Pentru rolul Anitei din musicalul clasic West Side Story din 1961, Rita Moreno a câștigat premiul Oscar. Acum, ea revine în noua versiune regizată de Steven Spielberg și este mai vivace ca oricând.
Există doar 16 membri ai clubului EGOT, un grup restrâns de artiști care au câștigat în cariera lor câte un Emmy, Grammy, Oscar şi Tony, iar Rita Moreno este unul dintre aceştia (mai mult, ea este unul dintre cei trei care au fost laureaţi şi al premiului Peabody). În 1961 a strălucit în West Side Story / Poveste din cartierul de vest, interpretarea ei memorabilă ca Anita reprezentând o inspirație pentru generațiile următoare de actori latino-americani. „Faptul că o persoană a jucat un rol de portorican într-un musical de un uriaș succes a însemnat foarte mult pentru comunitatea hispanică, şi nu doar pentru cea din Puerto Rico – din aceasta tara care a exultat la vederea sa”, spune Rita Moreno. „A fost o experiență extraordinară din toate punctele de vedere”.
Moreno se întoarce acum în povestea care i-a făcut un nume, dar într-un rol diferit. Pentru adaptarea lui Steven Spielberg a producției originale de pe Broadway, concepută de Jerome Robbins, Leonard Bernstein, Stephen Sondheim și Arthur Laurents, ea joacă rolul Valentinei, văduva lui Doc (proprietarul magazinului de dulciuri din precedentele iterații artistice). Personajul lui Moreno acționează ca o voce adultă a rațiunii pentru bandele rivale, The Jets și The Sharks, care se războiesc între ele în New York-ul anilor ‘50. Ea are o legătură deosebit de puternică cu Tony (Ansel Elgort din Baby Driver), un delincvent juvenil pe care l-a luat sub aripa ei. În afara rolului, Rita Moreno este și producătoarea executivă al filmului.
Prezența lui Moreno în această nouă versiune nu a trecut neobservată printre tinerii din distribuție. „Este un pionier pentru foarte mulți dintre noi”, spune Rachel Zegler, care o joacă pe María în filmul lui Spielberg. „Nu am crezut că ar putea fi o posibilitate pentru cineva ca mine până când am văzut-o pe Rita Moreno dansând pe acoperiș într-o frumoasă rochie mov. Astfel, faptul că o avem printre noi în acest film ne duce la un alt nivel.” Deși are 89 de ani, Rita Moreno vorbește la fel de înflăcărat ca personajul său despre noul ei rol, despre sfaturile pe care i le-a dat lui Spielberg, dar și despre cum era să refuze să o joace pe Anita în ecranizarea din 1961…
Cum ați ajuns să faceți parte din versiunea lui Steven Spielberg a filmului Poveste din cartierul de vest?
Datorită lui Tony Kushner. El scria scenariul pentru Steven Spielberg, fiind vechi colaboratori. Discutând cu soțul lui, Mark Harris, cum să rezolve situația personajului Doc, i-a venit ideea ca eu să joc văduva lui Doc. Aparent, Tony este un mare fan de-al meu, lucru pe care nu-l știam.
Ce s-a întâmplat după asta?
Steven m-a sunat, iar eu i-am spus: „O, Doamne, sunt flatată de această propunere, dar eu nu fac cameo-uri. Cred că a face un cameo, mai ales în acest film, ar putea fi o diversiune majoră pentru privitor, în detrimentul filmului.” Iar el mi-a răspuns că „Nu, este un personaj adevărat. Are un nume, un job. Se numește Valentina.”, după care mi-a spus că nu mi-ar fi propus niciodată un cameo și m-a întrebat dacă poate să-mi trimită scenariul și dacă sunt interesată. Am răspuns afirmativ şi apoi am primit scenariul.
Ce părere aveți despre scenariul lui Tony Kushner?
Îmi place ceea ce a făcut cu scenariul prin faptul că a clarificat o mulțime de lucruri care nu au fost cu adevărat abordate în original. Să nu uităm că această poveste este o piesă de teatru la bază. Nu vreau în niciun fel să denigrez originalul pentru că dacă nu ar fi fost originalul, nu am fi făcut o altă versiune a lui. Deci, sunt multe de spus despre primul West Side Story. Oamenii îl numesc un film iconic. Ei bine, așteptați până îl veți vedea pe acesta…
Ce ne puteți spune despre Valentina?
Valentina este un personaj minunat. Ea încă deține magazinul de dulciuri [Doc’s], în subsolul căuia doarme personajul Tony. Ea este inima filmului, spune Tony Kushner. Există ceva la ea care este deosebit de matur, iubitor și de cald. Are un rol important şi sunt foarte mândră că fac parte din această poveste.
Cum ne puteți descrie relația Valentinei cu Tony?
Aici se vede faptul că Tony Kushner știe să asambleze lucrurile foarte frumos. A creat o relație atât de încântătoare, de drăguță și de dulce. Ea este pentru el ca o figură maternă, de fapt mai mult ca o mătușă. Îl protejează împotriva celor din The Jets pentru că el încearcă să fie drept în toate privințele.
V-a plăcut să lucrați cu Ansel Elgort?
Puștiul ăsta este extraordinar. Trebuie să vă spun că după ce l-am văzut în Baby Driver, mi s-a părut incredibil dar nu mi l-am putut imagina ca fiind Tony. Oh, Doamne, cât de mult m-am înșelat! Mă bucură să spun și faptul că are o voce excepțională. De îndată ce îl auzi, te întorci spre el. Are o voce foarte bărbătească, care iese dintr-un tânăr foarte frumos.
Rita Moreno despre Steven Spielberg
“Este un regizor minunat pentru că discută despre fiecare scenă în parte. E conștient că ești suficient de bun ca actor pentru a ști care este direcția în care se duce, aşa că te invită să contribui la dezvoltarea acestui proces. Te abordează pe ușa din spate… e cel mai bun mod pentru mine de a descrie ceea ce face.”
Dar cum a fost experiența dumneavoastră cu Steven Spielberg?
Steven este unul dintre cei mai mari cineaști din toate timpurile. Este cea mai cinematică persoană pe care am văzut-o vreodată. Este făcut pentru și din film. Sunt mai multe cadre în această producție nouă care îți fac pielea de găină. Mie mi s-a zburlit părul încontinuu pentru că sunt lucruri pe care le-a făcut în acest film care vă vor da fiori. El a inventat lucruri pe care nu le-am mai văzut până acum, care trec atât de repede încât spui: „Oh, trebuie să văd asta din nou?”. Este foarte inventiv și creativ.
Cum e Steven ca regizor în raport cu un actor? Cum vă îndrumă?
Este un regizor minunat pentru că discută despre fiecare scenă în parte. E conștient că ești suficient de bun ca actor pentru a ști care este direcția în care se duce, aşa că te invită să contribui la dezvoltarea acestui proces. Te abordează pe ușa din spate… e cel mai bun mod pentru mine de a descrie ceea ce face. Îmi tot spunea, dacă aveam un lucru foarte emoționant de realizat: „Nu începe de la 100, dimpotrivă, începe la 20. Nu da totul dintr-o dată, mai ține-l în tine”. A făcut asta cu mine pe tot parcurusul filmului. Dacă personajul Anita era unul vivace, Valentina este foarte diferită în privinţa asta. Nu se aseamănă deloc. Valentina este o femeie matură pe când Anita era doar o fetişcană. Cred că este unul dintre cele mai bune roluri pe care le-am făcut.
Cum ați descrie-o pe Anita interpetată acum de Ariana DeBose? Este diferită de a dumneavoastră?
Ei bine, în primul rând, au făcut ceva spectaculos când au distribuit-o pe Ariana pentru că ea este afro-latino. Este o dansatoare fabulos de bună, cu siguranţă mult, mult mai bună decât mine.
Versiunea piesei America, în interpretarea dumneavoastră, a fost realizată pe un acoperiș. Acum ea este filmată pe stradă…
Este formidabil. Gândiți-vă așa: un tehnician inteligent și un regizor inspirat și-ar asuma responsabilitatea unui număr emblematic precum America? Chiar ar face asta? Este genial faptul că Steve s-a gândit la acest aspect. Vă spun, America o să vă scoată din papuci. Nu am văzut niciodată set-uri precum cele construite pentru acest film. Ghetoul e cel puţin la fel de frumos precum erau decorurile din original. Mi-au dat lacrimile pentru că primul lucru pe care a trebuit să-l filmez a fost în exteriorul ghetoului. Ne decalasem puțin cu scenariul, iar din cauza asta nu mai știam ce să fac, mă blocasem un pic. Voi fi uimită dacă Adam Stockhausen, set designerul nostru, nu va primi o nominalizare; o să zbier foarte tare dacă nu se va întâmpla asta. Este un om genial.
Cum ați fost cooptată ca producător executiv și ce sfaturi ați dat?
Steven s-a gândit la asta. Cu partea muzicală, îmi aduc aminte că am fost la sesiunea de preînregistrări pentru America. În primul rând, trebuie menționat faptul că dirijorul acestui film, Gustavo Dudamel, este și el hispanic. Când am auzit această variantă l-am întrebat pe Steve dacă nu cumva i-a scăpat ceva. Țin minte că se preînregistra bucata ‘mambo la sala de fitness’ și am spus că tempo-ul era prea rapid. Dansatorii pot executa numărul, dar pentru că tempo-ul este mărit, pașii nu vor mai fi atât de fermi. Gustavo a spus că el iubește acest ritm mărit, iar eu i-am răspuns că nu-l învinovățesc dar, în cele din urmă, se pune întrebarea cum vor arăta dansatorii? S-a hotărât să mergem sub acel tempo.
Am auzit că ați dat câteva sfaturi actorilor care-i joacă pe The Sharks. Spuneți-mi câte ceva despre asta.
Am devenit o cvasi-regizoare pentru circa 10 minute. Asta era aproape de finalul filmului când cei din The Sharks fug fiecare în direcții diferite după marea gâlceavă, de teamă ca poliția să nu îi aresteze și să-i bage la închisoare. Steven era ocupat, aşa că m-am ocupat eu de acest aspect în speranța că el nu se va supăra. M-am dus și am vorbit cu ei și le-am zis: „Arătați de parcă ați fi adormiți”. M-am comportat efectiv ca un regizor, unul nu foarte plăcut. „Vă e teamă că poliția poate să vă prindă. Sunteți îngroziți de asta.” Am mai adăugat apoi „Trebuie să fiți la fel de dezorientați și de înfricoşaţi ca Valentina.” și am improvizat cu ei o scenă cu mine în pielea personajului. „Trebuie să vă gândiți că puteți fi închişi pentru tot restul vieții. Asta trebuie să interpretați. Nu e de ajuns să rămâneți fără aer”, le-am spus. „Nu sunt regizor dar trebuie să vă găsiți fiecare propriul mod a arăta îngroziți.” Au făcut-o și a ieșit minunat.
Au fost și alte elemente importante ale culturii portoricane și hispanice pe care le-ați adus în acest film?
Eu vorbesc despre asta cu copiii tot timpul. Așa îi numesc eu pe dansatori, copii. Dar trebuie să vă spun că în principal oamenii care au făcut asta in mod regulat sunt Steven și Tony. Nu a existat o săptămână în care acești copii, încluzându-i și pe cei din The Jets, să nu fi primit informații despre această cultură. Și eu am vorbit despre experiențele mele, deoarece Tony Kushner a considerat că aș putea oferi informații interesante și autentice. De fiecare dată când veneam la repetiții, dacă nu erau în timpul dansurilor, exista cineva care le povestea despre acele vremuri.
Steven a organizat un panel la Universitatea din Puerto Rico, invitând comunitatea să-și împărtășească părerile despre filmul din 1961 și preocupările legate de cel nou. Ce ne puteți spune despre asta?
Era un panel pe scenă iar oamenii veneau și-și spuneau cu sinceritate părerile. Unii au simțit că poporul portorican a fost reprezentat într-un mod care nu le făcea tocmai cinste, prin felul în care se comportau cei din găștile de cartier. Filmul original nu s-a ocupat cu adevărat de cultură și de obiceiurile sociale. Era mai degrabă o expresie teatrală a lui Romeo și Julieta. Și asta e corect. Dar ideea că toți portoricanii erau de aceeași culoare, de exemplu, nu a fost prea bine primită.
Cum v-ați simțit în legătură cu acest lucru?
Nu mi-a plăcut atunci faptul că machiajul meu era unul atât de închis la culoare. Într-o scenă, George Chakiris (Bernardo în filmul din 1961), era atât de întunecat la fața din cauza machiajului încât părea că cineva îl ținuse de glezne și-l băgase cu capul într-o găleată cu noroi. Puteai să-ţi dai seama imediat că e make-up din cauza contrastului între culoarea pielii și albul dinților noștri. Ochii noștri arătau prea albi într-un mod nefiresc, datorită efectului creat de machiaj. Portoricanii au multe naționalități. Pielea lor poate fi maro închis sau albă ca zăpada pentru că ne tragem din francezi, din olandezi, din spanioli. Au venit cuceritori din multe locuri și au invadat insula și au despuiat-o de toate resursele. Este o istorie foarte. foarte tristă.
Presupun că vă bucură faptul că această nouă versiune are o distribuție hispanică autentică care reflectă acest mix.
Înseamnă totul. Dă dovadă de mult respect și iubire. Și ghici ce? Avem o María (Rachel Zegler) și este și ea hispanică. Ea cântă, are o voce superbă. Avea 17 ani când s-a alăturat distribuției, exact cât are și personajul ei în film. A împlinit 18 ani în timpul filmărilor pentru West Side Story. Acum e deja la a treia peliculă din carieră.
Rita Moreno despre perioada realizării filmului original
“M-am simțit extraordinar atunci. S-a întâmplat asta pentru toți cei de acolo știam că muncit la ceva cu adevărat special. În ciudat divergențelor legate de culoare, filmul a avut un concept nemaipomenit.”
Care sunt cele mai vii amintiri pe care le aveți din perioada filmului original, în 1961?
M-am simțit extraordinar atunci. S-a întâmplat asta pentru toți cei de acolo știam că muncit la ceva cu adevărat special. În ciudat divergențelor legate de culoare, filmul a avut un concept nemaipomenit. Romeo și Julieta într-un ghetou hispanic. Eram cu toții încântați, dar aveam convingerea că nu avea să aducă niciun ban. Mă întorceam în cabina mea de probă din studiourile Sam Goldwyn cu George Chakiris, care, apropo, a rămas un prieten foarte drag și apropiat, când i-am spus: „George, trebuie să te pregătesc pentru ceva ce nu pare că vrei să înțelegi. Filmul ăsta nu va fi un mare hit. Gândește-te, nu are costume frumoase, nu e totul imaculat, nu e genul ăla de de musical clasic, oricum l-ai lua. E sumbru, costumele nu-s frumoase iar actorii cântă cu voci de operă.”
Dar cum ați primit rolul?
Mi-am pus foarte mult în mişcare fundul meu mic de portoricană mergând la audiţii pentru rol. Mai întâi, am avut lecturi de replici, apoi am dat probe de filmare. Am muncit foarte mult pentru a ajunge să joc în acest film. Am fost la audiții și pentru voce dar și pentru dans. Fiecare fată brunetă din California a dat probe pentru acest rol iar unele dintre ele ajunseseră până în faza de la screen-test. Când, în sfârșit, am primit rolul, am fost radioasă. Eu nu mai dansasem de ani buni atunci când a trebuit să dau proba. Deși dansatoare, nu mai dansasem de mult timp şi nu știam dacă voi reuși.
Ce amintiri aveți de la primirea premiului Oscar?
A fost incredibil. Am avut unul dintre cele mai scurte discursuri de acceptare a premiului din istorie. Cineva mi-a spus zilele trecute că m-au cronometrat și a durat doar 15 secunde. Se poate vedea pe YouTube. În timp ce numele meu era strigat de pe scenă, o femeie din spatele meu mă prinde și-mi spune să nu fug spre scenă, că nu este demn. Acea femeie era mama mea. Este un vechi obicei care spune că trebuie să ajungi pe scenă înainte ca aplauzele să înceteze pentru că altfel e o mare risipă de energie. A avut dreptate, nu am fugit, am mers un pic mai repede dar nu am fugit, iar aplauzele nu s-au oprit.
Este adevărat că după ce ați câștigat premiul Oscar nu ați lucrat timp de șapte ani?
A fost uimitor. Ofertele pe care le-am primit după aceea erau toate din categoria Gang Movies dar de o anvergură mult mai mică decât West Side Story. Îți vine să crezi? Aveam un Oscar, un Glob de Aur și nu puteam sa-mi găsesc de muncă. A fost de-a dreptul sfâșietor.
De ce este Anita atât de importantă pentru reprezentarea culturii hispanice?
Ea este un personaj demn care are o conştiinţă a sinelui, un sentiment al respectului de sine, mai bine spus. A devenit modelul meu în viață. Până atunci nu avusem unul pentru că nu aveam habar așa ceva înainte de acest rol. Ce altă fată portoricană era atât de celebră încât să fie un model pentru mine? O alesesem pe Elizabeth Taylor dar nu prea avea sens. Anita avea respect de sine. Știa care îi este locul în viață și cu siguranță nu era cel în care o puneau oamenii. Îmi doream acea inimă a ei cu fiecare centimetru din mine.
Ce înseamnă Poveste din cartierul de vest pentru dumneavoastră?
Cel mai important lucru legat de acest film este că aduce o nouă conștientizare a unei comunități care nu exista până acum în mințile oamenilor. A devenit un rafinat memento. În multe privințe este tragic. Veți plânge, la fel cum am făcut și eu. Așadar, cred că are un loc foarte important nu doar în analele cinematografiei, ci și în cele ale societăţii.
- Traducere și adaptare de Vlad T. Copilu
- Credite foto: Forum Film România / Walt Disney Company
Citește și:
