Numele lui Carmen Lidia Vidu e strâns legat de Sibiu.
Nu neapărat de teatru, cât de film, de Astra Film Festival. În 2021, Carmen va prezenta în cadrul festivalului premiera oficială a filmului #newTogether. Tot ea e responsabilă și pentru spectaculozitatea galelor festivalului, de 15 ani încoace. Despre toate acestea, și nu numai, am stat de vorbă cu ea în interviul de față.
”În proiectele mele am încetat să vorbesc despre mine și am început să vorbesc despre celălalt”
Pe 10 septembrie, în cadrul Astra Film Festival (AFF), va fi proiectat #newTogether, un documentar care cuprinde confesiunile a zeci de artiști în plină pandemie. Care e povestea realizării acestui film?
#newTogether e o formă de dialog în izolare, e o mărturie de la Momentul Zero. Fragilitatea noastră, vulnerabilitatea, frica au devenit o limbă universală pe care am vorbit-o cu toții în 2020. Oamenii s-au izolat, timpul s-a oprit în loc și a început un nou împreună. Totul a început de la un artist vizual care căuta formule pentru noțiunea de împreună.
Apoi, Forumul Austriac din România a preluat căutarea acestui nou împreună. Andrei Popov a generat și orchestrat întregul proiect, cerând în plină pandemie, intervenția, prezența, mărturia, confesiunea a 30 de artiști din România, 30 din Austria, cu privire la ce au simțit în acel moment, la cum au fost surprinși de pandemie, de lockdown, la ce proiecte au fost obligați să renunțe, la unde sunt localizați, la cum văd relația artist-societate.
Paleta întrebărilor a fost destul de largă. Am fost rugați să ne confesăm printr-o înregistrare. Materialul adunat a fost publicat pe paginile de socializare ale forumului, iar, spre vară, a venit ideea de a-l prezenta sub formă de film. Am fost invitată să pun cap la cap aceste confesiuni, să le regizez.
Filmul #newTogether e pe sunet de alarme, de sirene, de primăvară, de orașe mute, de sunete de bucătărie, te taste de calculator, de plămâni, de inimi speriate. Se vorbește la Momentul Zero al pandemiei în Europa. Unii vorbitori sunt articulați, maturi, puternici, alții sunt fragili, dezorientați, unii vorbesc despre ei, alții vorbesc despre artă și societate.
Când ne-am simțit și când eram mai singuri, ne-am gândit la ceilalți: din alte blocuri, din alte țări, de alte vârste, cu alte nevoi. Atunci când eram distanțați aveam nevoie unul de celălalt. Filmul vorbește exact despre asta. Ca regizoare am încercat să simt tempoul pandemic și să-l integrez în film ca peste ani, acest produs să devină un reper antropologic care vorbește despre om în anul pandemic 2020.
Întâlnirea ta cu documentarul s-a întâmplat la Sibiu, la AFF. Cum ți-a influențat parcursul profesional?
Până la întâlnirea mea cu AFF, habar n-aveam ce înseamnă un documentar. Credeam că documentarul e despre câini și pisici, așa cum vezi pe National Geographic. Pentru că eram o regizoare de teatru multimedia, cei de la AFF m-au invitat să regizez gala de decernare a premiilor.
Din 2006, de când am început colaborarea, am întâlnit oameni importanți de la care am învățat multe. AFF e un loc de muncă, dar mai ales de studiu, școală. La festival am auzit un discurs nou, necunoscut mie până atunci. Antropologi, sociologi, documentariști, toți vorbeau despre om și despre realități umane dintr-o optică academică și cinematografică. Aici am învățat o perspectivă nouă: perspectiva celuilalt.
În proiectele mele am încetat să vorbesc despre mine și am început să vorbesc despre celălalt. Odată cu AFF am învățat ce înseamnă un documentar de autor, ce înseamnă să ai un personaj, să cercetezi, să te abandonezi pe tine în celălalt. Asta a fost lecția acestei întâlniri. Documentarul e Celălalt din mine.
”La Astra Film Festival am învățat o perspectivă nouă: perspectiva celuilalt”
Deții un premiu Gopo pentru un scurt-metraj documentar, dar și un Uniter pentru regie de teatru. Cum reușești să jonglezi între teatru și film?
E o împlinire să am ca regizoare atât premiul Gopo cât și premiul Uniter. Galele și premiile sunt unelte de promovare și de marketing. Lipsește piața culturală în România, așa că aceste unelte-premii își pierd mult din utilitate. Rămâne în urma lor ego-ul, rămâne bucuria, rămâne curajul. Eu nu fac diferența între teatru și film. Eu am fost mereu un outsider. Încă sunt: fac teatru și film documentar, teatru politic. Probabil asta e calea mea, să fiu In și Out.
Discursul meu s-a cizelat în timp. Cei cu care am colaborat m-au educat, mi-au vorbit de multimedia, de arta politică, de documentar, de feminism. Sunt formată în timp și în dialog. Am lucrat mult, constant. Am făcut film, operă în concert cu vizualuri, teatru multimedia, teatru documentar, animații. Am încercat să învăț mereu forme noi și să le înțeleg gramatica. Sunt o regizoare de nișă într-o Românie care încă nu știe ce vrea de la Cultură.
”Sunt formată în timp și în dialog”
Apropierea ta de documentar se resimte și în seria de spectacole ”Jurnal de România”. Ca un exercițiu de imaginație, cum ți-ai imagina un spectacol jurnal despre Sibiu?
Jurnal de România e despre puterea vulnerabilității și e o cronică despre starea psihică a oamenilor din cultura românească. Atunci când am început proiectul, nu am tânjit după premii ori dialog internațional, cu toate că acestea au sosit pe parcurs.
Mi-am dorit să merg într-o comunitate, să o cunosc, să fac un spectacol de teatru pentru acea comunitate, un spectacol care să le vorbească localnicilor despre ei. Oamenii nu au exercițiul de a vedea în teatru, film, un instrument cu care să-și cizeleze orașul.
Timp de 5 ani i-am provocat pe actori să vorbească despre comunitatea maghiară, cea germană, despre feminism, despre Revoluție, despre clădiri de patrimoniu care stau să se prăbușească sub indiferența clasei politice. Jurnal de România e despre cei care au crezut că povestea lor nu contează. În Sibiu aș căuta la fel ca în celălalte orașe, istoria cu i mic.
”Oamenii nu au exercițiul de a vedea în teatru, film, un instrument cu care să-și cizeleze orașul”
Un nou capitol al festivalului Astra Film se va scrie la Sibiu, între 5 și 12 septembrie. De ce consideri că e important să fim acolo, să vedem filme?
Astra Film Festival e o lecție de iubire. Te ajută să înțelegi omul de lângă tine, pe tine, societatea și cultura și apoi te aruncă înapoi în lume mai puternic, mai curajos, mai înțelept.
INTEVRIU DE RĂZVAN SĂDEAN