nu am de unde să am atât de multe cunoștințe, am căutat domenii care să fie legate de ceea ce făceam eu, de un stil de viață sănătos și de ce ai nevoie ca să faci asta, sport, alimentație, comunicare, meditație. Am început să adunăm tot felul de specialiști din zona asta și o dată pe lună făceam câte o conferință. Ele aveau bilet de intrare dar aveam și un un sponsor care era alături de noi în conferința respectivă, evident, în valorile a ceea ce aveam noi de comunicat…
Texte pe site, agende, jurnalul, conferinţe, sunt toate forme de împărtăşire prin cuvinte a experienţelor tale… dar unde se încadrează ideea măștilor de dormit disponibile pe site?
Calitatea somnului nostru este influențată de mai mulți factori iar unul dintre ei este spațiul în care dormim. Dacă este un spațiu în care temperatura e foarte ridicată sau ai lumină, ai zgomot sau tot felul de lucruri care îți pot afecta somnul, te trezești neodihnit și fără energie. Pentru mine e foarte important să am întuneric atunci când dorm și atunci când merg în diverse locuri unde nu sunt draperii am nevoie să folosesc aceste măști de dormit în așa fel încât să nu mai trebuiască să mă trezesc… nu pot să dorm dacă este lumină afară. Cumva de aici a pornit ideea asta. Absolut toate produsele sunt create dintr-o nevoie a mea personală care s-a extins, le-am testat și, în principiu, 99% dintre produsele care mie îmi plac și pe care eu le folosesc, acelea se vând.
Foto Alexandru Rosieanu
Practic, brandul te caracterizează şi te reprezintă… Exact, într-o proporție de 100%. Femeile și toți oamenii care sunt în comunitatea noastră rezonează foarte tare cu cine sunt eu și de aceea vor să vadă ce mănânc, locurile în care mă duc, care sunt resursele care mă ajută să fiu echilibrată și să am energie, sau ce m-a ajutat să mă transform. Şi putem să discutăm pe fiecare produs în parte. De exemplu, sunt culori care îmi plac mai mult și culori care îmi plac mai puțin. Toate îmi plac, dar cu unele rezonez mai mult decât cu altele, iar culorile se vând direct proporțional în funcție de ce îmi place mie. În urmă cu mult timp, când aveam atelierul nostru propriu, eu în general veneam cu ideea de rochii dar, bineînţeles, se mai propuneau și alte variațiuni. ‘Hai să le testăm’. Testam piața și nu aveau mult succes. Cumva, comunitatea mea mă oglindește extraordinar de bine și toate produsele sunt unele în care eu cred și pe care le-am folosit, iar asta e una dintre valorile după care funcționez. Sunt în businessul ăsta de peste 20 de ani și în partea de endorsing ca persoană publică, niciodată nu endorsez produse, indiferent de suma care mi se oferă, dacă nu le-am testat și dacă nu îmi plac. Niciodată nu fac asta. Asta spun, că totul a pornit dintr-o nevoie foarte mare iar business-ul s-a desfășurat apoi în funcție de cum m-am transformat eu. Am lucrat foarte mult la zona de emoții şi atunci am simțit nevoia să dau mai departe, să-i ajut pe oameni să înțeleagă ce înseamnă aceasta. M-am specializat în a preda. Am făcut o școală care te ajută foarte mult să lucrezi cu emoțiile şi am lucrat cu emoțiile, apoi m-am specializat și am devenit coach, am început să fac sesiuni de coaching. Am înțeles cât de importantă e recunoștința în viața noastră ca să putem să ne bucurăm de ce avem și să nu mai avem această nemulțumire constantă pe care eu personal o aveam. Am simțit deci nevoia să dau mai departe şi, cumva, toate produsele sunt create din nevoia mea și din experiența mea.
Foto Alexandru Rosieanu
Pentru a creaAndreea Raicu Collection, de exemplu, nu cred totuşi că e suficientă experienţa şi ai nevoie inclusiv de know-how pentru a-ţi transforma ideile în obiecte. Dacă ai amintit de tricourile tale cu mesaje, să ne întoarcem înainte de asta, la ucenicia ta în fashion. Prima oară numele tău a apărut în 2006 în cel al liniei Irina Schrotter-Andreea Raicu. Irina m-a ajutat foarte mult în perioada în care a creat haine pentru mine atunci când prezentam emisiunea de televiziune şi de multe ori mergeam la ea la Iași, stăteam acolo și vedeam cum cos femeile. Bunica mea a fost croitoreasă, mi-a făcut foarte multe haine și aveam cumva noțiuni de bază de cum se face o rochie, pentru că stăteam lângă ea când le croia, le cosea, și mi se părea fascinant. Când am început să merg la Iași, plecam cu 7-8 ținute pentru evenimente și stăteam cu croitoresele, cu modelierele, cu toate femeile, în așa fel încât… înțelegeam. Îmi și plăcea să stau să mă uit la materiale, să văd cum se taie, să înțeleg termeni sau cusături. După care – pentru că foarte multă lume mă întreba de unde îmi iau hainele, cum mă îmbrac, de unde ar putea să se îmbrace la fel – a pornit ideea cu Irina să facem o linie de haine şi am făcut câteva colecții care au avut succes. Doar că pe atunci făceam [emisiunea] Big Brother, care îmi ocupa foarte mult timp pentru că era în fiecare zi iar weekendurile trebuia să plec în țară, și cred că acela a fost momentul în care nu am mai avut disponibilitate… cred că și ea [Irina Schrotter] a plecat la momentul acela din România și nu am mai putut să ne mai coordonăm agendele, drept pentru care am decis să ne oprim. Dar am făcut tricourile. În acea primă fază le făceam eu dar acum sunt cumpărate de la o companie care le produce sustenabil, din bumbac organic, și doar le imprimăm aici cu mesajul pe care îl creăm. 
Foto Creative Art Works
Avansând în timp, în ultimii ani ai lansatAndreea Raicu Collection şi apoi colecţia ‘7 Senses’ by Andreea Raicu. Cum lucrezi acum? Exclusiv pe baza ideilor tale? Colaborezi cu designeri? Când am început să creăm haine, practic am plecat de la ideea ‘cum se îmbracă Raicu’ şi am zis să facem niște colecţii, fiecare cu câte un designer. Am început cu brandul PNK, a mers foarte bine, s-a vândut colecția, și după aia am zis: ‘OK, dar hai să facem noi!’. Și ne-am creat un atelier în care făceam prototipurile, unde, bineînțeles, am stat și am învățat o grămadă de lucruri pentru că petreceam acolo mult timp, dar de produs, le produceam în afară, la niște făbricuțe mai mici. Prototipurile se întâmplau însă la noi în atelier. Acel parteneriat de business pe care îl începusem cu acel cineva a ținut până în 2018 sau 2019, după care am început să fac businessul singură şi am zis că nu mă mai interesează să fac haine. Producția de haine este o foarte mare bătaie de cap și doream să mă concentrez în zona de dezvoltare personală pentru că acolo simt eu chemarea și simt că satisfacția e mult mai mare. Am început să mă specializez, să merg la școli și să înțeleg că… poți să-ți pui toate hainele de pe pământul ăsta și toate machiajele și toate fardurile și toate coafurile impecabile, dacă tu nu ești bine pe interior restul nu mai contează. Și atunci când am deschis noul business am zis că o să fie doar de dezvoltare personală şi anume: agendă, cartoline, tricouri, tot ce te face să devii conștient de ce se întâmplă cu tine. Pe măsură ce trecea timpul, toată lumea mă întreba însă de rochii. ‘Rochiile alea frumoase?’ ‘Uite că nu mai facem rochii.’ ‘Dar rochiile alea?’ ‘Nu, nu mai facem nicio rochie.’ Cred că a durat un an de zile în care am fost întrebată de rochii cel puțin o dată pe săptămână… nu-ţi mai spun câte mesaje primeam la birou. Îmi aduc aminte că m-am întâlnit cu un prieten foarte bun, care e expert în IT și în strategie și a căutat pe internet “Andreea Raicu” şi “rochii”, și mi-a zis: ‘Tu nu ești sănătoasă la cap! Tu ai un potențial atât de mare! E un produs pe care piața îl cere și tu nu vrei să-l dai?’ Chiar nu înțelegea că nu mai vreau să fac asta, că nu mă mai interesează să fac asta, că energia mea se duce în altă parte. Până când, într-o zi, îmi scrie cineva de la o fabrică că ar vrea să producă haine pentru mine. Îmi zic ‘Hai să fac o discuție’ dar așa, cumva exasperată, îndoită de mine. Am fost de acord atunci să facem o colecție capsulă de Crăciun. Atât. Și am făcut-o. S-a vândut imediat dar a fost o bătaie de cap îngrozitoare și, sincer, nu mai am nevoie de asta. Nu-mi doresc să mai trăiesc în stres.
Foto Creative Art Works
Acea colecţie cu piese vestimentare de sărbători, opt modele dacă-mi amintesc bine, a fost în iarna lui 2019. Totuşi, nu te-ai oprit din a produce haine… Pentru că toată lumea zicea că hai să mai facem, că uite ce bine s-au vândut. ‘Bine, hai să facem o colecție de primăvară’. Scoatem o colecție de primăvară, facem prototipurile, le pozăm și, când să demarăm producția, a venit pandemia. Cine se mai îmbracă în rochie când toată lumea stă în casă? Nu avea niciun sens. Hai să facem două produse să vedem dacă merg că, dacă nu merg, nu are sens. Bineînțeles că nu au mers. Ce să mai cumperi, era o panică generalizată. Am stat noi și ne-am gândit ce putem să facem cu businessul, că nu voiam să dau pe nimeni afară… vorbim de businessul în care deja eram singură, total nou pentru mine. Am intrat într-o panică groaznică pentru că nu aveam nicio plasă de siguranță. Deci ce fac cu oamenii? Pentru că responsabilitatea mea, înaintea mea, erau oamenii. M-am gândit şi i-am împărțit în două zone. Ce nevoie au oamenii în momentul ăsta? De suport! Toți suntem în panică, oamenii nu pot dormi, sunt anxioşi, sunt stresați, au frica de necunoscut. Ce ajută asta? Meditația! Ce mai ajută? Cursul cu care să-i ții pe oameni așezați… și am început să meditez aproape în fiecare zi live cu ei pe Facebook și asta a creat suport. Cumva, pe lângă faptul că le dădeam un instrument, era… “the container”, eram cu toții, eram într-o comunitate. Se stătea foarte mult în casă, toată lumea în trening, şi așa ne-am forțat să dăm drumul la programele online pe care le gândisem, după care am zis ‘OK, nu mai facem haine dar ar trebuie să găsim totuşi ceva.’ Practic, tot planul nostru de business fusese dat peste cap pentru că o mare parte din veniturile noastre veneau din haine, care, dintr-o dată, au dispărut. Și stăteam de vorbă într-o zi cu o prietenă, cu Malvina [Cervenschi], şi nu-mi mai aduc aminte cum am ajuns la… “Trebuie să faci niște haine de stat în casă”.
Foto Alexandru Rosieanu
Presupun că este vorba de colecţia ta de homewear & sleepwear7 Senses, lansată în 2020… Am pornit de la ideea că femeile ajung să stea în casă în hainele pe care nu le mai poartă afară, pentru că sunt uzate, sunt demodate, sunt boțite sau sunt degradate și eu consider că asta nu e o dovadă de respect față de tine. Dimpotrivă, e o dovadă de lipsă de respect și de dragoste față de tine pentru că, atunci când iubești pe cineva, vrei să-i dai ce-i mai bun, nu ce-i mai rău. Când eram mică, eu îmi doream foarte tare să pot fi îmbrăcată cum vedeam în filmele de la Hollywood, în cămășile alea mătăsoase de noapte și kimonourile lungi și frumoase din mătăsuri bej, şi-am zis ‘OK, let’s do this!’. Nu cred că poți să-ți imaginezi în ce condiții am lucrat în pandemie şi am scos această colecție care, altfel, s-a vândut foarte bine… neașteptat de bine, pentru că oamenii nu sunt neapărat obișnuiți să se gândească cu ce se îmbracă în casă. După care, în toamnă, pentru Crăciun, am făcut o greșeală, fiindcă ne-am zis să facem o colecție din mătase. Foarte frumoasă doar că, fiind din mătase, și prețurile erau pe măsură… drept pentru care nu a fost un hit așa cum ne imaginam. Le-am vândut dar nu a fost un hit. Lecția a fost că, atunci când lansezi un produs, trebuie să-l lași să se așeze, să devină cunoscut pe piață, pentru că oamenii nu-l știu. Aia a fost o lecție foarte bună. Costisitoare dar bună… dar cred că numai aşa poți să înveți. După care, în vara anului trecut, am creat niște haine pe care poți să le porți și afară, și ne-am trezit cu vânzări foarte mari și, mai ales, cu cliente la birou, noi aici având doar biroul de producție, nu şi un showroom. Atunci am zis ‘OK, se pare deci că oamenii vor haine în continuare’ și ne-am apucat să le facem din nou.
Nu ai cochetat și cu ideea de produse de beauty? Cea mai recentă carte a ta,Secrete aflate pe pielea mea, a fost caracterizată de Laura Cosoi ca un “jurnal de beauty”.
Să ştii că am făcut un research de piață în urmă cu mai mulți ani fiind curioasă să văd cum se creează un parfum și ce înseamnă planul de afaceri pentru un parfum. Mai târziu, acum 3-4 ani, a venit cineva la mine și mi-a spus: ‘Suntem o companie care vrea să facă un parfum și credem că tu ești cea mai potrivită, că ai și shop, ești și un nume.Nu trebuie să faci nimic.’. Am zis ‘Nu. Îmi pare rău, dar nu am timp.’ pentru că orice produs pe care scrie numele meu are implicarea mea 100% şi i-am arătat cum… nu trebuie să fac eu “nimic”. Unu, trebuie să fac un research despre cum aș vrea să fie, ca să pot să-ți comunic ce vreau de la parfumul respectiv. Doi, research pentru sticlă, cum aș vrea eu să fie și apoi să traduc asta, apoi research pentru ședința foto, pregătirea pentru ședința foto, şedința foto propriu-zisă. Poze pentru tot felul de promovări, alegerea cutiei, toate lucrurile astea… oamenii nu se gândesc că orice feedback și orice proces durează şi presupune o succesiune de modificări sau nuanțări care se fac pe parcurs. Iar astea toate înseamnă timp. Timpul meu e limitat. Dacă eu dau la fiecare câte puțin, rămân fără el. Și atunci eu trebuie să înțeleg cât înseamnă pentru mine. Ce venituri am eu din treaba asta? ‘Păi, e mișto să ai un parfum.’ Am ajuns la vârsta la care nu mai contează că e mișto să am un parfum. Același lucru s-a întâmplat cu mai multe produse. Am făcut un calcul rapid. Cât îmi ia mie să promovez produsul respectiv? Atât. Câți bani fac din el? Atât. Nu rentează! Adică prefer să fac în continuare proiecte care, poate, nu-mi aduc atât de mulți bani dar sunt proiecte de suflet care mă încarcă. Conferințele, de exemplu, mă încarcă pentru că-mi place să fiu cu oamenii și e foarte important să dau înapoi, să fiu un suport, să fiu in service pentru oameni. Norocul e că eu nu fac lucruri ca să mai scrie cineva de mine sau ca să mai apar pe o copertă şi, de fiecare dacă când fac ceva, mă gândesc în primul rând de ce fac lucrul ăla şi la ce poate să ajute, câți oameni poate să ajute și care e beneficiul real al celor care vor intra în contact. Mă întreabă lumea de ce nu mă mai duc la televizor. Nu mă interesează. Pentru că, în momentul ăsta, nu mai rezonez cu ce se întâmplă la televizor. Ce pot să spun e că mă ajută foarte tare faptul că tot ceea ce fac eu… nu fac din ego.
Foto Creative Art Works
Spui că a nu face lucruri din ego te ajută… e aparent un paradox fiindcă, în mod obişnuit, ideea de “afacere” este clădită pe principiul de a te ajuta pe tine însăţi mai mult decât pe ceilalţi, de a obţine de la ei mai mult decât oferi. Ce m-a ajutat pe mine ca antreprenor este faptul că am avut curaj și am experimentat și cred că, mai ales în zona asta de persoană publică, ce am învățat este tocmai acest humbleness. Faptul că eu sunt pe coperta unei reviste sau am un business nu mă face să fiu mai bună decât tine. Pot să fiu şi pe o copertă dar să fiu şi recunoscătoare că avem interviul ăsta sau că am niște angajați absolut minunați. E ceva cu care am venit de acasă și cred că asta este reușita, atât într-un business cât și într-o relație, capacitatea de a înțelege și de a fi acolo pentru celălalt şi de a fi recunoscător pentru tot ceea ce trăiești. Nu am pornit în business cu vreo noțiune, nu am pe nimeni care să aibă simț practic când vine vorba de business la mine în familie, absolut deloc, ba din contră. Când am început businessul eu aveam doar o bucurie: să dau oamenilor. Asta era dorința mea, să pot să îi inspir, să-i ajut cu lucrurile pe care eu le-am învățat. Ulterior, am înțeles că, pentru a da la cât mai mulți oameni, am nevoie de suport, iar suportul ăsta nu poate apare decât cu niște resurse… pe care eu trebuie să mi le creez. Dacă eu vreau să vă aduc vouă cât mai multe lucruri, am nevoie de suport ca să o fac într-un mod organizat, pentru că nu pot să fac lucrurile astea singură, îmi este absolut imposibil. Plus că mai e o altă treabă, nimeni nu prețuiește lucrurile pentru care nu plătește pentru că li se pare că sunt fără valoare. Dacă are valoare, de ce e gratis? Atunci am înțeles că trebuie să cer bani fiindcă altfel capătă valoare produsul meu și pentru că am nevoie să creez un sistem în jurul meu cu care să pot să dezvolt din ce în ce mai mult. Cumva, asta m-a făcut să devin un pic orientată către bani pentru că, direct, nu aveam simțul banilor, dorința mea era să dau oamenilor. Eram așa de fericită că am descoperit niște lucruri încât vreau să dau și la alții. Acum, bineînțeles că s-au schimbat lucrurile, s-au nuanțat, dar tot nu doresc să fac bani cu orice preț. Pentru mine e mai întâi important să aduc valoare – care va aduce apoi și o satisfacție financiară -, adică întotdeauna pun ce pot eu să aduc și după aia ce pot eu să primesc.
Foto Alexandru Rosieanu
BrandulAndreea Raicu s-a născut, s-a consolidat şi evoluează datorită acestor oameni cărora te adresezi cu regularitate. Această comunitate se schimbă însă, inevitabil, odată cu contextul. Există diferenţe majore în raportul dintre brand şi public apărute cu trecerea timpului? Dacă la început apropierea de oameni am făcut-o instinctiv, după aia am stat și am citit cărți de branding și am înțeles de ce comunitatea mea s-a apropiat de mine mai mult acum față de cum se simțea înainte. Îmi aduc aminte că eram la Prima TV și era un sistem în care se făceau sondaje despre persoanele publice din trust, și aveam categoria de oameni, atât femei cât și bărbați, între 20 și 30 și ceva de ani la momentul respectiv, care nu mă plăcea absolut deloc. Aveam pe segmentul acela cel mai mare grad de hate pentru că femeile respective nu puteau să fie ca mine și bărbații nu puteau să fie cu mine. Gradul cel mai mare de love era la categoria celor mai mici și a celor de peste 40 de ani. Ei bine, lucrurile s-au schimbat radical acum, după transformare. Cea mai mare parte din comunitatea noastră este formată din femei, cele mai multe între 24 și 34 de ani, următoarea categorie fiind 34-45, după care 18-24. Asta pentru că, în momentul respectiv, eu eram atât de deconectată de la mine și era atât de mare diferența între cine eram eu și ce arătam, încât oamenii își dădeau seama – chiar dacă nu știau să spună ce este – că e ceva în neregulă, pentru că un brand coerent este acela în care ce e înăuntru este și afară. Ori atunci eu eram extrem de nefericită dar arătam cât de fericită sunt, iar lucrul ăsta se simțea fără să îți dai seama ce era de fapt în neregulă. Acum, când am devenit extrem de onestă, de vulnerabilă şi de autentică de față cu oamenii, acea categorie care atunci mă ura s-a identificat foarte mult cu mine și s-a apropiat de mine. Acum [Andreea Raicu] este un brand coerent, ce e înăuntru reflectă și ce este afară, sau ce este afară reflectă ce este înăuntru… și asta înseamnă pentru mine succesul. Să poți să ai o viață care îți reflectă ceea ce simți, ceea ce îți dorești, nevoile tale, dorințele tale și cine ești tu pe interior.
Foto Alexandru Rosieanu
Vorbind de un public predominant feminin, cum te raportezi la feminitate și feminism? Recunosc că eu nu sunt o feministă înrăită pentru că eu am fost crescută ca o feministă fără să înțeleg lucrul ăsta la momentul respectiv. Am fost crescută ca o femeie care trebuie să fie foarte independentă, o femeie care nu are nevoie de nimic de la nimeni, o femeie care trebuie să facă singură lucrurile, o femeie autosuficientă, iar din punctul meu de vedere aceste lucruri sunt ca o sabie cu două tăișuri. În cazul meu, a fost o sabie cu două tăișuri… unul mai tăios decât celălalt. Pentru că m-am identificat atât de mult cu femeia puternică, independentă, și pentru că complexul “prostiei” mi-a fost indus de când eram mică – ‘orice, dar să nu fii proastă, iar o femeie frumoasă în general e proastă’ -, m-am luptat foarte tare ca oamenii să mă ia în seamă. Și cum poţi să te ia cineva în seamă? Demonstrând! Demonstrând că ești capabilă să faci tu singură totul, că ești foarte inteligentă, că ai tot timpul energie, că ești dispusă și disponibilă… eşti Wonder Woman! Acum, sincer, Wonder Woman asta a început să se ia la întrecere cu toată lumea, inclusiv cu bărbații, iar Wonder Woman a devenit total neatractivă… pentru că un bărbat nu mai are loc lângă ea. Cred foarte tare că dorința noastră de a demonstra că putem și că suntem capabile ne-a dus dintr-o extremă în cealaltă. Și-am să vorbesc despre mine, pentru că asta m-a făcut să creez cursuri de feminitate din propria experiență, tocmai fiindcă m-a făcut să fiu lipsită de feminitate, lipsită de blândețe, lipsită de răbdare, lipsită de acea energie caldă și care îmbrățișează, lipsită de o atitudine și de un limbaj feminin, lipsită de înțelegere, lipsită de toleranță, lipsită de flexibilitate…
Foto Alex Mateiu
Dar nu tot singură ai depășit această fază?
Nu, nu am depășit-o singură pentru că atunci când ești doar tu crezi că e bine. Ai nevoie de niște oglinzi care să-ți arate lucrurile respective şi am învățat cu ajutorul partenerilor mei și cu ajutorul prietenilor mei. Îmi aduc aminte că eram în terapie și m-au pus să fac o analiză a prietenelor mele. Și mi-am dat seama că 99%, dacă nu 100%, din prietenele mele aveau energia masculină mult mai puternică decât energia feminină. Nu cu ajutorul doar a celor apropiați dar și cu ajutorul comunității tale pentru că, în fond,7 Senses este un statement de feminitate. Doar că 7 Senses s-a lansat după ce am înțeles eu toate lucrurile astea, adică pentru mine a fost un proces foarte lung. De asta spun că tot ceea ce e în afară este o extensie a ceea ce e înăuntru şi, de fiecare dată când mai am o realizare interioară, găsesc modalități să o spun, indiferent că o fac pe blog, printr-un produs sau printr-un video, pentru că mie mi se pare incredibil ce am descoperit și vreau să-ţi spun și ție. Pe mine m-a ajutat, poate te ajută și pe tine. Poate nu e cazul, poate nu ți se adresează, dar, uite, eu am descoperit asta și vreau ca şi tu să știi. Unul dintre lucrurile care se va regăsi într-un produs ulterior al meu este legat de… nevoi. Suntem incapabili să ne satisfacem nevoile pentru că nu le știm. Mai ales dacă ești o femeie puternică nu ai timp să îți asculți nevoile și, în al doilea rând, ți-e greu să le exprimi. Pe lângă cursul de ‘Feminitate’, am făcut de curând un curs de ‘Demnitate’ unde aveam acces la un grup de WhatsApp în care erau toate femeile, iar energia grupului respectiv în care fiecare venea și vorbea despre probleme, despre ceea ce simte, a făcut ca acest curs să aibă foarte mult succes pentru că femeile nu s-au mai simțit singure şi au simțit că e OK să aibă lucrurile astea la care să lucreze. Cumva, cineva le-a făcut să înțeleagă lucruri pe care ele nu le-au descoperit la ele însele… le-au descoperit prin alții. Pentru că noi nu singuri ne descoperim și ne vindecăm lucrurile în relații. E foarte greu să rezolvi singur și e foarte greu să rezolvi doar citind cărți.
