În ultimele zile, am observat tot mai mulți străini care trec prin Sibiu și se bucură de tot ceea ce frumosul nostru burg are de oferit. Ceea ce este foarte bine. Lumea revine la viață, învață să trăiască într-o perioadă periculoasă din punct de vedere sanitar și să profite în același timp de concedii, așa cum o făcea nu demult, înainte de pandemie.
Ceea ce nu mă bucură, în schimb, este faptul că dintre acești mulți turiști, o parte din ei au parcă un comportament mult prea lejer pentru mai sus menționata perioadă în care ne aflăm. Cu masca pe jumătate de față în supermarket, dacă nu chiar sub bărbie sau lipsind cu desăvârșire, cu un minim de respect față de ceea ce înseamnă spațiul personal în locuri publice, unii străini par picați direct de pe lună sau dintr-un alt spațiu în care pandemia nu a existat niciodată.
Și aici intervine întrebarea: să fac, oare, din nou o scenă într-un magazin, după mai bine de un an în care o lume întreagă a suferit și, în anumite părți ale planetei, continuă să o facă? Să îmi răcesc iar gura, probabil de pomană, încercând să le explic unor străini, în limba lor, că aici avem acum puține cazuri și am prefera să ținem situația așa? Sau să le acord o minimă doză de înțelegere și să mă gândesc că, poate, au uitat pentru o secundă unde se află sau că, poate, pur și simplu s-au săturat să mai trăiască în frică?
Voi ce faceți în situații de genul acesta? Mai aveți puterea și răbdarea să acționați?