Savurosul stimulent are o istorie la fel de bogatã precum gustul care l-a făcut celebru. Triburile autohtone din Africa mãcinau boabele nedecorticate şi amestecau pasta cu grãsime animalã pânã ce obţineau nişte bile pe care le consumau rãzboinicii. Efectul stimulator al cafelei a fost asociat de multe ori cu un anumit extaz religios, practicat de vraci şi preoţi. Cele mai vechi informații cu o doză crescută de veridicitate cu privire la consumul de cafea datează din secolul al XV-lea, din Yemen, Peninsula Arabică. În acele regiuni, boabele de cafea au fost pentru prima dată prăjite și consumate într-un mod similar celui din prezent. Originea boabelor de cafea se crede a fi din regiunea Etiopia, Africa de Nord. În Europa, cafeaua a ajuns întâiași dată prin portul din Veneția. Apoi, la 1453, la Constantinopol este deschisă prima cafenea din lume. În prezent, anual se consumă undeva la peste 400 de miliarde de cești de cafea.
Cafea în Brașov
În orașul de sub Tâmpa există peste 30 de cafenele. În ultimii ani, fenomenul numit „cafea de specialitate” a căpătat o amploare remarcabilă. Cei mai mulți dintre comercianți recomandă acest tip pentru a înțelege mai mult ideea de cult al cafelei, dar și pentru diferențierea gustului adevărat.
Croitoria de Cafea
Inspiraţi de iubirea pentru meşteşug, prezentă încă din 1935 în această prăvălie din strada Iuliu Maniu 17, oamenii de aici au creat un concept aproape de dorinţele clienților. „Croitoria de Cafea” îmbină conceptul de coffee shop cu cel de prăjitorie de cafea, dar și de day-office într-un spaţiu prietenos situat la doi pași de centrul Brașovului.
Țara de origine a cafelei de la Croitorie poate varia de la Brazilia, Columbia sau Etiopia. Sora mai mică a Croitoriei este cafeneaua Nola de pe micuța stradă Hans Benker numărul 6.
Cafeteca
Pentru comunitatea brașoveană, Cafeteca, în special cea de lângă sala Patria, a devenit un loc preferat de foarte multă lume și datorită numeroaselor tipuri de cafea, dar și pentru terasa minunată, care oferă o oază de liniște în tumultul tot mai mare al orașului. În plus, mai există două locuri cu aceeași denumire în centrul comercial Magnolia din Răcădău, dar și în noul Farmers Market „Shopron”, deschis la 1 octombrie. Se ghidează după spusele lui Mark Twain: „viața este prea scurtă ca să bei cafea proastă”.
Tekafe
Dacă ești din Brașov și auzi expresia: „să bem cafea bună” este clar ca lumina zilei despre ce loc este vorba. La „Tekafe” găsești întotdeauna cafea proaspătă, de cea mai bună calitate provenită din: Etiopia, Honduras, Costa Rica, Panama, etc., dar și rarități precum Gesha. Cei de aici colaborează atât cu prăjitorii locale, naționale, cât și cu prăjitorii internaționale. Sunt activi și pe social-media unde vă oferă tips & tricks sub formă de video-uri despre cum să preparați cafeaua acasă. Tot aici aveți o gamă largă de sucuri naturale, beri artizanale, ceaiuri și deserturi homemade.
Breakaway
În cazul în care v-ați rătăcit pe la cumpărăturile de sezon din centrul comercial Coresi aveți un loc în care să vă recăpătați energia. „Breakaway Coffee Shop” are cafea de specialitate, proaspăt prăjită, adusă de la ferme din întreaga lume, prăjită local, în Brașov. Dacă nu puteți ajunge, însă, la locația din strada Camil Petrescu 3, trebuie să știți că oferă livrarea gratuită pentru comenzile peste 100 lei oriunde în România sau livrare gratuită pentru orice comandă în orașul Brașov.