Un finlandez la Hollywood! Ajuns accidental la început de carieră – cu videoclipuri publicitare pentru Shell – în Cetatea Viselor, Lauri Mauritz Harjola a.k.a. Renny Harlin (născut în 1959 într-un cătun din sudul Helsinki-ului), a avut o traiectorie profesională stranie ce obligă la o comparaţie cu niţel mai vârstnicul său omolog american, John McTiernan (“Predator” – 1987, “Die Hard” – 1988). În trena lui James ‘The Terminator’ Cameron, ambii făceau parte din A-List-ul prognozat al blockbusterelor de acţiune – Michael Bay & Co. aveau să apară ceva mai târziu – ai anilor ’90.
După un debut interesant, cel mai scump la acea dată film din istoria cinematografiei finlandeze, “Born American” (1985), cu fiul lui Chuck Norris în rolul principal (tatăl, ales iniţial pentru rol, s-a retras datorită tergiversării începerii filmărilor), ce a costat peste trei milioane de dolari, dar pe care şi i-a amortizat doar prin difuzarea în prima lună în peste 1000 de cinematografe din SUA, şi, apoi, prin girul primit de la… Wes Craven (care i-a încredinţat episodul 4 din franciza “A Nightmare on Elm Street”, cel mai de succes Slasher din anii ’80, filmat pe scenariul debutantului Brian Helgeland, peste ani oscarizat pentru “L.A. Confidential”), Harlin avea toate motivele să fie convins că lumea se aşterne la picioarele sale… mai ales după “Die Hard 2” (1990) şi flamboaiantul “The Long Kiss Goodnight” (1996). Ca şi McTiernan însă (în cazul acestuia mă refer la discutabilul hibrid “Last Action Hero” din ‘93), avea să îşi rupă dinţii într-un proiect cu mega-buget şi super-aşteptări ce s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fabuloase flopuri de box-office din istoria celei de-a şaptea arte, “Cutthroat Island” (1995), ba… mai mult, ambii erau cât pe-aci să tragă după ei în subsolul Hollywood-ului două vedete de primă mână ale producţiilor de acţiune, pe Arnold Schwarzenegger prin “Last Action Hero” (McTiernan) şi pe Sylvester Stallone datorită lui “Driven” (Harlin, 2001).
Având certitudinea (confirmată chiar şi de filmele de categorie inferioară realizate ulterior) că avem de-a face cu două talente incontestabile în ceea ce priveşte dirijarea de Actionere, explicaţia decăderii lor post-2000 în spaţiul obscur de serie B şi C rămâne nebuloasă… lipsă de şansă, frustrări personale, (ne)acceptare a compromisurilor, conjunctură ingrată? Dificil de pus un diagnostic. Am putea totuşi specula pe marginea unei premise… misogine: cherchez la femme! McTiernan, ce avea să se ‘sinucidă’ artistic în 2003 (după “Basic” nu a mai făcut absolut nimic), a avut legături amoroase între 1992 şi 2002 (perioadă în care singurul său vârf comercial a fost “Die Hard 3”) cu două femei care au fost activ implicate în viaţa sa profesională, care, fără discuţie, l-au influenţat decisiv: Donna Dubrow, producătoarea lui la “Medicine Man” şi Kate Harrington, aşa-zisă designer de costume, ce nu are în CV decât patru filme ale lui McTiernan şi nimic altceva.
Renny Harlin, probabil, a avut norocul să nu se complice decât cu una singură, actriţa Geena Davis (la acea vreme deja o vedetă datorită Oscarului pentru “The Accidental Tourist” şi al rolului din “Thelma & Louise” al lui Ridley Scott) şi nu ştiu cât de mare a fost influenţa ei în căminul conjugal dar un lucru e cert, că ea nu a mai făcut nimic relevant (nu cred că franciza “Stuart Little” sau serialul “Anatomia lui Grey” contează), iar ‘capra vecinului’ a murit şi ea: Harlin s-a retras din scaunul de regizor al lui “Aliens 3”, a refuzat “Speed” (Jan de Bont nu a avut această problemă) şi apoi a abandonat atât un proiect propus de… Steven Spielberg cât şi adaptarea după “The Saint”!
Ajungem astfel, în sfârşit, la “Cleaner”, un DTV vândut până în acest moment în aproape 500,000 de bucăţi pe DVD/Blu-Ray, un Thriller necaracteristic pentru Renny Harlin întrucât combină Policier-ul Noir cu drama de familie… sau cel puţin, îşi propune să facă asta. Tom Cutler (Samuel L. Jackson – “Pulp Fiction”, “The Avengers”) s-a retras de ceva vreme din poliţie din raţiuni nu extrem de clare, ce au totuşi o legătură prezumtivă cu uciderea soţiei sale (şi apoi, a asasinului acesteia, în închisoare) şi cu ambiguitatea morală care erodeaza autoritatea publică (“corupţia ucide”). Lepădându-se integral de anteriorul modus vivendi, se mulţumeşte să încerce a-şi creşte bine fata preadolescentă (Keke Palmer, vocea lui Peaches din franciza animată “Ice Age”) câştigându-şi existenţa curăţând după… morţi. Morţi violente, domestice, accidentale, nu contează, firma lui Tom îţi lasă locul în care moartea s-a consumat ca şi cum totul ar fi fost un vis urât, iar acesta devine din nou un spaţiu neîntinat.
Clientela e neaşteptat de numeroasă, iar omul, din dorinţa de autoprotecţie, şi-a dezvoltat un pattern comportamental (atât profesional cât şi personal) pedant, riguros şi aparent, sigur… până când ajunge să cureţe locul unei crime care nu s-a comis. Să deţină dovezi care să incrimineze un fapt consumat într-o casă a cărei rezidentă (Eva Mendes – “We Own the Night”, “Bad Lieutenant: Port of Call New Orleans”) are o versiune cu totul ieşită din comun asupra realităţii concrete. Tom decide să apeleze informal la sfatul fostului său partener şi prieten din poliţie (Ed Harris – “Pollock”, Apollo 13”, “The Rock”) pentru a se trezi brusc în mijlocul unui vârtej generat de pericolul dezvăluirii (prin dovezile lăsate de victima descoperită într-un târziu) a unui imens scandal de corupţie în cadrul întregului sistem.
Apariţii interesante/agreabile în roluri secundare au şi Luis Guzmán (“Boogie Nights”, “The Limey”) şi Robert Forster (“Jackie Brown”, “Esmeralda Bay”), dar în ciuda distribuţiei remarcabile, şi a unei puneri în scenă mai mult decât corectă (Harlin are câteva cadre de veritabil Art-Cinema în tentativa de a scoate în evidenţă îndoielile şi frământările lui Tom), filmul se cantonează din păcate în liga inferioară datorită unui scenariu care dezvoltă neinspirat punctul de plecare şi nu permite actorilor să îşi contureze personajele. Sigur că ambiguitatea este necesară în acest tip de construcţie narativă însă în situaţia în care devine sesizabil pentru spectator că nici măcar interpretul nu a găsit sau obţinut răspunsuri care să îi permită să îşi definească partitura, talentul său se risipeşte într-o aură de superficialitate. “Cleaner” rămane un Thriller vizionabil… cu o singură condiţie: să accepţi că începi în atmosfera “Conversaţiei” lui F.F. Coppola şi că vei termina în cea a unei soap-opera de pe, să zicem, Acasă TV.
- Text de Ioan Big.
