În luna iunie, ”Faust”, cel mai longeviv spectacol din repertoriul Teatrului Național ”Radu Stanca”, a marcat reprezentația cu numărul 222, dar și primul mare eveniment cultural amplu cu public din 2021 la Sibiu. În luna august, ”Faust” se va juca în zilele de 13 și 14, dar și în cadrul Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu – FITS, care va avea loc între 20 și 29 august. Despre lunga viață a lui ”Faust” pe scena de teatru sibiană, despre cum a lucrat la Tokyo, Iași și Timișoara în plină pandemie, dar și despre ce anume l-a determinat să revină mereu la Sibiu și să lucreze cu plăcere aici, am stat de vorbă cu regizorul Silviu Purcărete, unul dintre cei mai apreciați oameni de teatru din România.
Sunt mulți cei care au descoperit Sibiul și teatrul de aici datorită spectacolului ”Faust”. Cum a rezistat timpului acest spectacol iconic, care are 222 de reprezentații la activ și aproape 15 ani trecuți de la premieră?
Aceasta e o întrebare la care ar trebui să răspundă spectatorii. Ei sunt cei care au simțit poate cel mai bine ecourile spectacolului. Personal, sunt uimit de viața atât de lungă a acestui ”Faust”. Un spectacol atât de longeviv nu e neapărat un lucru firesc. De multe ori, eu aș fi vrut să-l oprim, dar, iată, că această încăpățânare de a-l continua se dovedește benefică. Mă bucur că se reia și că stârnește în continuare această reacție entuziastă.
Pe lângă ”Faust” și ”Povestea prințesei deocheate”, din repertoriul TNRS, anul acesta, în programul FITS se regăsesc și cele mai noi spectacole pe care le-ați montat în perioada pandemiei la Tokyo, Timișoara și Iași. Ce schimbări a adus în modul dumneavoastră de lucru pandemia?
În primul rând, în toate cele trei exemple, a apărut acest mod ”diabolic”, această formă alternativă de salvare – lucrul prin internet. Cele două spectacole românești, cel de operă și cel de la Iași, au fost făcute exclusiv prin această comunicare artificială. Eu nu am apucat să văd în realitate carnea, chipurile artiștilor, ci doar ce au binevoit computerele să-mi arate. Așa că, pentru mine, totul a însemnat o concentrare foarte mare, un efort mult mai mare. E mult mai obositor, iar satisfacția e minimă. În Japonia, totul a decurs la fel, 90 % din spectacol a fost creat în același mod. Dar acolo am avut 5 zile de repetiție la scenă cu artiștii. Sper să nu se mai întâmple acest lucru, pentru că, după mine, această formulă de a munci e o ciudățenie.
”Visul unei nopți de vară” nu e prima colaborare cu Tokyo Metropolitan Theatre. Despre experiența din 2017 ați spus că a fost ca ”O întâlnire pe o altă planetă. O întâlnire cu extratereștri”. Cum a decurs reîntâlnirea cu echipa în 2020 și cum a fost primit noul spectacol de publicul japonez?
Nu pot să știu cum a fost primit, pentru că noi am plecat a doua zi după premieră. Spectacolul a fost lansat la Tokyo, dar apoi a fost jucat în mai multe mari orașe din Japonia. Piesa nu este cea a lui Shakespeare, vreau să insist asupra acestui lucru! Este o piesă japoneză, scrisă de Hideki Noda, care este directorul teatrului și care s-a inspirat din ”Visul unei nopți de vară”. Povestea e diferită, chiar dacă sunt elemente comune. Primul spectacol pe care l-am făcut acolo, ”Richard III”, a fost foarte bine primit. Am avut o relație excepțională cu echipa. Tocmai de aceea a trebuit să ne întoarcem atât de repede. Iar acum ne așteaptă o a treia excursie, anul viitor. Da, Japonia e o altă planetă, nu doar pentru că au un alt mod de a se organiza. Lucrul cu adevărat uimitor la ei este politețea și gentilețea, lucruri de care noi, europenii, și mai ales românii, se pare că ne-am dezobișnuit.
Spectacolul ”Călătoriile lui Gulliver” va fi adaptat pentru platforma Scena Digitală a TNRS. Cât de mare e provocarea de a regândi un spectacol de teatru la care ați lucrat în urmă cu aproape 10 ani pentru o platformă de streaming în 2021?
Teatrul digital este, din punctul meu de vedere, un surogat. Sigur că e mai bine decât nimic. Filmarea spectacolelor este necesară, în special, pentru arhivare istorică, dar nu poate înlocui experiența vie a teatrului.
În teatrul românesc, Sibiul e un fenomen aparte, datorită festivalului, deschiderii către lumea largă, trupei de actori, întregii echipe. Ce anume v-a făcut să reveniți de fiecare dată când ați fost invitat să montați un spectacol nou aici?
Relația mea cu Sibiul și cu teatrul din Sibiu este foarte veche. A fost, în primul rând, o relație de prietenie cu Constantin Chiriac și regretatul Virgil Flonda. A fost o prietenie artistică ce a funcționat și a dat roade. Iar acest lucru m-a determinat să revin și să lucrez cu plăcere aici.
Autor RĂZVAN SĂDEAN
