Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 01/11/2021
Zile si Nopti

554 de oameni s-au vaccinat la Filarmonica de Stat Sibiu. Maratonul va fi reluat în perioada 20 – 21 noiembrie

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii 554 de oameni s-au vaccinat la Filarmonica de Stat Sibiu. Maratonul va fi reluat în perioada 20 – 21 noiembrie Share 554 de oameni s-au vaccinat la Filarmonica de Stat Sibiu. Maratonul va fi reluat în perioada 20 – 21 noiembrie


Sute de persoane au ales să se vaccineze la Maratonul Vaccinării care s-a încheiat duminică seara, după două zile în care foaierul Sălii Thalia s-a transformat în centru de vaccinare.

Cei 16 medici, 32 de asistenți, 32 registratori și 40 de voluntari implicați s-au asigurat că cele patru fluxuri de vaccinare, două pentru Johnson&Johnson și două pentru Pfizer, puse la dispoziția doritorilor cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu, au funcționat fără dificultăți.

Jumătate dintre cei 554 de oameni vaccinați au primit prima doză, atât cu serul Johnson&Johnson, cât și cu Pfizer. De asemenea, specialiștii au constatat că peste 20% dintre persoanele vaccinate sunt tineri, categorie de vârstă cu un grad ridicat de transmisibilitate, anunță Consiliul Județean Sibiu.

”Este foarte important să ascultăm opinia specialiștilor pentru a putea trece de această pandemie. Mulțumim tuturor celor care au răspuns inițiativei Consiliului Județean Sibiu și s-au implicat pentru ca acest maraton să se desfășoare în condiții optime. Continuăm cu rapelul în weekend-ul 20-21 noiembrie și vom extinde astfel de acțiuni și în județ pentru ca toți locuitorii să aibă posibilitatea de a se vaccina fără a fi nevoiți să se deplaseze în altă localitate”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.

Consiliul Județean Sibiu a organizat acest maraton în parteneriat cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu, Spitalul General CF Sibiu, alături de Filarmonica de Stat Sibiu și cu sprijinul Direcției de Sănătate Publică Sibiu și al Universității „Lucian Blaga” Sibiu.

„De asemenea,  în sprijinul acestui eveniment am avut alături parteneri din mediul privat: Boromir, Carrefour Sibiu și Trans Agape, precum și Biserica Creștină Baptistă ”Betania” Sibiu și Biserica Creștină ”Biruința” Sibiu, cărora le mulțumim pentru că au asigurat pe parcursul celor două zile produse de patiserie, sandwich-uri  și masa de prânz cadrelor medicale și voluntarilor implicați. Mulțumim și partenerilor media pentru popularizarea evenimentului”, transmite CJ.

Maratonul va fi reluat în perioada 20 – 21 noiembrie 2021, în cadrul căruia se vor administra doza de rapel, precum și dozele 1 și 3 de Pfizer, respectiv doze de Johnson&Johnson.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută