Radu Stănese e președinte al Fotoclubului Orizont și al Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, iar rezultatele excepționale obținute la competițiile fotografice de peste hotare, i-au adus titlul de Excelență a Federației Internaționale de Artă Fotografică. Despre genul fotografic ca exercițiu de sinceritate am stat de vorbă cu Radu Stănese.
În calitate de președinte al Fotoclubului ”Orizont” și al Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu, ne puteți spune care e genul fotografic cel mai popular în ultimii ani?
Efectul globalizării e evident și, ca atare, genul Photo Travel a devenit cel mai prezent la saloanele internaționale de pe întregul mapamond. Libera circulație permite ca splendoarea naturii și măreția obiectivelor turistice să devină accesibile tuturor călătorilor. La aceasta, se adaugă și performanța tehnologică a fotografiei digitale, aflată într-un progres fără precedent, ceea ce face posibil ca orice pasionat să se inițieze în arta de a ”scrie cu lumină” într-un timp relativ scurt. Desigur, tehnologia inteligentă nu garantează valoarea artistică, iar acest adevăr are un revers periculos: pe de-o parte, asistăm la o inflație a fotografiei de călătorie, ce aduce calitatea competițiilor internaționale într-o zonă echivocă, pe de altă parte, creativitatea devine rara avis, de vreme ce superlativele aparatelor digitale ajung să scutească utilizatorii de orice efort de imaginație.
Să înțelegem că ediția actuală a Salonului Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu nu va contribui la promovarea acestui gen?
Dimpotrivă, anul acesta propunem chiar tema Photo Travel, pe lângă cele două tradiționale: Open Color și Open Monochrome. Suntem convinși că vom depăși această fază de exces cantitativ tocmai prin descurajarea clișeelor, a stereotipurilor specifice genului, prin aprecierea și premierea valorilor autentice. Genul fotografic preferat trebuie identificat printr-un exercițiu de sinceritate, de regăsire personală, nu prin ceea ce pare a fi trendy la un moment dat.
Când spuneți ”suntem convinși”, la cine vă mai referiți? Nu decideți doar dvs. temele unei ediții?
În niciun caz. Pe lângă consultarea membrilor activi ai fotoclubului, există un dialog permanent cu principalul nostru partener – Casa de Cultură a Studenților din Sibiu, respectiv dna director Liliana Popescu. Fără acest ajutor esențial în managementul de proiect (și nu numai), Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu n-ar fi putut ajunge acum la a 22-a ediție.
Ce a însemnat pentru dvs. conferirea titlului de Excelență a Federației Internaționale de Artă Fotografică?
Așa cum m-au inițiat membrii fondatori ai Fotoclubului ”Orizont”, regretatul Gheorghe Lăzăroiu EFIAP și dl Fred Nuss AFIAP, obținerea unui asemenea rang onorific internațional dovedește faptul că organizația noastră e în continuare performantă, Salonul Internațional de Artă Fotografică de la Sibiu rămâne merituos la cota maximă de 5 stele, ceea ce va menține Sibiul pe harta mondială a fotografiei de excelență artistică.
Există aici și o împlinire personală, desigur. Pe lângă faptul că nudurile mele au obținut sufragiile unor jurii din țări îndepărtate, inclusiv islamice, acestea au fost publicate constant în ultimele cinci ediții de lux ale albumului Trierenberg (Austria), lansate cu ocazia celui mai prestigios eveniment fotografic din lume. Așadar, genul meu preferat și-a păstrat prospețimea și impactul estetic. În plus, atunci când valoarea autopotretelor nud îmi e recunoscută la reputate saloane precum cele de la Sydney – Australia, Vantaa – Finlanda, Zanzibar – Tanzania, Lisabona – Portugalia, Hessen – Germania, New York – SUA, Sylhet – Bangladesh, Cheltenham – Marea Britanie, Tbilisi – Georgia, Reus – Spania, Davos – Elveția, Saint Martin de Crau – Franța, Belgrad – Serbia, Budapesta – Ungaria, Arno – Italia, Palanga – Lituania, Viena – Austria, Tallinn – Estonia, Dublin – Irlanda, Plovdiv – Bulgaria, Baku – Azerbaidjan, Tirana – Albania, Kolasin – Muntenegru, Ohrid – Macedonia, Nicosia – Cipru, Cape Town – Africa de Sud și multe altele, înțeleg că genul fotografic asumat reprezintă, înainte de toate, un exercițiu de sinceritate; în cazul meu, pentru că mă presupune și dincoace, și dincolo de aparat. Aceeași condiție a destăinurii totale e valabilă pentru orice alt gen fotografic. Indiferent că vorbim de Wildelife sau Paparazzi, de Glamour sau Street Portrait, relația dintre fotograf și subiect se dorește a fi cât se poate de intimă. Unii o numesc empatie ori integrare antropologică, alții o consideră pură deontologie.
”Protection” – Palmaresul fotografiei constă în peste treizeci de recunoașteri internaționale și numeroase premii, printre care și medalia de aur a Federației Internaționale de Artă Fotografică.
Ca gen fotografic, nudul nu riscă împărțirea lumii în pro și contra?
Miza e tocmai această inepuizabilă confruntare de idei și stări, de judecăți și prejudecăți. Unii percep conflictul lăuntric, sub forma unei disonanțe cognitive în plan etico-estetic, alții se polarizează pe axa libertate versus libertinaj. Genul nud fascinează și vexează în același timp, pentru că implică deopotrivă fotograful, fotomodelul și privitorul. Altfel spus, sinceritatea comportă aici trei riscuri ale intimității: de a arăta, de a fi văzut și de a vedea, evident, dincolo de orice tabu. Nudul scandalizează fariseul din noi și reduce la absurd pudibonderia sau pudoarea preconcepută, generând uneori întrebări ce contrariază: imaginea edenică a cuplului primordial e pornografică? Trebuie să ne rușinăm de asemănarea noastră cu Dumnezeu? Alienarea nu a început odată cu ocultarea genitală și fetișizarea veșmântului? Căderea omului nu a ajuns azi până la mistificarea propriei identități sexuale?
Consider că nudul pur și simplu nu reprezintă o ipostază imorală a trupului, ci o stare prelapsariană a spiritului, iar confundarea sa cu erotismul și pornografia nu evocă decât efectele smintitoare ale păcatului originar. Izgonirea a înseamnat trufia cunoașterii unor dualități reducționiste până la denaturare precum bine-rău, adevărat-fals, moral-imoral, frumos-urât etc. De atunci, noi nu ne mai vedem unii pe alții așa cum suntem, ci așa cum ne judecăm.
Autor RĂZVAN SĂDEAN
