Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 02/11/2021
Muzică / Muzica nouă

RxA lansează „The Box”, un poem muzical despre o personalitate fără limite

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii RxA lansează „The Box”, un poem muzical despre o personalitate fără limite Share RxA lansează „The Box”, un poem muzical despre o personalitate fără limite


Pentru mulți, poate, RxA pare ca și cum a apărut peste noapte în muzică, însă artista are un palmares impresionant în industrie și nu e loc de îndoială. Roxana Gavrilă, cunoscută și sub pseudonimul RxA, inspirată de artiști precum Sevdaliza, Sub Urban, Tsar B. sau Ecca Vandal, este o prezență eclectică, îndrăzneață și exact de ce avem nevoie pe scena muzicii românești. Ca stil muzical, solista ne prezintă propriile creații muzicale cu o abordare ca alternative indie, experimental pop, electro, și ceva influențe trap.

A terminat Facultatea de Muzică, iar după ce a fost membra Școlii Vedetelor din promoția a II-a, RxA și-a continuat cu succes drumul în industria muzicală românească, colaborând cu nume mari, precum Smiley, INNA, Tudor Chirilă, Ștefan Bănică, Giulia Anghelescu, alături de multe personalități din showbiz-ul muzical autohton. În ultimii 8 ani, RxA a muncit în a se perfecționa atât ca artist, cât și ca vocal; a ajuns în Los Angeles, unde a studiat cu profesorul de voce al cunoscutei Tori Kelly, descoperind-o, mai apoi, pe vocal coach-ul de la „Vocea României”, MeeRah, care a îndrumat-o în a-și găsi libertatea vocală bazată pe tehnică.

Îmi place să fiu liberă când compun muzică. Să îmi explorez partea creativă și să descopăr cât de autentică pot fi. Să nu urmez vreun patern sau vreo rețetă anume. Nu m-a preocupat neapărat ideea de a fi comercială, ci mai degrabă de a reuși să scot la suprafață toate culorile pe care le conțin și de a le reda prin muzică”, spune RxA despre ea.

Acum, însă, la un an după lansarea single-ului de debut, „Bird of Prey”, RxA revine cu „The Box”, melodie scrisă și compusă chiar de tânăra interpretă, în colaborare cu Enri Demi, Navi și Ene Sergiu Gelu. Regizorul videoclipului, Ciprian Strugariu, reușește să transpună în imagini povestea versurilor care „vorbesc despre o «eu» care nu poate fi conținută și catalogată într-un fel anume”, a declarat RxA. „Piesa a prins formă într-o zi de august. A fost ziua perfectă pentru un session care a avut cel mai cursiv flow întâlnit până la momentul respectiv. Mă atrage acea linie fină dintre ce se crede a fi normal și acel ceva ce creează reacții de contrariere. Și îmi place să împing acea linie cât mai mult, să mă joc cu ea”, adaugă artista.

Ascultă single-ul „The Box” și pe Spotify

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Facebook
Share on whatsapp
WhatsApp
Share on linkedin
LinkedIn
Share on twitter
Twitter
Share on email
Email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.