Pe la mijlocul lui august, am pornit într-un periplu, pe jos, ca să văd ce-a mai rămas din magazinele în care mergeam acum 3-4 ani. Am parcurs vreo 10 km, din Orașul de Jos până în Hipodrom, constatând (după cum mă și așteptam) că majoritatea nu mai existau. Chiar dacă nu îmi lipsesc magazinele, schimbarea și străzile goale din cauza caniculei m-au lăsat cu tristețe difuză.
Apoi a venit weekendul și orașul s-a animat dintr-o dată. Străzile pustii au devenit parcă prea mici pentru marea de oameni ce se revărsa din toate părțile. A devenit dificil să găsesc loc la o terasă. Și, în timp ce priveam mulțimea ce forfotea în preajma Bisericii Evanghelice, mi-am dat seama că lumea e stăpânită de o sete profundă de viață.
Setea aceasta de a trăi, de a fi alături de alții și de a socializa s-a văzut și mai bine după începerea FITS. Sibiul cu turiști, spectacole stradale și mări de oameni a revenit la viață, cu o forță latentă de care aproape că uitasem. A devenit și mai dificil să găsești un loc la o terasă. Dar vibrația pozitivă a celor din jur, sentimentul de vacanță (chiar dacă nu ești, de fapt, în vacanță) compensează neajunsurile aglomerației. E o stare ce mi-a lipsit.
Nimeni nu știe cum vor arăta lunile următoare. E plăcut, însă, să îți dai seama că omul e o ființă ce se lasă înfrântă cu greu și că spiritul orașului poate să revină, la fel de viu, chiar și după perioade cu străzi pustii, frică și tristețe.
