Meniu Zile și Nopți
Articole Zile si Nopti Zile si Nopti 20/05/2021
Muzică Viața Orașului

„Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

Redacția Online Zile și Nopți De Redacția Online Zile și Nopți
Comentarii „Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București Share „Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București


Vă așteptăm în această săptămână în Sala Mare de spectacole cu trei titluri celebre din repertoriul actual, „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni, „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo și „Don Quijote” de Ludwig Minkus sunt propunerile noastre pentru trei seri speciale printre partituri veriste și coregrafii de poveste. 

„Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

Joi, 20 mai, începând cu ora 18:30, pe scena Operei Naționale București va avea loc spectacolul de operă „Cavalleria Rusticana” de Pietro Mascagni în regia lui Ion Caramitru. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Opera „Cavalleria Rusticana”, scrisă într-un singur act de către Pietro Mascagni, a avut premiera la Roma pe 17 mai 1890.  Parcursul acestei opere este interesant, aceasta fiind scrisă de compozitor pentru un concurs lansat de editorul de muzică Edoardo Sonzogno, operă care a fost apreciată de juriul format din 5 critici muzicali ajungând în finală din 73 opere înscrise. Mascagni a dorit să trimită o altă operă la concurs, însă soția lui deja îl înscrisese cu „Cavalleria Rusticana”. 

„Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

Vineri, 21 mai, începând cu ora 18:30, Opera Națională București prezintă spectacolul de operă „Pagliacci” de Ruggiero Leoncavallo în regia lui Ion Caramitru. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Ca răspuns pentru succesul răsunător al operei „Cavalleria Rusticana” scrisă de Mascagni, Leoncavallo a decis să scrie opera „Pagliacci”, tot într-un singur act. Povestea operei se bazează pe un incident real din copilăria compozitorului, de aceea opera la început purta titlul de “Il pagliaccio” (clovnul). Cel care a cerut schimbarea titlului a fost baritonul Victor Maurel, acesta dorind ca atenția conflictului dramatic să îl includă atât pe Canio cât și pe Tonio (propriul său rol).

„Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

Duminică, 23 mai, începând cu ora 18:30, prima scenă lirică a țării prezintă publicului spectacolul de balet „Don Quijote” de Ludwig Minkus. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodorașcu. Ritm, culoare, atmosfera plină de viață a unui orășel din Spania, personaje pitorești inspirate de celebrul roman semnat de Cervantes, o coregrafie spectaculoasă cu numeroase momente de virtuozitate în interpretarea unei distribuții de excepție înseamnă împreună reprezentația din 23 mai de pe scena Operei Naționale București.

„Cavalleria Rusticana”, „Pagliacci” și „Don Quijote” în această săptămână pe scena Operei Naționale București

În această etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările autorităților privind distanțarea socială, vor fi scoase la vânzare doar 50% din locurile disponibile ale Sălii Mari.  

Biletele se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Operei Naționale București și online.

Galerie imagini

Share

Share on facebook
Share on whatsapp
Share on linkedin
Share on twitter
Share on email

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

NEWSLETTER ZILE ȘI NOPȚI

Abonează-te la newsletter și fii la curent cu cele mai noi evenimente sau știri din Artă & Cultură, Film, Lifestyle, Muzică, Eat & Drink.