Bucate pe gustul harnicilor lucrători urbani care trudesc pentru a-și asigura blidul zilnic de la prânz, precum și, probabil, alte chestii.
Mi-s corporatist de fix douăzeci de ani, adică de când am ajuns să lucrez la subsidiare ale unor companii străine, ocazie cu care meniul de prânz s-a îmbunătățit substanțial.
Foto: Casa Presei, VICE
Până atunci, am lucrat la ziare cu capital autohton și, în consecință, mâncam, vai, românește. Bucureștean, pe atunci tânăr și destul de țâfnos, nu consideram potrivit să iau de acasă mâncare la sufertaș. Și oricum nu prea dădeam doi bani pe mese regulate, trăiam intens profesional, mâncam ce prindeam. La Casa Presei, nu erau prea multe posibilități: la „Căzănel”, o cantină dubioasă de unde plecai cu hainele impregnate de miasme grele, la Flacăra (idem), la buticul de la România Liberă, botezat La toxiinfecția alimentară sau, mai scurt, La Urticarie.
Dar de douăzeci de ani încoace, mănânc mai cumsecade. Sedii noi, tot mai centrale, pauze cinstite de prânz, mai multe opțiuni de a mânca a la carte, tot tacâmul. Păstrez amintiri duioase modernelor împinge-tava din Pipera, aflate la parterul corporațiilor: meniu variat, coadă cât să-ți sporească și mai tare pofta, locuri multe la mese, posibilități flirt intercompanii.
De la sfârșitul lui martie, mi-am schimbat serviciul și am ajuns într-un sediu nou (sunt „rapelat”, pot merge zilnic) din buricul târgului. E la o aruncătură de băț de La Finca by Alioli. Încă n-am fost acolo de când lucrez la noul job – păstrez opțiunea pentru întâlniri oficiale, când nu trebuie să stau cu ochii pe ceas, ori pentru weekendurile viitoare, când voi reveni la unul dintre cele mai bune restaurante cu specific spaniol de la noi, măcar pentru a-mi aminti că era locul preferat pentru aniversări restrânse de familie. A, și au o Paella de Mariscos (cu fructe de mare) specială. Dar sunt atâtea locuri din care poți să iei mâncare la pachet în zonă încât nu-mi fac probleme. După 12, cobor din firmă și mă alătur cetelor de corporatiști gate să se așeze la cozi, să recite liste, că iau și pentru colegi, să revină în bucătăriile amenajate în companiile lor și să înghită cu noduri în timp ce abordează teme de stringentă actualitate profesională.
Corporatiștilor, am remarcat eu bazându-mă pe un triaj observațional sumar, le place fie hipstereala culinară, fie ca la mama acasă. Pentru hipstereală, mă reped la Balls, pe Dorobanți. De unde cel mai mult îmi place bolul cu chiftele Maroc (chiftele de oaie cu sos de roșii puțin picant, iaurt cu mentă, pătrunjel, chilli). Pentru mâncare ca la mama acasă, pentru că nu am timp să mă duc chiar la mama acasă – oricum, e la vârsta la care nu mai gătește, îi duc eu d-ale gurii – optez fie pentru Prânz delicios (unde îmi pun burta la cale chiar cu o sățioasă porție de dovelecei pane), fie pentru Fine Taste, unde, uite așa, de pamplezir, îmi pot comanda un meniu office, adică o supă de roșii, iar la felul doi. ficăței la jar cu mămăligă.
Că oameni suntem și noi, corporatiștii, nu animale.
- Text de Horia Ghibuțiu.
