Rezumat
Cum a început totul?De unde am timp să călătoresc?De unde am bani să călătoresc?Cum îmi place să călătoresc?Cum s-au schimbat cele de mai sus în perioada pandemiei?
Dragă călător (în devenire?),
Dacă aș fi primit un bănuț de fiecare dată când am uimit pe cineva cu răspunsul la întrebarea wow, dar tu cât câștigi și câte zile de concediu ai de poți călători atât de mult?! acum zău de nu aș fi dat iama în pușculița aia să plănuiesc următoarea vacanță exotică! Mereu am fost un copil cu posibilități materiale reduse. Foarte. Extrem de. Asta, printre altele, a însemnat 2 lucruri: 1. Nu am primit educația vacanțelor/ concediilor. În afară de un oribil și plicticos sejur anual în Eforie Nord, unde făceam grătare la cazare și eram obligată să mă pozez cu toate gonflabilele de pe plajă, nu am aflat nimic alta despre și de pe lumea asta. Și, 2. Nu am primit niciun suport financiar cât de mic când am crescut pentru a începe să descopăr lumea și nici imboldul de a o face. Deci, nu călătoresc datorită banilor, timpului liber sau obișnuinței, ci pentru că m-am autoeducat în acest sens.
Cum a început totul?
Nu mi-am dorit niciodată să călătoresc. De fapt, nu am stat niciodată să mă gândesc dacă mi-ar plăcea asta. Declicul s-a produs în prima călătorie cu avionul pe care am făcut-o, în anul 2 de masterat, în China, unde am urmat școala de vară a Beijing Language and Culture University. A fost ca o lovitură în moalele capului să văd cât de minunat de diferită este lumea lor față de lumea pe care o cunoscusem eu până atunci. M-am îndrăgostit iremediabil de Asia și îndrăgostită am rămas până în ziua de astăzi. Am vizitat Beijing World Park, cel mai mare parc de miniaturi din lume, unde m-am plimbat fascinată ore în șir printre țările lumii. Iar România lipsea. Tot ce cunoșteam eu pe lumea asta, lipsea! Universul îmi era străin cu totul. A fost îngrozitor și revelator, deopotrivă. De atunci am început să călătoresc câte puțin și cu eforturi foarte mari, cu atât mai mult cu cât lucrurile nu erau deloc atât de accesibile precum sunt astăzi. Un efort mare a fost și procesul de autoeducare, de a schimba obișnuința acumulării de obiecte, cu cea a acumulării de experiențe. Încă lucrez la asta. Am început cu câte o călătorie pe an, apoi câte 2, 3… S-au adunat un pumn de experiențe în acești 10 ani – vreo 150 de orașe vizitate, din 33 de țări, de pe 3 continente, vreo 100 de zboruri și infinit de multe amintiri și experiențe fără seamăn. E mult? E puțin? E cât am reușit.
De unde am timp să călătoresc?
În cea mai mare parte a perioadei menționate, am fost angajată fulltime, cu 21 de zile libere pe an. Cum am reușit să fac și câte 10 excursii pe an în afara țării, dintre care unele de câte 2-3 săptămâni cu doar 21 de zile libere? Iată în cele ce urmează câteva dintre lucrurile care au funcționat pentru mine.
- Zile libere de la stat – verific încă din anul anterior în ce zi a săptămânii pică și caut să văd cum le pot fructifica mai bine. Multora din jur li se pare caraghios că fac asta și îmi spun că ei nu și-ar încărca gândurile cu zilele libere de anul viitor. Parte dintre ei se plâng apoi că nu s-au gândit să facă asta…
- Ore suplimentare – nu de puține ori am ales să fac ore suplimentare pentru a le transforma în zile libere. Desigur, poate părea obositor să lucrezi câte 12 ore în loc de 8. Au fost zile în multinaționala în care am lucrat aproape 7 ani în care ajungeam la muncă la 6 și plecam la ora 22 sau lucram zilele de week-end. A fost greu? Nu, chiar deloc, și asta din 2 motive – 1. Iubeam ce făceam, 2. Câștigam zile de cucerit lumea. Dacă ți se pare greu să faci un efort pentru visul tău, poate că acela nu este visul tău.
- Zile libere fără plată – am încercat să nu apelez foarte des la varianta asta, decât în cazul unor călătorii mai lungi, caz în care costurile de supraviețuire (masă, casă) oricum se deduceau.
- Fără zile de stat degeaba – ia să îmi iau o zi liberă să mă odihnesc puțin azi, că taaare mă mai obosește munca e o idee pe care nu o pot concepe. Nu irosesc zile libere ca să stau degeaba. Eventual iau toate zilele libere de acolo, înseamnă că nu e locul potrivit pentru mine.
- Fără zile de odihnă după concediu – majoritatea concediilor mele sunt active și mult mai obositoare decât zilele la muncă. În plus, nu îmi iau timp de tranzit. De la aeroport am aterizat adesea direct la birou și invers, dormind în autobuze sau avioane/ aeroporturi. Nu zic că e ceva ce se potrivește oricui, mie mi s-a potrivit.
- Zile libere de sărbători – nu mă deranjează să călătoresc în perioada sărbătorilor Pascale și de Crăciun, când majoritatea preferă să stea acasă cu familia, ceea ce mai îmi oferă câteva zile libere extra. Totuși, nu apelez prea des la această variantă deoarece intră în contradicție cu următorul punct, costurile unei călătorii.
- Îmi fac timp să mă ocup singură de toate – nu apelez la agenții de turism sau ghizi cu pretextul că nu am timp să mă ocup eu de organizarea unei călătorii. Toate informațiile ne sunt la un click distanță – putem rezerva un bilet de avion cât ne spălăm pe dinți, o cazare cât așteptăm în mașină la semafor iar scroll-urile pe Facebook să le înlocuim cu scroll-uri pe pagini de călătorie care să ne ajute să ne organizăm itinerariul.
- Pe cât posibil, evit să merg în plin sezon în destinațiile populare – este foarte scump și foarte aglomerat. Totuși, e un aspect care trebuie echilibrat foarte bine în cazul unor anumite destinații. Spre exemplu, în cazul ascensiunilor montane înalte, timingul trebuie să fie perfect, altfel un offseason se poate transforma într-un offlife. Similar, în cazul destinațiilor exotice îndepărtate, trebuie luat mereu în calcul sezonul ploios sau cel al taifunurilor. Păcat să călătorești +20 ore ca să fii +2 săptămâni o murătură.
De unde am bani să călătoresc?
Mi-aș fi dorit să mă fi făcut mama cu cap de programator să nu mai am grija banilor, dar n-a fost să fie. Viața mea profesională a trecut prin multe și variate, am câștigat și minimul pe economie, am avut și lungi perioade fără job, timp în care am avut constant, de plătit o chirie, lucru care mă condiționează și astăzi. Cum am reușit să călătoresc cu așa puțini bani?
- Nu renunț la pușculița mea de călătorit – reală (un drăcușor roșu de porțelan) și virtuală (un cont de economii), pușculița e o manieră de auto-educare financiară pe care o am încă de când eram foarte mică și puneam deoparte banii de înghețată ca să îmi pot cumpăra o șapcă Red Bulls. Nu strâng bani pentru o anume călătorie, dar mereu pun ceva la pușculița mea de văzut lumea, fie cât de puțin și fie cât de rea perioada.
- Cheltui mai puțin pe frivolități – nu mai merg săptămânal la shopping de haine, nu mănânc în oraș decât destul de rar, nu mai merg la toate concertele și mă gândesc de 2-3 ori înainte să pun ceva în coșul de cumpărături. Pandemia a ajutat și ea.
- Calculez raportul timp vs. bani – nu voi merge doar câteva zile într-un loc pentru care plătesc +500 Eur/ bilet avion, dar nici prea multe zile într-un oraș luxos unde noaptea la cel mai amărât hostel e mai scumpă decât suma totală zilnică pe care mi-o propun pentru toate activitățile și consumabilele.
- Vânez oferte de avion – rar trec câteva zile în care să nu arunc un ochi pe site-urile de bilete. Multe călătorii frumoase au luat naștere din oportunitatea oferită de un zbor într-un loc la care nici nu mă gândisem până atunci. Atenție, mai ales la companiile low cost, zborurile ieftine sunt de obicei la ore inconfortabile plus că, de multe ori, transferul de la aeroport până în oraș poate fi mai scump decât zborul în sine (vezi Paris Beauvais, Milano Bergamo, Londra Stansted, Oslo Sandefjprd etc.). Înainte de achiziționarea biletului merită verificat și acest aspect.
- Sunt flexibilă cu orarul de zbor – de foarte multe ori, câteva zile în plus ori în minus față de data aleasă inițial pot face o diferență imensă la prețul biletului de avion.
- Folosesc alerte – în cazul în care perioada dorită, precum și locația sunt fixe, setez o alertă de preț pe Momondo, Skyscanner, Wizz care mă notifică de îndată ce prețul pentru zborul dorit va scădea. Nu întotdeauna zborurile achiziționate cu mult timp înainte sunt mai ieftine.
- Iau în calcul și biletele one way – mă joc cu diverse combinații de bilete și, uneori, poate e mai avantajos să iau zbor dus într-o parte și retur din alta. Poate fi și mai ieftin, și mai comod și pot vizita mai multe locuri într-un citybreak. De cele mai multe ori, zborurile interne sunt foarte ieftine. Într-una din primele mele călătorii am zburat în Olanda, am mers cu trenul spre și prin Belgia, am zburat în Ungaria și de acolo am revenit acasă cu autocarul și cu trenul.
- Am card de membru WizzAir – cei 30 Eur pe care îi plătesc pe an se deduc, de cele mai multe ori, din primul zbor achiziționat. Indiferent cât de puțin am zburat cu ei într-un an, la finalul lui am ieșit pe plus. Cu acest card poți cumpăra bilet + bagaj la preț redus pentru tine și încă o persoană (orice persoană) sau poți opta pentru cardul de grup, cu reducere pentru 5 persoane.
- Încerc să mă rezum la bagaj de mână – sunt un dezastru când vine vorba de light packing. E un proces de autoeducare lung care mai are mult loc de perfecționare. Caut să călătoresc, mai ales în city break-uri, doar cu bagaj de mână. Prețul bagajului de cală poate fi de câteva ori mai mare decât biletul la o companie low cost. Plus, e o încărcătură chiar inutilă.
- Profit de escale – uneori, o escală poate fi o bună oportunitate de a mai introduce un city-break într-o călătorie mai amplă. Atenție la condițiile de intrare în țara respectivă, la localizarea aeroportului, la preluarea bagajelor, la escale de pe aeroporturi diferite ale aceluiași oraș etc. La întoarcerea din Rusia am ales o escală full day în Amsterdam, față de varianta de 4-5 ore.
- Riscuri care merită – zic că e păcat să ratezi o ofertă fulger cu bilete de avion la 5 Eur. În câteva minute se duc. Un pic de impulsivitate poate fi benefică. Calculul e rapid – dacă iau biletul și nu pot merge, pierd 5/ 10 Eur. Dacă nu îl iau și totuși voi dori să merg, voi plăti 50/100 Eur pentru el. Oricum, dacă a apărut gândul, șanse mari să îi urmeze și acțiunea.
- Folosesc site-uri și grupuri de inspirație DIY – mă inspir din publicații precum Travelator, Aventurescu, All4Travel deși nu cumpăr niciodată ofertele propuse de ei. Fac parte și dintr-o serie de grupuri de vacanțe DIY pe Facebook, unde, printre enorm de multe bălării, mai găsesc și lucruri utile.
- Uneori, drumul cu mașina din țară poate fi o soluție mai bună – mai ales dacă aveți în vedere un tur de țară/ țări și dacă sunteți mai mulți.
- Nu folosesc intermediari de niciun fel – agenții de turism care să rezerve în 30 de secunde un zbor și o cazare la suprapreț, ghizi români care să mă ducă la aeroport și să mă înnebunească tot sejurul, ghizi locali și, evident, nu merg la all-inclusive. Sunt, desigur, și situații în care anumite locuri pot fi vizitate doar cu ghid sau ascensiuni montane care nu pot fi realizate fără însoțitor, cum a fost cazul în Egipt, în Munții Atlas din Africa de Nord sau în ascensiunea matinală la frontală pe Masada, în Israel.
- Folosesc o asigurare de călătorie anuală – am o asigurare de călătorie care se actualizează anual și nu pe fiecare călătorie în parte. Pe lângă faptul că îmi iau de o grijă, este mult mai economic. Deja de la 2 călătorii pe an, prețul ei se deduce. De la 3 călătorii în sus, economisesc. Atenție la asigurările speciale – spre exemplu, când fac ascensiuni la +3000 metri, folosesc o asigurare de călătorie pentru sporturi extreme.
- Evit comisioanele și capcanele turistice – folosesc cardul Revolut pentru majoritatea plăților deoarece nu se percepe comision, dacă am nevoie de cash îi scot de la un ATM din țara respectivă (atenție, sunt și ATM-uri care percep comision la Revolut, dar puteți afla asta înainte de a face tranzacția), verific înainte să mă așez la un restaurant dacă există taxă extra de serviciu și, în general, sunt atentă la capcanele turistice de orice fel.
- Caut să rezerv online – de multe ori, biletele la atracțiile turistice sunt mai ieftine dacă sunt achiziționate on-line, plus că în felul acesta scap de statul la coadă. Mai mult, la unele obiective, numărul de bilete/ zi este limitat.
- Mă gândesc bine la utilitatea pass-urilor turistice – de regulă le evit, dar totuși le analizez înainte de călătorie, mai ales în cazul destinațiilor overpriced. Îmi pun pe o listă obiectivele pe care doresc să le văd în mod neapărat. Nu mă uit întâi ce oferă citypass-ul fiindcă risc să pic în capcana turistului amator care în 3 zile vrea să viziteze o țară întreagă. Apoi verific dacă voi avea nevoie de transport în comun. Calculez costurile pentru musaiuri și apoi văd, în funcție de reducerile și gratuitățile oferite de citypass dacă reprezintă un câștig să îl achiziționez. Dacă nu obțin astfel minim un 15% în plus prin achiziționarea citypass-ului, atunci nu îl iau. De cele mai multe ori, cum nu sunt fan muzee și caut să merg foarte mult pe jos (deci nu am nevoie de mijloace de transport în comun) nu merită. Sunt și cazuri în care da, cum a fost Jordan Pass, fără de care o călătorie în Iordania ar fi MULT mai scumpă (e un combo care include viză, acces gratuit în multe locații scumpe și reduceri în altele, despre care am scris aici) sau Copenhagen Pass (aici). Un pass e o alternativă comodă în general, dar nu neapărat avantajoasă din punct de vedere financiar.
- Nu prea rezerv cazările în avans – nu întotdeauna o cazare rezervată în avans este mai ieftină. Tot mai des prefer să rezerv cazările cu o zi, două înainte de a ajunge sau chiar pe loc de acolo, în cazul excursiilor de tip circuit, când planurile se mai pot schimba pe parcurs. Sunt riscuri, în câteva dăți s-a dovedit a nu fi o idee bună dar, per total, balanța înclină spre această manieră. Pentru rezervările în avans, de regulă folosesc Booking. Atenție, prețurile de mobile pot fi diferite față de cele pe desktop. Zilele de marți și miercuri, precum și ziua dinaintea primei nopți sunt preferatele mele pentru a face rezervare.
- Aleg tipuri de cazare foarte low cost – stau în pensiuni foarte ieftine, chiar hosteluri dacă merg singură și în homestay-uri (cel mai des în Asia). Locația mi se pare mult mai importantă decât condițiile. În funcție de ce plănuiesc să fac, caut cazarea lângă gară sau metrou sau în centrul orașului. Nu am pretenții de niciun fel, nu aștept să am condițiile de acasă, ci doar un pat în care să dorm câteva ore și să nu îmi afecteze bugetul de călătorie. Când cazarea este o experiență în sine (cum au fost casele peșteră din Cappadoccia, dormitul la rulotă în junglă în Sri Lanka, capsulele din Singapore, corturile din deșert în Iordania etc.), nu fac rabat la experiență.
- Mănânc ca să trăiesc, nu trăiesc ca să mănânc – deși sunt o mare gurmandă, în vacanțe caut să mănânc rar spre deloc în restaurante și mai degrabă cumpăr câte ceva de la supermarket și fac un picnic. Prefer street food-ul și zonele mai puțin turistice, unde se întâlnesc localnicii. Asta nu înseamnă că nu experimentez bucătăria locală și că nu încerc delicatese specifice, ci că păstrez un buget foarte scăzut pentru asta. Am fost de pste 10 ori în Italia, dar nu am mâncat în total 10 porții de paste acolo. Și sunt ok cu asta. La polul opus, dacă aș mai merge de 10 ori în Georgia aș mânca zilnic khachapuri.
- Merg mult pe jos și cu mijloace de transport în comun – atenție la orașele care nu au o infrastructură bună. Pe lângă tren, metrou, tramvai, autobuz, barcă, am folosit și uber și BlaBlaCar, am făcut și autostopul, am închiriat scuter, mașină, am trecut și granițe pe jos, am ales și tururi organizate când nu existau alte mijloace de transport de a ajunge într-un loc, am convins și un șofer de autobuz să mă ducă altundeva decât era ruta lui. Soluții există la orice. 🙂
- Analizez bine cheltuielile premergătoare excursiei – uneori, pregătirea excursiei poate fi mai costisitoare decât excursia în sine. De exemplu, dacă vreau să merg câteva zile cu cortul pe munte dar nu am nici cort, nici sac de dormit potrivit, nici veselă de gătit, bocancii mă cam strâng și prin geaca de ploaie trece până și roua dimineții, analizez investiția pe termen lung. Foarte posibil ca la final să decid să stau la cabane/ refugii în loc să merg cu cortul. Sau, să plănuiesc și alte expediții similare în viitorul apropiat, astfel că investiția se va deduce încet încet. Tour du Mont Blanc, despre care am scris aici, este un astfel de exemplu.
- Am în vedere deducerea costurilor pentru călătoriile planificate în avans – în anumite cazuri, am cumpărat un bilet de avion cu 4 luni înainte, cu 3 am luat cazarea, cu 2 bilete on-line la diverse atracții, astfel că în momentul plecării am mai avut nevoie doar de bani de buzunar. Aș minți, totuși, să spun că fac asta prea des. 🙂
- Țin o evidență clară a cheltuielilor pe care le fac în orice excursie, de care mă folosesc mereu cu o ocazie viitoare. Fără a mă stresa excesiv cu gândul acesta în vacanță, de cele mai multe ori constat la final că suma totală cheltuită a fost cea pe care mi-am propus-o. Totuși, păstrez mereu în minte media zilnică aleasă și caut să echilibrez pe parcurs. Există o sumedenie de aplicații pentru asta, eu sunt fidelă bătrânului Excel.
- Nu mă întind NICIODATĂ mai mult decât îmi permite plapuma – în cazul călătoriilor mai costisitoare, calculez timpul până la presupusa plecare, văd ce economii am puse deoparte, iar suma rămasă o sparg pe luni. În funcție de suma necesară pe lună, văd dacă îmi voi permite acea excursie și caut alternative pentru a economisi mai mult. Altfel, spun pas. Sunt total împotriva ideii de a te întinde mai mult decât îți permite plapuma financiară, indiferent de motiv. Mai întâi muncesc să îmi iau o plapumă mai mare, apoi mă întind. Asta nu înseamnă că renunț la visul meu. Înseamnă doar că nu obișnuiesc să îmi împlinesc vise pe datorii.
Cum îmi place să călătoresc?
Stilul de călătorit pe care încerc să mi-l însușesc cât mai mult este, în mare parte, unul dintre răspunsurile la întrebarea anterioară – de unde am bani să călătoresc? Am bani să călătoresc și datorită felului în care mă comport în timpul călătoriei. M-am întrebat adeseori ce aș face diferit dacă aș avea mai mulți bani, iar răspunsul a fost că probabil aș face mai multe călătorii în aceleași condiții, iar nu aceleași călătorii în condiții mai bune.
- Caut să fiu călător, iar nu turist – nu fug după suveniruri, nu stau în hoteluri scumpe, mănânc street food, beau suc de la chioșcul din colț și bere pe bordură, nu am liste de muzee de bifat, nu merg cu autobuzul de vizitat orașul, nu fac lucrurile pentru că se fac. Sunt alegeri pe care le fac pentru mine, bugetul și timpul meu și nu pentru alții. Sigur, mai am și scăpări. Despre una chiar recentă am povestit aici.
- Nu mă dau în lături de la experiențele mai altfel – ascensiunea pe un vulcan, dormitul în deșert, o baie de nămol cu elefanții, degustare de gândaci, via ferrata, boogie, wild trekking prin junglă, cu picioarele goale prin orezării, un zbor cu balonul sau parapanta sunt câteva astfel de exemple pe care le-am trăit. Nu sunt o persoană foarte curajoasă deci, din păcate, sunt destule experiențe pe care le refuz.
- Mă documentez înainte, ca să mă relaxez după – mă documentez suficient de bine înainte să merg undeva pentru a vedea de ce gratuități pot beneficia. Anumite muzee/ castele se vizitează gratuit la anumite ore/ zile, uneori transportul public este gratuit, biletele de tren mai ieftine, happy hours la baruri/ restaurante, diverse aplicații locale care oferă discounturi etc. Folosesc Maps.me pentru a-mi nota obiectivele și a le organiza. Nu uita să îți descarci hărțile în avans, Maps.me funcționează la fel de bine și offline.
- Alteori, construiesc din mers – în urmă cu câțiva ani am plecat 5 prieteni într-o mașină mică cu corturi, saci și haine spre zona montană a Slovaciei în extra-sezon. Pe drum am creionat itinerariul, am rezervat locurile în camping și am pus la punct detaliile. Costul excursiei (5 zile superbe prin munții Slovaciei) cu mâncare, transport și intrări a fost 600 RON/ persoană. Dar ați stat comod 5 persoane în mașină atâta vreme??, m-a întrebat cineva ușor oripilat. Pe canapea acasă aș fi stat mai comod. Primim ce cerem.
- Sunt flexibilă când vine vorba de destinații – nu merg oriunde, dar iau în calcul asta!
- Prefer natura în locul betoanelor – simt tot mai rar nevoia de a petrece timp în orașe, caut locuri înconjurate de natură, iubesc autenticitatea vieții la țară și bucuria simplă pe care ți-o oferă. Uneori, aleg o destinație pentru o ascensiune montană și/ sau o zonă izolată și apoi construiesc în jurul ei. Un astfel de circuit am realizat vara trecută în Polonia, scopul fiind ascensiunea în Munții Tatra (despre care am scris aici), cât și o vizită în fascinantul sătuc Zalipie, dar am transformat-o, până la urmă, într-un circuit al orașelor de turtă dulce ale Poloniei.
- Prețuiesc surprizele pe care mi le oferă călătoriile – concertele adhoc, întâlnirile cu diverși oameni, serile la un pahar de vin cu cei cazați la hostel, o recomandare de la un localnic, viața în mijlocul oamenilor, mai ales în zonele aparent rău famate și sărace etc. Uneori, cele mai frumoase experiențe sunt cele care ți se întâmplă pur și simplu.
- Am încredere în oameni – ca și în viață, plec de la premisa nevinovăției: toți oamenii sunt buni, până la proba contrarie. Probabil că atragem prin ceea ce suntem sau nu îmi explic cum altfel am avut doar experiențe plăcute și revelatoare cu și datorită oamenilor pe care i-am întâlnit. Este unul dintre lucrurile pentru care sunt cel mai recunoscătoare!
- Compania (sau lipsa ei) nu este definitorie – călătoresc singură, cu prietena cea mai bună, cu partenerul sau cu grupul de prieteni. Cred că fiecare tip de excursie e pretabil unei anumite companii. Mi se pare foarte dificil să te potrivești cu cineva suficient de bine cât să poți împărtăși toate experiențele. Și mi se pare grozav că este așa! Cele mai distractive călătorii le-am făcut cu grupul de prieteni, totuși cele mai revelatoare au fost cele în care am fost singură (ți-am povestit despre una dintre ele, aici). Nu merg pentru că nu am cu cine să merg este un argument cel puțin neconvingător.
- Musai-ul meu – Hard Rock Cafe este locul pe care nu îl ratez în nicio țară, niciodată, măcar preț de o bere. Spania, Italia, Franța, Danemarca, Grecia, Thilanda, Malaesia, Singapore, Austria, Cehia, Rusia, Scoția, Polonia, Ungaria, Olanda, Germania sunt câteva dintre țările în care mi-am împlinit acest vis. Și vor mai fi! 🙂
Cum s-au schimbat cele de mai sus în perioada pandemiei?
Am profitat de scrierea acestui articol și pentru a-mi oferi câteva momente de introspecție. Deși, în goana timpului, multe dintre zile trec aproape din inerție, când mă opresc și mă concentrez asupra lor, îmi dau seama că ultimul an jumătate a adus schimbări majore nu doar în viața mea, ci și în felul în care călătoream. Prima zi oficială de pandemie mi-a luat tot ce iubeam la momentul respectiv – jobul full-time pe care îl aveam, drumețiile pe munte și posibilitatea de a călători. Datoriile au început să se acumuleze, nereușind să găsesc alt loc de muncă luni bune, precum și frustrările, angoasele și starea de incertitudine accentuată. Nu mai fusesem până atunci personaj principal în vâltoarea unei curbe ATÂT de fulminant de descendentă.
Astăzi, la un an jumătate după acel moment:
– am un job part-time într-o companie de IT care nu cred că s-ar putea dispensa vreodată de oameni în felul în care a făcut-o (și cel mai probabil o face în continuare) fosta companie. Pot lucra de oriunde și mă pot organiza în orice fel doresc. Visul meu din tinerețe de a lucra de pe o plajă din Bali mai are ca unică piedică faptul că încă Bali nu a redeschis granițele pentru turism.
– pe lângă job, am numeroase colaborări de copywriting și travel, fac ce îmi place dar, cel mai important, când îmi place. A luat naștere proiectul #haihuicuswitrocs care mi-a dat un sens, atunci când pandemia păruse să ia orice sens. Îmi lipsește stabilitatea unui venit fix lunar, dar este un minus compensat prin atât de multe alte plusuri. Am mai mult timp liber decât niciodată și ocazia de a mă autoeduca zilnic.
– am descoperit România. În ultimul an jumătate am luat la pas (și la roată) aproape toate colțurile României. Habar nu aveam ce țară minunată avem! Și dacă nu era pandemia probabil nici nu aș fi aflat vreodată. China m-a îmboldit cu ani în urmă să încep să descopăr lumea, și, indirect, tot China nu mi-a dat alta de ales anul trecut decât să încep să îmi (re)descopăr țara.
Dragă călător (în devenire),
Dacă ai reușit să ajungi cu lectura până aici, înseamnă că ai găsit cel puțin un lucru care să îți fie de folos cândva, în călătoriile tale. Ar fi cea mai mare mulțumire pe care mi-o poți aduce. Știu, ca și tine de altfel, că nu există rețete universale pentru nimic, cu atât mai mult pentru ce funcționează pentru fiecare dintre noi când pătrundem pe un tărâm plin de necunoscute, așa cum sunt călătoriile. Stilurile de viață diferite, educația și autoeducația, vârsta, contextul familial, resursele financiare, fizice și emoționale, viața profesională și personală, constrângerile variate, toate ne poziționează pe piste diferite și necesită soluții unice. Ce mi-am dorit să îți transmit prin acest articol, generat de zecile, sutele de ori în care mi s-a adresat întrebarea wow, dar tu cât câștigi și câte zile de concediu ai de poți călători atât de mult?! este faptul că am convingerea că există feluri în care poți face mai mult din ce îți dorești, atâta doar că ai nevoie să descoperi ce funcționează pentru tine. Că nu trebuie să lași să treacă anii ca să ai bani, ca apoi să ai bani și să nu mai ai timp. Că pericolele nu stau în călătorii și experiențe, ci în platitudine și resemnare. Că atunci când rămâi fără tot ce ai, trebuie să ai încredere că ți se pregătește ceva mai bun.
Cu drag,
Un călător pentru care lumea e acasă.
Îți mulțumesc că mă susții cu un follow: Instagram/ Facebook