Adaptare a bestseller-ului cu acelaşi titlu publicat de criticul de muzică şi film münchenez Thomas Willmann, propunerea Austriei la premiul Oscar pentru cel mai bun film străin aparţine în 2015, în mod neaşteptat, unui gen presupus defunct în ţările de limbă germană după ultimele adaptări după Karl May despre Winnetou & Co. de la finele anilor ’60, Euro-Western-ul (nu am pus la socoteală parodia “Der Schuch des Manitu” din 2001). La vizionare însă, mirarea generată de această opţiune intrigantă se disipează rapid, odată ce realizezi faptul că cineastul Andreas Prochaska (“Dead in 3 Days”) are formidabila inspiraţie de a pleca de la similitudinile fundamentale existente (naraţiune simplă dar nu simplistă, polarităţile bine-rău & tradiţie-modern, ş.a.m.d.) pentru a reinventa şi combina într-un produs Pop culture de o remarcabilă omogenitate nu unul… ci două genuri, Western-ul de influenţă americană cu Heimatfilm-ul. Primul, fără legătură – în afară de referinţa implicită la “Keoma” lui Castellari – cu Spaghetti-ul peninsular sau cu Sauerkraut Western-ul, iar cel de-al doilea, un gen apus la începutul anilor ’70 însă popular în Germania, Austria şi Elveţia, definit prin poveşti foarte accesibile publicului larg, ca tonalitate emoţională, centrate pe moralitate şi valori familiale sau comunitare rurale, filmate în mare parte în spaţii exterioare ofertante precum munţii Alpi sau Pădurea Neagră.
“The Dark Valley” a fost caracterizat succint de un analist ca “High Noon in the high peaks”. Să vedem de ce. Viaţa unei comunităţi pierdute de lume într-o vale din Alpii austrieci, care, la începutul secolului 19, lipsită de aspiraţii existenţiale complicate, supravieţuieşte aproape exclusiv prin ce le oferă natura, condusă medievalist de patriarhul Brenner prin intermediul celor şase fii ai săi (singurii care au dreptul să deţină arme de foc), este dată peste cap de apariţia ‘exotică’ a misteriosului Greider (Sam Riley – “Control”, “Byzantium”), fotograf singuratic venit de peste mări şi ţări ce îşi cumpără cu un pumn de monezi dreptul de găzduire pe parcursul iernii în decursul căreia, timp de mai multe luni, cătunul rămâne complet izolat de exterior. Aşa cum subliniam anterior, cineastul nu mizează pe imprevizibil (deşi motivaţia lui Greider se devoalează lent, gradual) sau pe întorsături spectaculoase de situaţie (“The Dark Valley” este, în esenţă, un Revenge-Movie), concentrându-se cu migală pe definirea în mod credibil şi realist a dramei provocată de şocul dintre două tipuri de gândire şi de mentalitate.
Evoluţie (aparatul foto şi carabina cu repetiţie) versus închistare resemnată (traiul de pe azi pe mâine şi perpetuarea speciei) care exclude chiar şi luarea în considerare a unei bunăstări sporite, libertate individuală versus autocraţie (în ce măsură membrii comunităţii îşi doresc mai multe drepturi riscându-şi minimul confort), gestiunea centralizată a destinelor microuniversului social în care sentimentele nu au nicio valoare vs. asumarea cu riscuri personale a deciziilor unilaterale luate în urma impulsurilor emoţionale. Poate cu excepţia trândăviei (mai greu de sugerat în mod verosimil în acest context arid), suntem atraşi ca receptori culturali într-o lume dominată de şase din cele şapte păcate fundamentale: mândria (trufia de a-ţi desconsidera oponentul sau inferiorii), iubirea de arginţi (acceptarea fără rezerve a intrusului care mituieşte), invidia (aproape majoritară la nivelul comunităţii apropo de ‘cel care îi întrece cu situaţia, cu bogăţia, cu cinstea’), lăcomia (cel mai bine reprezentată de hangiţă/patroana magazinului-cârciumă), mânia (asociată cu reacţiile prosteşti şi violente a fratilor) şi desfrânarea… aici avem destul de multe, de la amestecarea sângelui la nefrica de Dumnezeu (preotul catolic, subaltern a baronului local, este un exemplu relevant).
Aproape disconfortabil de realist pentru spectator, Brenner Sr. (Hans-Michael Rehberg, interpretul lui Rudolf Heß în “Lista lui Schindler” al lui Spielberg) nu este construit ca un bad-guy ‘în alb/negru’, căci ştie perfect ce se întâmplă în subordinea sa dar tolerează calculat derapajele din perspectiva unui obiectiv care, pentru el, rămâne esenţial: perpetuarea fizică a comunităţii şi a leadershipului acesteia prin reîmprospătarea constantă a fondului genetic a unui grup uman, practic, lipsit de contact cu exteriorul. Mai simplu, a impus cu multă vreme în urmă o cutumă: până la măritiş, tinerele sunt menţinute virgine dar, după ceremonia religioasă şi înainte de noaptea nunţii, el este cel care îşi exercită primul dreptul la a avea un moştenitor cu fiecare dintre acestea… astfel, vor continua să existe ‘cadre de conducere’ competente (conceptul medieval de Primae noctis, regăsit şi în “Braveheart”-ul lui Mel Gibson).
Poate ce am scris până aici poate sugera o dramă freudiană intimistă, concentrată aproape exclusiv pe personaje şi pe explorarea sociologică, care foloseşte un gen popular ca simplu pretext… nu, “The Dark Valley” este un film pe care nu pot să îl calific decât ca somptuos prin imagine şi muzică, ambele abordate hollywoodian, cu scene de acţiune ce vor satisface indiscutabil pe fanii Western-urilor (dar, mai degrabă, pe cei a lui “Il grande silenzio”-1968 al lui Sergio Corbucci, “Jeremiah Johnson”-1972 al lui Sydney Pollack sau “Death Hunt” cu Charles Bronson şi Lee Marvin decât pe iubitorii de mai antrenantele “Cei şapte magnifici” sau “Hoarda salbatică”), un omagiu elegant adus unei întregi subculturi în care se regăsesc arhetipuri ce nu ţin doar de film (“High Plains Drifter” sau “Pale Rider” ale lui Clint Eastwood) ci şi de comics-uri (“Jonah Hex”).
Sam Riley face o treabă excelentă în rolul principal şi nu e de mirare că am ajuns să îl vedem zilele astea pe marile ecrane în “Way Down” (“Jaful secolului”) alături de Liam Cunningham şi Freddie Highmore, căci după “The Dark Valley” parcursul său a fost continuu ascendent odată cu rolurile din franciza “Maleficent”, şi mai apoi “Pride and Prejudice and Zombies” (blockbuster-ul realizat în baza interpretării inovative al lui Seth Grahame-Smith a clasicei cărţi scrise de Jane Austen) şi, respectiv, “Free Fire” (r: Ben Wheatley). Iar dacă cineva îşi pune întrebarea cum de actorul născut în Yorkshire vorbeşte atât de bine germana în “The Dark Valley”, îi reamintesc faptul că este de ceva vreme stabilit în Berlin, fiind căsătorit cu actriţa de origine română Alexandra Maria Lara (“Der Untergang”, “Rush”), pe care a cunoscut-o la filmările de la “Control” al lui Anton Corbijn.
