Gabriel T. Bălănescu | Festivalul iubirii

Atât ziua Sfântului Valentin, cât și Dragobetele își propun în fiecare an același lucru, să abordăm discuția despre iubire. Astăzi, iubirea tinde către o puternică latură manifestată prin comercialul evenimentului. Fie exprimat prin varii cadouri, achiziții pragmatice și ancorate solid în statutul social, fie prin evenimente intime, însă manifestate în public, în sensul vacanțelor exotice sau, mai simplu, al ieșirilor la restaurant. Drept este ca „normalitatea” zilelor noastre a afectat puternic orice manifestare de ordin public.

Cultura occidentală vs cultura locală

Cultura occidentală, deși pigmentată cu foarte multe intersecții, are și diferențele sale. Aici și acum, fiind luna iubirii, noi, românii, avem doi protagoniști, ce se află în competiție pentru același teritoriu al iubirii. Pentru că nu suntem etnocentrici, cultura locală a permis accesul și Sfântului Valentin, deși poziția acestuia era deja ocupată de binecunoscutul Dragobete. O spun zâmbind, căci Dragobetele este la fel de cunoscut ca și prietenul cu numarul 3657 din lista noastră de Facebook. Ne sună familiar, dar mai bine să nu intrăm în detalii.

Stați însă liniștiți, căci și în lumea antropologiei există mai multe diferențe în discursul despre sorgintea Dragobetelui, decât puncte comune. Analiza lingvistului ne trimite către o direcție, iar manifestarea aparentă a obiceiului către o alta. Pentru că nu am decis ce cale să aleg pentru a stabiliza, oarecum, în conștientul colectiv, această mică problemă de sorginte, am ales să vă prezint o mică serie de practici, diferite însă, concentrate pe același subiect: IUBIREA.

Am ales să vă prezint o mică serie de practici, diferite însă, concentrate pe același subiect: IUBIREA.

Poate că termenul de „Poliandrie” vă scapă ca înțeles, însă trimite către practica mariajului unei femei cu mai mulți soți. Întâlnită în lanțul Himalaya, unele voci spun că această practică ar avea la sorginte grija față de pământul comun. Căsătoria avea loc în familie de frați și era celebrată în funcție de locul și evoluția fiecărui frate în societate.

Este posibil ca noi toți să avem o opinie față de Iran, implicit despre ritualurile specifice culturii musulmane, cu toate variațiunile sale. Ei bine, într-o sectă din Iran, există posibilitatea să te angajezi în căsnicie de probă. Practic, cei doi tineri își stabilesc în formă contractuală durata căsătoriei, testând în acest fel validitatea alegerii.

În Mozambic, o comunitate agrară are regula strictă împotriva sărutului. Aparent, schimbul de salivă nu intră în categoria „comportament dezirabil”, însă aceeași comunitate nu are nicio regulă împotriva actelor sexuale în public.

Să revenim însă la Valentin al nostru, sau al lor, precum și la Dragobete. Istoria ne arăta că difuzionismul cultural este prezent de mii de ani și este mecanismul de transfer al informației culturale dintr-o zonă către alta. Astăzi, însă, pe acest difuzionsim a fost grefată o campanie de marketing care tinde să transforme evenimente culturale în evenimente comerciale. Tinde, fiind mai degrabă eufemistic, căci realitatea este aceea pe care o alegem fiecare dintre noi. Cred că iubirea nu are nevoie neapărat de festivalul său, mai degrabă, o conștientizare a stării emoționale personale ne-ar calibra pe direcția potrivită. Pană la urmă, membrii aceleiași specii împărtășesc mai mult sau mai puțin aceleași caracteristici. Capacitatea noastră emoțională răspunde nevoilor fiecăruia și este foarte probabil să avem nevoie să învățăm mai mult despre emoțiile noastre. Astfel, nu vom mai avea nevoie de ancore în sfera fizică pentru a vorbi despre ancore emoționale.