Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 25/08/2021
Muzică

IDA MARIA. Reîntoarcerea fetei care vede culorile muzicii

Ioan Big De Ioan Big
Comentarii IDA MARIA. Reîntoarcerea fetei care vede culorile muzicii Share IDA MARIA. Reîntoarcerea fetei care vede culorile muzicii


Titlul nu este o figură de stil ci un fenomen neurologic. Ida Maria suferă de sinestezie: nu aude tonal notele ci le percepe cromatic, vede literalmente muzica în culori. Pentru unii un defect, pentru ea însă, cu trecerea timpului, un atu estetic cu efecte sesizabile în piesele sale care au scos-o din mainstream şi de sub etichetele consumeriste. După ani buni în care a fugit “departe de lumea dezlănţuită” în cătunul ei natal ce aminteşte de idilicul Husavik din comedia Eurovision Song Contest-The Story of Fire Saga, în iunie anul acesta rockeriţa norvegiană a revenit strălucitoare pe radar cu excelentul EP Dirty Money, primul ei disc de la colecţia de Spirituals Scandalize My Name din 2016.

Cu 10 ani în urmă, tânăra avea toată lumea la picioare. Descoperită ca urmare a unei serii de single-uri de o remarcabilă prospeţime, fusese invitată să cânte la Glastonbury şi Reading, bifase turnee în Europa, SUA şi Australia, iar primele ei albume, Fortress Round My Heart şi Katla, intraseră în topurile scandinave şi anglo-saxone. Debordând de energie, cantautoarea de Punk-Pop/Rock captase atenţia showbiz-ului odată stabilită în L.A. Marile case de discuri căutau să şi-o aproprieze contractual, piesele compuse de ea au fost incluse pe OST-uri de seriale şi filme cu priză la public (Grey’s Anatomy, Scream 4), Jay Leno a primit-o cu braţele deschise în show-ul său iar icon-ul Punk Iggy Pop şi-a manifestat simpatia făcând backing vocals în videoclipul remixului ei la Oh My God.  Filmul s-a rupt când fata a ales libertatea de a experimenta în defavoarea reluării aceluiaşi setlist certificat de mase – “This is a waste of my time! I have better shit to do.” – , s-a refugiat în Norvegia rurală şi a continuat să facă muzică doar după cum i-au vorbit culorile.

Disc de Punk-Rock cu accente retro, Dirty Money se constituie deopotrivă într-o invitaţie la redescoperirea primelor ei albume, cele “populare”, şi într-o propunere ironică de dialog pe marginea esenţei capitalismului şi a consecinţelor sale. În timp ce California, de exemplu, ne vorbeşte de decizia ei de a părăsi SUA, muşcătoarele I’m Busy şi Sick Of You sunt ironice manifeste feministe, mai ales videoclipul-colaj cu faţa Idei suprapusă peste uşor recognoscibilele Marilyn Monroe, Uma Thurman în Kill Bill, Audrey Hepburn, sau Emilia Clarke în GOT. Dirty Money marchează astfel comeback-ul în forţă al fetei care vede culorile muzicii… din CBGB’s. “Let’s say punk rock is about challenging the status quo, or the given order of the time… in art, you can sometimes paint with big colors, bright colors.” De ascultat!

  • Text de Ioan Big.

Galerie imagini

Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută