Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/07/2021
Lifestyle / Sport

Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță

Zile si Nopti De Zile si Nopti
Comentarii Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță Share Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță


Da, știu, e vară, e perioada concediilor, nimeni nu dă doi bani pe calorii, grijă la alimente sau băuturi pentru că e acel anotimp din an în care ai sta toată ziua la piscină, ai bea numai băuturi reci și seara ai consuma numai mâncare bună pentru suflet și rea pentru corp. Totuș, cred că este păcat să dăm cu piciorul întregului efort pe care l-am făcut de-a lungul anului pentru a fi într-o formă cât mai bună și pentru a arăta cât mai bine, nu?

Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță

Ei bine, am câteva recomandări care, cel puțin în cazul meu, au dat roade anul trecut în vacanță (deci nu văd de ce nu ar merge și în cazul vostru).

Prima dintre ele este cel mai mare clișeu și anume să facem mișcare chiar dacă suntem în concediu. Am mai spus eu cu vreo câteva articole în urmă că mișcarea nu înseamnă doar fitness, fotbal sau mai știu eu ce alte sporturi de care clar nu avem chef atunci când suntem plecați să ne relaxăm (deși dacă hotelul sau pensiunea sunt dotate cu o sală de fitness, parcă e păcat de ea să stea acolo nefolosită, nu?). Am făcut un cam lungă paranteza, revenind la idee, când spun (de fapt când scriu) cuvântul mișcare mă gândesc pur și simplu la plimbări sau drumeții. Fie că suntem la munte și facem o plimbare prin munți sau prin păduri, fie că suntem la mare și facem o plimbare lungă pe faleză sau doar ne plimbăm prin orașul în care suntem cazați, nu trebuie neglijată sub nicio formă mișcarea. Pe lângă beneficiile pe care le știm cum toții, ardem și caloriile pe care le-am acumulat mâncând după pofta sufletului.

Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță

Apropo de pofta sufletului, e limpede pentru toată lumea că mâncarea joacă un rol important în viețile noastre, mai ales când suntem plecați în vacanță. Fix din acest motiv, trebuie să avem grijă și la acest capitol. Nu, în mod clar nu zic că n-ar trebui să nu ne facem poftele din punct de vedere gastronomic, departe de mine acest gând. Spun doar că nu ar trebui să mâncăm orbește tot ce ne iese în cale și că dacă tot consumăm ceva nesănătos, să alegem ceva ce chiar adorăm să mâncăm. Spre exemplu, dacă am poftă să consum un burger într-o zi, clar o să fac acest lucru, având grijă să nu consum alte lucruri atât de dense caloric (cel puțin nu în aceeași zi, e loc destul în celelalte zile). Având o singură masă ,,de suflet” pe zi, ne putem păstra greutatea la un nivel mulțumitor, dacă și mișcarea este la un nivel optim (adică dacă ne plimbăm mult că până la urmă nu mergem în vacanțe doar ca să stăm degeaba și să mâncăm, sper). 

Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță

Ultima recomandare, deși e mult spus, se referă la consumul sucurilor. Mai exact, vă spun că ar fi mai bine să alegem variantele zero zahăr ale sucurilor (da, știu că nici alea nu sunt deloc sănătoase pentru organism și că aspartanul din ele nu e cel mai ok lucru, dar ca alternativă pentru a nu ne îngrășa, sunt mai ok decât cele normale). Legat de alcool, altceva în afara de faptul că trebuie să bem cu măsură ca să nu ajungem la lucruri neplăcute (gen mahmureală și dureri groaznice de cap) nu cred că am ce să vă spun.

Hai să nu ne îngrășăm, chiar dacă e vacanță

Așa că, nu îmi rămâne decât să vă urez spor, vacanță plăcută (și dacă ați avut-o deja, sper că a fost plăcută și relaxantă) și sper că ceea ce am scris aici vă va ajuta măcar un pic.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Esențiale

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.