Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 04/03/2022
Lifestyle

Ghid rapid: cum să fii mereu pregătit pentru o pană de curent

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii Ghid rapid: cum să fii mereu pregătit pentru o pană de curent Share Ghid rapid: cum să fii mereu pregătit pentru o pană de curent


Întreruperile de curent neplanificate te pot lua prin surprindere. Cunoscută și sub denumirea de cădere de tensiune, alimentarea cu energie electrică se oprește pe durata unui interval de timp, din pricina defecțiunilor apărute la rețeaua de energie, condițiilor meteorologice sau chiar deteriorării echipamentului electric. Deoarece trăim într-o eră a vitezei, caracterizată prin utilizarea constantă a gadgeturilor ori aparatelor electrocasnice, pana de curent limitează accesul rapid la informație, îngreunează comunicarea și scade calitatea stilului nostru de viață. Primul lucru util în această situație este să-ți păstrezi calmul. Vorbește cu distribuitorul de energie electrică pentru a afla ce s-a întâmplat și în cât timp estimează că se va rezolva situația. În acest fel, vei putea apela mereu la trusa de urgență cu obiecte utile. 

Kitul necesar în casă

În primul rând, este indicat să-ți asiguri provizii de hrană neperisabilă, suficientă pentru câteva zile (conserve, orez, paste), sticle cu apă plată îmbuteliată (câte doi litri pentru fiecare persoană) și produse esențiale de igienă. Bateriile sunt un alt element pe care te poți baza, deoarece îți permit să folosești un radio pentru a afla știrile transmise de autorități. În ceea ce privește sursa de lumină, ai la dispoziție două variante eficiente: lanterna solară și lumânările. 

Pentru că trebuie să fii pregătit pentru orice situație, în cazul unui generator electric avantajele primează. Având o viteză mare de răspuns, un generator alimentează locuința în doar câteva minute, nu emite zgomote deranjante și te va ajuta să depășești căderea de curent mai ușor.

Dacă va fi necesar să părăsești casa, echipează geanta de urgență cu un set de pături groase, haine călduroase și saci de dormit. În plus, păstrează la îndemână câteva flacoane cu medicamente și o trusă de prim-ajutor, în interiorul căreia găsești analgezice, vitamine, dezinfectant și fașă sterilă.

Protejarea dispozitivelor electronice

Nu este un secret faptul că întreruperile de curent și fluctuațiile de tensiune pot duce la defecțiunea aparatelor electronice, lucru ce aduce prejudicii majore familiei. Când se oprește curentul, specialiștii în domeniu recomandată ca prim pas deconectarea siguranțelor de la tabloul electric. Scoate din priză frigiderul, mașina de spălat, încărcătoarele, televizorul, laptopul sau alte aparate electrocasnice. După ce furnizarea cu energie electrică a fost reluată în zona ta, siguranțele se reconectează, iar, prin intermediul unui aparat de măsură, se verifică sarcina prizei. Doar când valoarea atinge 220V, obiectele din casă se conectează la sursa de curent. 

UPS (Uninterruptible Power Supply) reprezintă soluția care îți poate salva laptopul din fața pericolului. Definită ca o sursă neîntreruptă de putere, sistemul UPS deține capacitatea de a efectua conexiunea dintre rețeaua de alimentare și restul consumatorilor din locuință. În momentul în care se produce o pană de curent, UPS-ul furnizează energia necesară fără întreruperi. Desigur, nu trebuie să comparăm performanțele acestui sistem cu cele ale unui generator, spre exemplu, cele două fiind diferite. În timp ce un generator aduce beneficii întregii case, UPS se folosește preponderent în domeniul IT, telecomunicații sau aplicații cu grad redus de sensibilitate.

Chiar dacă viața noastră este dependentă de curentul electric și dispozitive electronice, căderea de tensiune ne oferă ocazia să petrecem timp în compania celor dragi. Poate n-ai apucat până acum să citești romanul preferat sau n-ai discutat de multă vreme cu membrii familiei. Indiferent de situație, pana de curent se va remedia în scurt timp.

Sursă foto: Shutterstock

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută