E una dintre experiențele acelea pe care oricât ți le-ar descrie altcineva în cele mai vii culori, vei da din cap cu neîncredere și te-ai întoarce să sorbi leneș din cafea.
Prima dată la maraton e un exercițiu de credință ce presupune suferință și plăcere amânată. Dar prima dată la maraton nu e ultima oară niciodată, e un drog ce se insinuează în sânge și te cheamă să-ți legi șireturile înc-odată și înc-odată. E un drog care nu te trimite în călătorii inițiatice în singurătăți abisale ci unul care te ancorează într-un împreună fluid, alături de alți dependenți de zâmbete și bătut palma.
Dacă aș avea un singur sfat să vă dau (altul decât să folosiți cremă cu protecție solară) acela ar fi să treceți cât mai des peste forța intergalactică care ne ține cu fundurile lipite de scaunele de birou și cafenea și să acceptați saltul de credință necesar pentru primele 2 ieșiri din casă la alergat. Prima va fi doar dureroasă, a doua va conține deja în ea linia de lumină ce-ți promite fericire fabricată intern, fără alte substanțe sau dependențe exterioare.
Antrenamentul e drumul, ziua evenimentului e răsplata parcursului comun, cu alte sute de prieteni care și-au dezlipit și ei extremitățile gelatinoase, cu 500 de voluntari care-ți confirmă la fiecare intersecție că ai făcut bine să te trezești în dimineața aia.
Vara asta fă o nebunie, dezlipește-ți fundul!
