Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Icon Film Zile si Nopti 30/06/2021
Artă & Cultură Film Viața Orașului

Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?

Zile și Nopti Sibiu De Zile și Nopti Sibiu
Comentarii Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu? Share Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?


Suntem în plină vară și multe dintre evenimentele culturale și sportive ale Sibiului se întorc! Zilele Hungarikum sunt în plină desfășurare, Turul Ciclist al Sibiului și Festivalul Filmului Francez sunt pe ultima sută de metri, înainte de marea reîntânire cu publicul. Despre toate găsiți informații pe larg în paginile revistei.

 

Festivalul Filmului Francez

Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?

Ajuns la cea de-a 25-a ediție, Festivalul Filmului Francez sosește și în acest an la Sibiu. În perioada 8 – 11 iulie, iubitorii de film sunt invitați la Fabrica de Cultură, Sala ”Lulu”, pentru a viziona șase producții importante din cinematografia francofonă contemporană. În prima zi, de la ora 20:30, va fi proiectat ”Adio, proștilor”, regia Albert Dupontel. În a doua seară de festival, de la aceeași oră, publicul va lua parte la proiecția filmului ”Chemarea pământului”, regia Edouard Bergeon. Sâmbătă vor rula două filme: ”Van Gogh”, regia Maurice Pialat – ora 18, și ”Antoinette, un iubit și un măgar”, regia Caroline Vignal – ora 21. Două dintre cele mai așteptate producții francofone vor fi prezentate duminică: ”Doi prieteni”, regia Louis Garrel – ora 18, și ”Vara lui 85”, regia François Ozon – ora 20:30.

 

Babardeală cu bucluc

Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?

ESTE Filmul de Miercuri prezintă în 14 iulie, ora 20, filmul ”Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, proiecție specială în prezența actriței Katia Pascariu, personajul principal al filmului. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural ”Ion Besoiu”. Film distins cu Ursul de Aur la Berlinale 2021.

 

SoNoRo Conac

Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?

Cea de-a IX-a ediție a turneului SoNoRo Conac ajunge la Sibiu, în Muzeul ASTRA, marți, 6 iulie, ora 19. Invitații concertului de la Sibiu sunt: Răzvan Popovici (violă), Alissa Margulis (vioară), Cristiana Mihart (pian) și Kyril Zlotnikov (violoncel). Intrarea se face pe bază de rezervare.

 

om la lună

Viața orașului | Ce poți face în perioada 1-16 iulie, la Sibiu?

Pe 8 iulie, ora 19, om la lună cântă la Joyme Pub și prezintă publicului sibian noul album: ”În caz de om la lună, strigați om la lună stânga/dreapta, după caz”. ”La Sibiu am avut primul concert ca trupă, în 2019 la Astra Film Festival și de atunci am revenit de multe ori, simțind de fiecare dată aceeași mare bucurie”, Doru Pușcașu. La eveniment vor putea participa doar persoanele vaccinate și care prezintă un test RT-PCR negativ sau un test antigen rapid.

Galerie imagini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.

Caută